Dezvăluirile avocatului lui Ion Iliescu: ”A avut frământări”. Neputința statului îngroapă cu el Revoluția și Mineriada
Ion Iliescu a murit și duce cu el în mormânt cele mai mari mistere ale Revoluției și Mineriadei, cele două momente istorice din zorii democrației românești. Adrian Georgescu, avocatul său din ultimii 10 ani, dezvăluie cum trăia Iliescu aceste procese.
Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani, iar odată cu el au pierit și ultimele speranțe că vom mai putea afla vreodată, dintr-o sursă primară, ce s-a întâmplat la Revoluția din decembrie 1989 și la Mineriada din iunie 1990.
Avocatul său spune de ce nu a dat niciodată Ion Iliescu o declarație în cele două dosare.
Fost judecător militar și avocatul lui Ion Iliescu în ultimii 10 ani, în dosarele Revoluției și Mineriadei, Adrian Georgescu a acordat un interviu pentru Știrile Pro TV în care a vorbit despre cum vedea Iliescu toate aceste lucruri.
Interviul oferit în exclusivitate de avocatul lui Ion Iliescu poate fi urmărit și la Știrile Pro TV de la ora 19.
Ovidiu Oanță: Ce ar trebui să se întâmple cu cele două dosare, al Revoluției și al Mineriadei, care sunt în faze diferite?
Avocatul Adrian Georgescu: Cel din camera preliminară, cu Mineriada, urmează să fie soluționat: ori începe judecata, ori se trimite dosarul la Parchet pentru refacerea urmăririi penale. În raport cu Ion Iliescu se va da o soluție de clasare. În dosarul Revoluției e mai simplu. Acolo procurorul va fi obligat să pronunțe o soluție de clasare, indiferent de soluția pe care o va adopta în legătură cu celelalte persoane care sunt cercetate în dosar.
Ovidiu Oanță: Sunteți una dintre puținele persoane care l-au mai văzut, care au mai discutat cu Ion Iliescu în ultimii ani. Cum l-ați perceput, cum era Ion Iliescu în aceste proceduri și, mai ales, întrebarea esențială, de ce nu a dat niciodată Ion Iliescu o declarație de suspect, de inculpat în cele două dosare Mineriada și Revoluția?
Adrian Georgescu: A existat, ca să spun așa, o colaborare între mine și domnul Iliescu, pentru că asta se întâmpla, cred că acum 10 ani. În dosarul Mineriadei cred că am intrat prima dată undeva în anul 2015-2016, dacă nu mă înșel, și atunci pot să spun că am obținut o legătură destul de strânsă cu domnia sa.
Pot să spun că citea la vreme materialele și că aveam întotdeauna feedback de la domnia sa, cel puțin din perspectivă faptică în acest sens, acolo unde erau evenimente. Deci încă o dată spun că feedback-ul era nu relativ la chestiunile de drept și erau cele relative la chestiunile de fapt, nu erau evenimente care nu corespundeau, unde erau evenimente cuprinse în actele de procedură, în actele procurorul lui care nu corespundeau adevărului. Atunci le semnala și aveam discuții în legătură cu aceste chestiuni.
Ovidiu Oanță: Cum reacționa? Văzând că este vizat de aceste acuzații, că e urmărit penal, suspect, apoi inculpat, cum i se părea? Știu că la un moment dat, cu mulți ani în urmă, l-am întâlnit la Parchetul General și l-am și întrebat în legătură cu aceste chestiuni și era foarte revoltat că ne putem imagina că un fost șef de stat poate fi inculpat și cu atât mai mult să ajungă să fie condamnat și apoi poate trimis în spatele gratiilor.
Adrian Georgescu: De fiecare dată când aveam întâlniri, cel puțin din perspectivă psihologică el era pregătit, discutam strict chestiunile tehnice. N-am intrat niciodată în chestiune de natură personală.
M-ați întrebat de ce nu a dat niciodată o declarație și-mi asum de ce nu a dat Iliescu niciodată declarații în aceste dosare. A fost strategia de apărare pe care am convenit-o cu domnia sa. Ideea este că eu, cel puțin ca avocat al domniei sale, n-am fost niciodată de acord ca acesta să dea o declarație.
