Doctorul ucrainean din Suceava, despre familia lăsată acasă: ”Cu lacrimi în ochi vă spun”. Cum își ajută semenii

A venit să lucreze la unitatea sanitară din Suceava exact la începutul pandemiei, apoi a lucrat aici pe toată durata acesteia, ajutându-şi colegii medici români care au îngrijit un număr foarte mare de pacienţi cu COVID-19, scrie News.

A rămas să profeseze aici, însă familia lui este încă în Ucraina, la Cernăuţi. Medicul spune că nu s-a putut reîntoarce în ţara sa atunci când a început războiul şi că a suferit foarte mult din această cauză.

Colegii de la spital l-au ajutat însă foarte mult să depăşeasca momentele grele implicându-l în mai multe activităţi de ajutorare a refugiaţilor care au trecut graniţa spre România de la începutul războiului.

Dr. Banzar spune că îi este foarte dor de copiii săi şi că este convins că Ucraina va învinge în acest război. Medicul a povestit pentru News.ro ce a simţit în primele zile ale războiului.

Citește și

Ritualul spălării picioarelor în Joia Mare, oficiat și la Galați. La slujbă au asistat și refugiați ucraineni

“Toţi erau într-o stare de panică, nu credeau, spuneau că este un fake“, povesteşte medicul.

”Eram foarte disperat, nu știam ce să fac”

“A fost într-o dimineaţă, mama era acolo, în Ucraina, eu făceam activitate de un an şi jumătate aici în România, şi într-o dimineaţă se auzeau nişte vorbe că o să fie război în ţară. Toţi erau într-o stare de panică, nu credeau, spuneau că este un fake, în fine, şi într-o dimineaţă m-a sunat mama şi a spus pe 24 februarie că a început războiul. Eu eram aici, erau orele 7 şi jumătate când ieşeam şi plecam la serviciu. Pe urmă, cu ajutorul anumitor informaţii şi pe telefon, am auzit ce s-a întâmplat în ţara mea. Eram foarte disperat şi eu, înţelegeţi că acolo m-am născut, acolo am crescut şi într-o zi vecinii ruşii au venit asupra Ucrainei, eram foarte disperat, nu ştiam ce să fac, având copiii acolo, având pe mama acolo, având colegi, având rude şi ceilalţi cunoscuţi. Eram foarte disperat, nu ştiam ce să fac, eram într-o stare să plec acasă, ca să fiu măcar aproape de ei, să ajut ţara, eventual colegii, pe mama, pe cei din jur”, povesteşte medicul.

Medicul a rămas în România, însă în prima perioadă a războiului a fost foarte afectat de tot ceea ce se întâmplă.

Colegii l-au implicat în tot felul de activităţi prin care le-a putut fi de folos semenilor lui care au fugit în România din calea bombardamentelor.

Cum i-a ajutat din Suceava pe ucrainenii săi de acasă

“Nu am putut lua o decizie, pentru că aveam serviciu aici şi dacă plecam acasă, în Ucraina, cred că nu mai puteam să mă întorc înapoi pentru că erau probleme la vamă şi aşa m-au sfătuit colegii de aici din România, că pot să fiu de folos, mi-au dat anumite variante în care pot să fiu de folos aici în România, pentru colegii mei din Ucraina.

La început şefa mea de la boli infecţioase, d-na doctor Terteliu, mi-a propus, m-a susţinut de la bun început foarte mult şi îi mulţumesc enorm de mult că a fost tot timpul lângă mine şi mi-a zis că pot să-i ajut aici, şi am început să fac voluntariat, în vamă, la Siret, pe stadion, la Rădăuţi, la Milişăuţi, cu ei, şi mergeam în timpul liber şi făceam voluntariat, eram în calitate de traducător şi în calitate de medic, puteam să le dau un consult, să-i ajut pe colegii din România care nu se puteau înţelege cu oamenii de acolo, să le traduc, o traducere pe nişte simptome care îi supărau şi pe celelalte lucruri de care aveau nevoie, erau foarte disperaţi, erau foarte agitaţi, erau în stare de panică din cauza a ceea ce s-a întâmplat în Ucraina.

