Magdalena Şerban, cea mai mare pedeapsă posibilă în România. Ce nu i s-a permis

×
Publicitate

Închisoare pe viaţă, aceasta este sentinţa în cazul Magdalenei Şerban, femeia care a omorât o tânără însărcinată, după ce a aruncat-o în fața metroului. Magistraţii Tribunalului Bucureşti i-au dat cea mai mare pedeapsă posibilă în România.

De când a fost prinsă, Magdalena Şerban a aşteptat verdictul după gratii, la penitenciarul de femei, Târgșor.

E adevărat că Magdalena Şerban poate contesta pedeapsa primită la Curtea de Apel, însă ce şanse de reuşită are, nimeni nu ar putea să spună. De când a fost arestată în luna decembrie a anului trecut, niciun judecător nu i-a permis să părăsească arestul.

Faptele ei, pentru că vorbim nu numai de crimă, ci şi de tentativă de crimă au îngrozit ţara. Se apropiau sărbătorile, când, într-o seară a încercat să împingă o fată în fața metroului, în staţia Costin Georgian. Aceasta a ripostat şi aşa a scăpat cu viaţa.

Magdalena Şerban nu s-a oprit. A ales o altă staţie de metrou, de data aceasta Dristor şi o altă victimă: tot o tânără. Alina avea 25 de ani. A împins-o pe sine şi, când victima a încercat să se ridice, a lovit-o ca să nu se poată ridica.

La câteva ore după crimă, Magdalena Şerban era prinsă şi le spunea polițiștilor că a simţit o ură împotriva tuturor şi că de asta a făcut ce a făcut. Medicii legişti au stabilit că avea discernământ în momentul comiterii faptei şi aşa s-a ajuns la închisoare şi nu la internarea în ospiciu.

Tot instanţa a decis că Madalena Şerban să plătească şi despăgubiri de 60.000 de euro.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61986694
Klaus Iohannis amână decizia de înaintare în grad a colonelului Paraschiv
Președintele României, Klaus Iohannis, a decis să amâne înaintarea în grad a colonelului Dumitru Paraschiv până când organele judiciare vor emite un punct de vedere final cu privire la violențele de la protestele din 10 august.
61996321
Două regiuni din România, codașe în ceea ce privește speranța de viață în UE
Două regiuni din România sunt codașe în clasamentul privind speranţa de viaţă în Uniunea Europeană, potrivit unei statistici furnizate de Eurostat.
61996319
Cazul cântărețului mort într-o cursă cu ATV-ul. Ce ar fi pățit proprietarii terenului după accident
Final pe cât de violent, pe atât de înfiorător pentru un cântăreţ din Iaşi căruia pasiunea pentru plimbările cu ATV-ul, pe teren accidentat, i-a fost fatală.