Au existat discuții între președintele Iliescu și procurorii din acest dosar, dar au fost făcute, ca să spun așa, în afara cadrului oficial. Erau discuții în care el își expunea punctul de vedere vizavi de realitatea factuală. Da, au fost discuții informale acolo, eu nu am fost acord nici cu acestea. Dar, în sfârșit, acum lucrurile au trecut.
Aceste discuții erau în ideea în care el vrea totuși să lămurească anumite lucruri și m-aș duce mai departe aici. Nu era tentat să reacționeze vizavi de realitatea factuală pe care o vedea sau nu, să se apere. N-a avut tendința niciodată să se apere personal și cred că au fost momente când a fost greu de oprit în ceea ce privește chestiunile astea, dar a refulat oarecum în cărți.
Punctul său de vedere relativ la evenimente se regăsește în cărțile pe care le-a scris. Ele au fost și depuse la dosarele cauzei, așa încât din această perspectivă putem să spunem că avem un punct de vedere a lui Ion Iliescu în legătură cu acest eveniment.
”Ion Iliescu, în interiorul lui, probabil că a avut frământări”
Ovidiu Oanță: Această tăcere, dincolo de strategia dumneavoastră de apărare, nu putea fi percepută ca o sfidare a anchetei propriu-zise a anchetatorilor, o sfidare a adevărului juridic?
Adrian Georgescu: Dacă plec de la un drept fundamental al persoanei care e acuzată, și anume ăla de a tăcea, adică dreptul de a putea, este un drept fundamental. Nu poate fi considerat o sfidare. Pe de altă parte, faptul că nu a dat declarații în dosarul celălalt - și aici poate că e bine să spun și această chestiune - se datorează și unei chestiuni de natură tehnic, infracțiunile astea, de crime contra umanității, au caracter de noutate în legislația românească.
Ele sunt introduse în noul Cod Penal în anul 2014. Nici organele judiciare și nici noi, ca avocați, nu cred că suntem foarte familiarizați nici cu modul de instrumentare, nici cu chestiunile care țin de dreptul substanțial în ceea ce privește aceste infracțiuni. Și atunci, în mod cert că cel puțin din punctul meu de vedere, ca apărător, a fost important să știu ce anume consideră organele judiciare că se subsumează acestui tip de infracțiuni. Și mi-a fost mai simplu să mă aplec și să pot să fac apărările de chestiunile acestea de natură tehnică, pentru că întotdeauna au existat hibe, ca să spun așa, în procedură. Deci cam aici putem să avem în vedere toți factorii, contextul, legislație nouă, persoana care era cercetată. Toate astea, ca să spun așa, împreună, a condus la tipul ăsta de apărare.
Ovidiu Oanță: A fost vreodată conștient că poartă un anumit gen de responsabilitate juridică pentru acele evenimente atât de dramatice? Plecând cu Revoluția, terminând cu Mineriada din iunie 90, cum a văzut el lucrurile? S-a detașat, a respins orice vinovăție, a contextualizat implicațiile și deciziile dumnealui?
Adrian Georgescu: Deci noi n-am ajuns niciodată la a discuta despre noțiunea de vinovăție. Ne-am concentrat în principal pe chestiunile obiective, pe chestiunile de natură tehnică. Eu, cel puțin, vă mărturisesc sincer că n-am discutat și oarecum deliberat am ocolit aceste lucruri. Deci nu am avut o discuție. Nu vă pot spune că am perceput, nu pot să spun că Iliescu se simțea vinovat sau nu se simțea vinovat. Iliescu în interiorul lui, ca orice om, probabil că a avut frământări în legătură cu chestiunile astea. Acuma, că s-a simțit sau nu responsabil, asta nu vă pot spun eu.
Ovidiu Oanță: Sunt totuși 35 de ani mai bine trecuți de atunci și sistemul judiciar n-a fost capabil și de ce nu a fost capabil să ducă la bun sfârșit procedura?
