După ce au construit căminul, și-au dat seama că niciun bătrân nu vrea să stea aici

×
Publicitate

În timp ce mii de vârstnici din toată ţara sunt înscrişi pe liste de aşteptare la un azil, unele clădiri care le-ar putea fi cămin sunt abandonate.

Este şi cazul unui centru construit cu fonduri europene, în urmă cu 14 ani, în judeţul Braşov. Imobilul, dotat cu tot ce trebuie, nu a fost folosit nici măcar o zi, iar între timp s-a degradat.

Ridicată în centrul localităţii Veneţia de Sus, clădirea, care a costat în 2005 aproape 150.000 de euro, stă cu lacătul pe poartă.

Edilii şi-au dat seama, curând după inaugurare, că în comuna lor nu există bătrâni care să vrea să stea aici. Dar şi că n-au bani pentru întreţinerea azilului. Primarul care a pornit proiectul a murit şi nimeni nu-şi aminteşte care a fost planul iniţial.

În toţi anii care au urmat, cei din administraţia locală nu au schimbat destinaţia clădirii şi abia acum s-au gândit să scape cumva de ea. Camerele au paturi, saltele şi mobilier în perfectă stare, peste care s-a aşternut praful.

Vlad Drăghici, viceprimarul comunei: ”Noi aşteptam să vină să-l concesioneze cineva sau să facem un contract de închiriere, chit că-l punem în consiliu, că nu ne trebuie niciun ban pe el.

Între timp, căminele din ţară nu fac faţă cererilor. La Niculeşti în Dâmboviţa, toate locurile sunt ocupate, iar lista de aşteptare este foarte lungă.

Daniel Panait, directorul Centrului de Asistenţă Socială din Niculeşti: ”Întotdeauna suntem plini, la capacitate maximă, deoarece solicitările sunt foarte mari, din tot judeţul Dâmboviţa. Din pensie suportă 830 de lei."

Un alt exemplu în care lucrurile nu au început prea bine, dar, într-un final, s-au schimbat este centrul de la Fântânele, în judeţul Prahova. Căminul a stat închis ani la rând, tot din lipsă de beneficiari, dar acum are mare căutare. Azilul a fost preluat de Consiliul Judeţean, care suportă o parte din costuri.

Georgiana Ardeleanu, director complexul de servicii comunitare Fântânele: "60 la sută se opreşte din pensia bătrânului, indiferent de valoarea acesteia, iar diferenţa până la 2348 o suportă rudele de gradul întâi."

Chiar şi în instituţiile private, unde bătrânii sau, de regulă, rudele lor plătesc între 2000 şi 3000 de lei lunar, e aglomeraţie.

Ileana Corpaci reprezentant cămin: "Avem cereri foarte mari, sună din toată ţara, dar nu avem locuri. Dacă pleacă cineva, rapid se ocupă câte un loc."

Beneficiar: "N-am suportat să stau singur. Aici citesc foarte mult, e plăcerea mea. Cu colegii ne mai certăm, ne împăcăm, glumesc. Am un vecin de cameră tare bun."

În România sunt cel puţin 2300 de bătrâni care au nevoie de un loc în căminele de stat. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, ţara noastră are, în prezent, peste 3,6 milioane de vârstnici.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62002357
Manualul unic va dispărea de pe piaţă. Ecaterina Andronescu, pentru Ştirile ProTV: "Nu a fost o decizie tocmai fericită"

După scandalul numeroaselor greşeli apărute în manualele ''Editurii Didactice şi Pedagogice'', manualul unic va dispărea de pe piaţă.

61845260
Scandal mare. Ciobanii din Tulcea amenință că își vor îneca toate oile în Dunăre

E scandal mare între ciobanii din comuna Grindu, județul Tulcea, și autoritățile locale. Crescătorii de animale amenință că își vor îneca toate oile în Dunăre, pentru că nu mai au cu ce să le hrănească.

61789919
Handbalista Ada Iliescu mai are nevoie de 8.000 de euro ca să audă din nou. Cum poți dona

Handbalista Ada Iliescu riscă să-şi piardă auzul. Din 2016, când a descoperit că e bolnavă, Ada Iliescu a trecut prin mai multe operaţii.

Recomandări
Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
BNR anunță un record istoric. Euro urcă la 5,27 lei, peste nivelul din mai, când a fost un șoc provocat de căderea Guvernului

Leul se depreciază pe piaţa interbancară, după ce cursul valutar leu/euro a urcat, miercuri, 23 septembrie, la 5,27 lei/euro, peste cotaţia anunţată marți, de 5,2647 lei/euro.

Pod prabusit tir
Un pod de fier s-a prăbușit cu un TIR de zeci de tone pe el, în Bacău. Autoritățile locale dau vina pe șofer

Un pod de fier peste râul Trotuș s-a prăbușit, în noaptea de marți spre miercuri, pe DN 12A, într-o localitate din judeţul Bacău, tocmai când trecea un TIR peste el. 

Vlcsnap 2026 09 23 12h54m04s534
Cine este tânăra Valentina, care a fost găsită moartă într-o valiză în apele Oltului. Iubitul ei este de negăsit

Caz șocant în județul Vâlcea. Câțiva pescari au scos la mal o valiză, în care au descoperit cu groază trupul fără viață al unei tinere. Anchetatorii spun că victima a fost ucisă cu violență.