Veneau aici, nu ştiau de fapt care sunt regulile, cum ajung, ce fac, unde pleacă mai departe. Şi am făcut voluntariat şi în Suceava şi cât au avut nevoie, am fost foarte mulţumit că am fost alături de ei, eu neputând să merg acasă, şi m-am simţit bine în suflet pentru că am fost de ajutor lor aici”, a spus medicul ucrainean.

”Cel mai tare suferă copiii nevinovați”

Copiii de vârstă mică rupţi de căminul lor, de siguranţa în care au trăit până la începutul războiului, lucrul care l-a impresionat cel mai mult pe medic la graniţă.

Dr. Banzar: El la 4-5 ani înţelege ce s-a întâmplat în ţara lui, psihicul copilului este distrus, mă gândeam la cei care nu au reuşit să treacă vama”

“Când veneau toţi oamenii în ţară pot să vă spun cu lacrimi în ochi, m-a impresionat cel mai tare când am văzut copiii, deci copiii cu ghiozdane în spate care au fost luaţi de la bunurile lor, cum le aveau, poate alţii aveau mai mult, alţii aveau mai puţin, dar aveau căsuţa lor, dormeau la cald, aveau ce mânca, ieşeau la o plimbare, ieşeau la şcoală. Aici, când erau aduşi erau speriaţi, deci erau copii de diferite vârste, dar m-a impresionat cel mai mult vârsta 4-7 ani, eu socot şi din punctul de vedere al vârstei, aici psihicul copilului este distrus, el la 4-5 ani de acum înţelege ce s-a întâmplat în ţara lui , acolo, şi asta m-a impresionat cel mai tare şi m-a durut cel mai tare.

Clar lucru şi adulţii, dar cel mai tare m-au impresionat copiii care…stăteam şi mă gândeam la ce se întâmplă acolo, la cei care nu au reuşit să treacă vama. Asta a fost pentru mine şi şi în ziua de astăzi, ce se întâmplă acolo…cel mai tare suferă copiii nevinovaţi.

În primele săptămâni când a început războiul, acum lumea nu s-a acomodat, dar s-a împăcat cu gândul că este război şi că luptă cineva pentru ei, să-i apere, dar la început eram disperaţi toţi, cei din jur, toată lumea, toate ţările din jur erau disperate de ce se întâmplă acolo, atunci la început a fost cel mai straşnic, ca să spun aşa”, îşi aminteşte medicul.

”Sărut-mâna pot să spun României, pentru că i-a ajutat foarte mult”

Departe de copii şi de mamă, medicul se împacă doar cu ideea că zona în care se află aceştia este una liniştită.

“Copiii mei sunt acolo, cu mama, sunt în regiunea Cernăuţi, care nu este afectată, sunt două regiuni din Ucraina care încă nu sunt afectate, una este cea a Cernăuţiului. Este linişte, sunt nişte restricţii, fac lecţii online, sunt bine, chiar şi azi am vorbit cu ei pe telefon, au tot necesarul, ce au nevoie, sunt sănătoşi şi asta mă bucură foarte mult, îmi pare rău că nu pot să-i văd în realitate, dar îi văd aşa cum se poate. Băiatul are 6 ani şi fetiţa 8 ani”, a spus medicul.

Venit în pandemie în România pentru a-şi ajuta colegii medici atunci când numărul pacienţilor cu COVID era mare, medicul a decis să rămână aici definitiv.

Drumul spre România a fost cu unul cu noroc, spune acesta. Acum, când ţara îi este afectată de război, îşi poate ajuta semenii bolnavi chiar în spitalul în care lucrează. Mulţumeşte românilor pentru tot ajutorul dat oamenilor care au fugit de război spre ţara noastră: “Sărut-mâna pot să spun României pentru că i-a ajutat foarte mult “.