Adrian Georgescu: Nu știu dacă timpul l-a ajutat sau nu, că, până la urmă, important pentru orice persoană este ca atunci când asupra sa planează eu știu, orice fel de chestiune relativă la vinovăție sau așa mai departe, să dovedească până la sfârșit că lucrurile nu sunt așa. Dar faptul că sunt 35 de ani de când se cercetează aceste dosare spune mai degrabă ceva despre capacitatea organelor judiciare de a finaliza un astfel de dosar.
”Că Iliescu nu a ajuns să fie judecat, nu este vina lui”
Ovidiu Oanță: Se duce în mormânt cu această pată nelămurită de justiție. Nu era mai convenabil pentru Ion Iliescu să ajungă în fața judecății și implicit a unor decizii definitive pentru a lămuri dacă a fost sau nu vinovat în legătură cu acele acuzații?
Adrian Georgescu: Eu zic că da, dar știți cu toții în ce mod s-au finalizat toate rechizitoriile care au fost făcute de către organele judiciare. Până la urmă, că Iliescu nu a ajuns să fie judecat, nu este vina lui. Da, am stat în fața procurorilor de fiecare dată când a fost chemat. Stăteam în continuare și vedeam care erau soluțiile care se dădeau la sfârșit.
Ovidiu Oanță: Dar dacă ar fi trecut, de pildă, de camera preliminară, să zicem dosarul Mineriadei. Bun, în faza de urmărire penală, v-am înțeles că ați adoptat această strategie de apărare în fața judecătorilor. Era dispus să dea declarații chiar ajuns la această vârstă atât de înaintată?
Adrian Georgescu: Cred că era important ca Ion Iliescu să dea o declarație la acel moment. Probabil că l-am fi ales împreună și probabil că ar fi fost la sfârșitul cercetării judecătorești.
Dar conta foarte mult și starea în care se afla Ion Iliescu la momentul la care se ajungea la această situație, adică din cauza vârstei, dacă mai era capabil să poată să să facă o astfel de declarație. Dar eu, ca și apărător, l-aș fi sfătuit ca la judecată în fond, cel puțin la dosarul Revoluție, să vină și să dea o declarație.
Ovidiu Oanță: Ați fost judecător militar, sunteți avocatul Iliescu de 10 ani. La cum ați perceput în mod direct probele din ambele dosare, vă întreb ce verdict ați fi dat dumneavoastră? Chiar subiectiv, fiind avocatul lui Ion Iliescu, e vinovat Ion Iliescu în dosarele Mineriada și Revoluția de infracțiuni contra umanității?
Adrian Georgescu: Știu, am fost judecător militar, însă nu mai sunt judecător de 18 ani. Sunt avocat și a da verdicte într-o astfel de situație, în legătură cu un post-client de-al meu, ar însemna să sufăr de dublare de personalitate, adică să mă transform în cineva care… Nu vă pot da un verdict.
Aș fi nedrept dacă v-aș spune la momentul ăsta, chiar și în ipoteza în care aș fi obiectiv, care ar fi opinia mea în legătură cu astea, câtă vreme eu nu am făcut o analiză clară în legătură cu probațiunea și pot să vă mai spun și altceva. Trebuie observat că toate rechizitoriile au fost restituite de către judecători. Actul de sesizare cuprinde atât chestiunile de natură faptică, cât și analizele în drept care sunt făcute de către procurori. Or, analizele făcute de către procurori au picat întotdeauna la examenul judecătorilor. Cum am putea, pe rechizitorii informe, să venim și să dăm soluții?
”Ion Iliescu s-a autoizolat și probabil a existat un mod de autoapărare mental”
Ovidiu Oanță: Incapacitatea statului de a duce la bun sfârșit anchetele în cazul lui Ion Iliescu a fost despre neputință profesională sau despre complicitate deliberată pentru a amâna la nesfârșit deznodământul?
