Instructorii români de kite surfing, examen pe litoral pentru a obține certificare internaţională

×
Publicitate

Pe litoral, instructorii români de kite surfing au dat sâmbătă examen pentru a obţine certificare internaţională în domeniu.

Dascăl le-a fost un englez situat în top 30 cei mai buni din lume. Acesta le-a testat vigilența pe apă, dar şi felul în care îi învaţă pe amatori cum să mânuiască zmeul.

Felul în care instructorii români îi învaţă pe amatori cum să practice kite surfing a fost una dintre probele examenului.

Tânăr antreprenor, Andrei povesteşte că a fost atras de acest hobby aventuros, care îl hrăneşte cu adrenalină. Aşa că a investit în cursuri şi a devenit instructor. S-a ambiţionat să obţină şi un atestat internaţional, să poată preda oriunde în lume.

"Mi-a plăcut sportul, l-am văzut acum vreo 10-12 ani în Constanța şi a fost dragoste la prima vedere. Să predai este destul de dificil, deoarece trebuie să înţelegi studentul, să îi explici regulile de siguranţă foarte mult, nişte reguli foarte importante pentru a fi totul safe", explică Andrei Damian, instructor kite surfing.

Instructorii români au avut un atrenament intens timp de 10 zile. 8 ore pe zi au învăţat şi teorie şi practică de la un instructor englez. Acesta se număra printre cei mai buni 30 profesionişti din lume.

"Sus zmeul are diverse poziţii, acum este la ora 12, este interfaţa unui ceas, apoi ora 13. De exemplu, atunci când am nevoie să merg pe plajă, trebuie să-i menţin poziţia la ora 13-14, cam acolo", explică Matty Hurell, instructor kite surfing.

Fost scafandru în Marina Regală din Marea Britanie, Matty a ales în urmă cu 16 ani să se apuce de kite surfing. În tot acest timp, a avut mii de elevi, copii şi adulţi.

"Iniţial vorbim despre vânt, despre ocean şi despre toate lucrurile ce ţin de siguranţă în timpul surfing-ului. Apoi elevii încep să înveţe echipamentul, cum să-l gestioneze şi să ridice zmeul. Eu sunt din Marea Britanie şi noi chiar avem vânturi puternice, mă avânt în furtuni şi mama mea se stresează destul de mult, încă nu este obişnuită cu asta" , spune Matty Hurell.

Toţi instructorii români au trecut cu brio examenul. Acum pot preda kite surfing pe orice apă de pe glob.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61996473
Pelerinaj de Sfântul Dumitru. Falși tămăduitori au ademenit credincioșii cu substanțe vindecătoare

Cel mai mare pelerinaj organizat în capitală a ajuns sâmbătă la punctul culminant.

61996455
Preotul care a strâns ghete noi pentru zeci de copii nevoiași și cadouri pentru cei bolnavi

Zeci de copii care au nevoie de încălţăminte de iarnă vor primi ghete noi datorită unui proiect caritabil derulat de preotul Ion Iagăru din municipiul Caracal.

61996452
Aglomerație mare la racla Sf. Dimitrie. 42 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Peste 40 de persoane care au venit în aceste zile pentru a se închina la moaştele Sf. Dimitrie cel Nou, la Catedrala Patriarhală, au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.