Jandarmeria a dat 219 amenzi participanţilor la proteste, în valoare de aproape 100.000 de lei

62181673
Inquam Photos / Octav Ganea

Jandarmeria Română a anunțat, luni, că a dat organizatorilor şi participanţilor la protestele de duminică 219 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 99.000 de lei.

Restricții severe au dus la proteste, duminică, 28 martie, în mai multe orașe, inclusiv în București, unde manifestanții au mărșăluit de la Piața Universității spre Guvern.

Peste tot, cei prezenți nu au respectat normele sanitare, nu au păstrat distanța fizică și nici vorbă de mască de protecție.

 

În 7 dintre cele 24 de localități în care au avut loc manifestații s-a depășit numărul maxim de 100 de participanți și nu s-au respectat măsurile de prevenție sanitară, se arată în comunicatul Jandarmeriei.

”La nicio manifestație nu au fost înregistrate incidente de natură să tulbure ordinea publică. Până la acest moment, au fost aplicate organizatorilor și participanților 219 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 99.000 de lei, în principal, pentru nedeclararea manifestațiilor, desfășurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricționarea circulației și permit deplasarea în afara locuinței pentru motive strict reglementate, precum și pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară.

În 7 dintre cele 24 de localități în care au avut loc manifestații publice, s-a depășit numărul maxim de participanți prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane. În continuare, vom analiza imaginile operative pentru identificarea și sancționarea tuturor persoanelor care au încălcat legea.

Facem precizarea că, pe timpul stării de alertă, numărul maxim permis pentru participarea la adunări publice declarate este de 100 de persoane, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță sanitară” - a anunțat Jandarmeria Română.

În București, un număr de 29 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 14.000 de lei, au fost aplicate în urma adunărilor publice desfăşurate în zona Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei, pe timpul nopţii, a anunțat Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Mai exact, Jandarmeria Capitalei a aplicat:

- 26 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 13.000 lei, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, pentru nerespectarea interdicţiei de a părăsi locuinţa în intervalele orare în care deplasarea a fost restrânsă pe timpul stării de alertă;

- 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară de către participanţi.

În schimb, premierul Florin Cîțu a evitat, luni, să spună clar dacă protestatarii care nu au respectat măsurile anti Covid-19 în timpul acțiunilor de duminică vor fi sancționați de jandarmerie.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Citește și...
62181216
Voluntarii de la „Tășuleasa Social” vor să împădurească cinci hectare cu goruni. Unde se va desfășura acțiunea
Voluntarii de la „Tășuleasa Social” au început în forţă acest an, după ce în 2020 actele de binefacere au fost mai puține, din cauza pandemiei.
62116499
Cum se vor desfăşura slujbele de Paşte. Mesajul premierului Cîţu
Slujbele de Paşti se vor desfăşura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare, a afirmat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
62130697
Raluca Turcan: Agenţiile de plasare, obligate să asigure transportul la destinaţie al lucrătorilor români în străinătate
Agenţiile de plasare a forţei de muncă în străinătate vor fi obligate să asigure transportul grupurilor de lucrători români la destinaţie, a transmis, miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, pe Facebook.