Adrian Georgescu: Acuma, să arunc anateme asupra celor care au instrumentat dosarele, n-am să fac. Vorbesc hotărârile judecătorilor în legătură cu materialele cu care au fost sesizați. De acolo se poate trage o concluzie, acolo unde sunt făcute analize în legătură cu modul în care au fost instrumentate aceste cauze, câtă vreme ele s-au întors pentru a se reface urmărirea penală. A fost o complicitate? E greu să cred asta. Amintiți-vă de domnul Ranco Pițu, a fost o mândrie profesională facerea acelui rechizitoriu de către domnia sa. Deci era mai mult decât convins și încă e și acum, că vorbește pe la toate posturile de televiziune convins de calitatea rechizitoriului pe care l-a furnizat instanțelor. A fost întotdeauna suport de la președintele României până la procurorul general în legătură cu instrumentarea acestor dosare.
Fără a avea pretenția că aș putea să dau sfaturi în legătură cu instrumentarea unor astfel de dosare, eu spun că, atâta vreme cât a existat suportul ăsta, cred eu că ar fi trebuit ca aici să se fi făcut niște colective formate din procurorii cei mai buni pe care îi avea țara asta și probabil ajuta.
Deci, pentru a parcurge această cameră preliminară ar fi trebuit să aibă și un suport din partea unor specialiști, probabil profesor iuniversitar, care ar fi trebuit să analizeze materialele și să dea opinii juridice în legătură cu legalitatea urmăririi penale înainte de a sesiza instanțele. Și probabil că într-o astfel de ipoteză realizau un material care cu greu ar fi putut să fie întors de către judecători. Dar în condițiile în care lași procurorii în bătaie puștii, ca să spun așa, adică îi lași doar pe ei, au fost colective de procurori și văzând rezultatele, soluțiile date de judecători, nu cred că au fost cele mai bune alegeri.
Ovidiu Oanță: M-aș întoarce spre final la percepția dumneavoastră, la contactele directe cu Ion Iliescu. Cât de mult a contat percepția publică, una extrem de critică la adresa lui, tocmai raportat la cele două evenimente dramatice, pline de suferință, la cele două anchete, cum s-a raportat Ion Iliescu și cât de mult a contat pentru Ion Iliescu percepția publică, acea percepție care îl cataloga drept un criminal?
Adrian Georgescu: Așa după cum ați văzut, în ultima perioadă a vieții și aici mă refer cel puțin ultimii 5 ani, Ion Iliescu s-a izolat în interiorul pereților casei sale și a mai răspuns public pe blog.
S-a izolat și probabil că a existat un mod de autoapărare mental în raport cu chestiunile astea, uneori vârsta, suferințele și așa mai departe. Fiecare dintre noi avem propriul sistem de autoapărare.
”Era mult mai absent decât în momentele anterioare”
Ovidiu Oanță: Când l-ați văzut ultima oară fizic?
Adrian Georgescu: Când a fost pusă în mișcare acțiunea penală în dosarul Revoluției, nu, în dosarul Mineriadei, pardon. În aprilie.
Ovidiu Oanță: Mai era conștient de ceea ce se întâmplă la vremea respectivă, de anchete, de inculpare, de trimitere în judecată?
Adrian Georgescu: Era, dar era mult mai absent decât momentele anterioare în care-l văzusem. Era oarecum absent.
Ovidiu Oanță: Deci era oricum mult prea târzie reacția sistemului judiciar cu această fază a trimiterii în judecată, pentru că Ion Iliescu era deja în vârstă, suferind.
Adrian Georgescu: Eu vă spun că în aprilie, când l-am văzut ultima dată, n-am avut, ca să spun așa, o… Chiar am încercat să am un dialog, să discutăm, am rămas câteva momente singur cu dânsul. Era absent.
Ovidiu Oanță: În aceste condiții, mai putea fi supus unui proces? Mai avea capacitatea de a se apăra într-un proces? S-ar fi ajuns oricum la suspendarea judecării?
Adrian Georgescu: Da, în ipoteza în care se afla în situația în care s-a aflat în ultimele două luni, adică în comă și așa mai departe. Adică era clar că da, trebuia să existe o expertiză medico-legală pentru a dispune suspendarea procesului penal.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: dosare, avocat, ion iliescu, revolta, mineriada, dosarul revolutiei,
Dată publicare:
06-08-2025 11:58