Își semenii semenii atât ca doctor, cât și ca traducător

“Îmi fac activitatea aici din 2020, sunt medic infecţionist cu competenţe limitate pentru că mi-am echivalat numai studiile, am obţinut cetăţenie română, am dorit să schimb ceva în bine pentru că, acolo, din punct de vedere al salariului, era altfel şi am ajuns aici în 2020 când aveau nevoie enorm de medici, era lipsă, când era pandemie de COVID, când erau foarte mulţi pacienţi grav, de atunci fac activitate aici, mi-a fost foarte greu la început să ştiţi, pentru că am făcut Facultatea de Medicină în limba ucraineană, şi ştiam română puţin, poate nici acum nu o ştiu foarte bine, o română arhaică ştiam, dar cu ajutorul colegelor mele, este un colectiv de femei extraordinare care m-a ajutat foarte mult, m-a susţinut în orice moment în care mi-a fost greu şi am reuşit şi vreau să reuşesc până la sfârşit.

A fost un noroc cred că dat de la Dumnezeu la timpul potrivit şi la momentul potrivit, eu mi-am echivalat studiile, nu toate specialităţile, eu am trei specialităţi în Ucraina, care nu sunt recunoscute aici, dar am reuşit să ajung aici şi sunt foarte bucuros.

Au fost alţi oameni competenţi care s-au ocupat cu ajutor de medicamente spre spitalele de acolo şi le mulţumesc foarte mult, sărut-mâna pot să spun României, că i-a ajutat foarte mult, au făcut un gest foarte drăguţ, cum veneau în vamă şi până când ajungeau şi la spital şi în urgenţe, şi au primit ajutoare de aici”, a explicat medicul.

În spitalul în care lucrează medicul au ajuns mulţi pacienţi cu afecţiuni cronice care au avut nevoie de consultaţii, continuarea tratamentului sau operaţii de specialitate. Medicul ucrainean a ajutat atât prin prisma profesiei pe care o are, cât şi ca traducător. Mai mulţi colegi medici din Ucraina doresc să vină să lucreze în spitalele din România.

Să își vadă copiii și Ucraina să învingă Rusia- cele mai mari dorințe ale sale

“Au fost oamenii cu patologii acute care au venit şi au fost internaţi şi am fost şi eu prezent ca traducător, au fost internaţi şi la noi pe secţie.

Au fost mulţi dializaţi, cu dialize, cu tumori pe zona oncologică, au plecat de acolo şi nu şi-au mai putut continua tratamentul pentru că au fost nevoiţi să iasă din ţară, să plece şi aici am înţeles că vor fi pe parcurs ajutaţi cu tratamentele cronice pe care le primeau acolo.

Am câţiva colegi medici de acolo care ar fi vrut să vină acum aici în România dar nu au nici actele necesare, nu au nici echivalarea studiilor şi acum am înţeles că ar fi pentru ei nişte puncte anumite care să-I ajute să se angajeze.

Sunt câţiva medici pe care îi cunosc şi care ar vrea să vină, care ştiu puţin şi limba română, sunt şi ucrainieni care şi-au echivalat studiile şi ar vrea să-şi continue activitatea în România”, a spus medicul.

Să-şi vadă copiii iar ţara sa să învingă lupta cu ruşii, sunt cele mai mari dorinţe ale medicului Vasile Banzar.

“Îmi doresc să obţinem o victorie cât mai curând”, a spus acesta.

“Mi-e dor de copii cel mai mult, cel mai mult vreau să-mi văd copiii şi vreau să-mi văd satul, casa unde m-am născut , unde am crescut şi sunt convins şi îmi doresc să obţinem o victorie cât mai de curând. Aşa o să fie, cred în Dumnezeu, altfel nu poate să fie. Să fie o victorie pentru ţara mea cât de curând şi să se refacă”, a afirmat medicul într-un interviu acordat News.ro.

Articol recomandat de sport.ro

O bătaie de joc românească: tatăl lui David Popovici le-a povestit francezilor cum politicul voia să profite de băiatul lui