Alex Dima: Doamnelor, domnilor, Hristos a înviat, într-o lume în care suntem un conflict, ne scoatem săbiile unii împotriva altora, nu mai suntem atenți la cel de lângă noi. Haideți să vorbim un pic și despre Dumnezeu și despre cum venim către noi și ne întâlnim noi cu noi. Îl am alături de mine pe părintele Sofian Costea. Părinte, Hristos a Înviat! Și mulțumesc că v-ați făcut vreme să ne întâlnim.
Părintele Sofian: „Adevărat a înviat și vă mulțumesc pentru invitație și bucuria este cuvântul care nădăjduim să caracterizez această întâlnire. Despre mine e simplu să vorbesc, în sensul că nu știu să fi făcut prea multe lucruri bune. Dar și asta nu dintr-o falsă smerenie. O prezentare extrem de succintă ar arăta cam așa: am 47 de ani, sunt născut pe 19/12/1978, sunt nevăzător din naștere. Este această dizabilitate totală din punct de vedere vizual și nădăjduiesc că sunt nevăzător doar cu ochii trupești. Am această dorință de a vedea cu ochii sufletești, pentru că în atare condiții obiectivul rămâne să vezi lumina Învierii lui Hristos. După ce am terminat liceul, am absolvit cu licența dată trei instituții de învățământ superior dreptul, psihologia, teologia. Sunt trei masterate pe care le-am făcut în drept, în comunicare și relații publice și în teologie bibică, plus doctorat în teologie. Exista și o glumă care circula printre prieteni, că o să ies la pensie din facultăți, din masterate, din doctorate, având în vedere că a fost această situație care m-a obligat mai mult la studiu, și iată cum Dumnezeu preface din ceea ce pentru lume ar părea cea mai mare nenorocire, și anume să nu vezi din naștere, că nu-i la îndemâna oricui, ca să mă exprim așa, cu privire la o deficiență a ochilor și la o deficiență vizuală.
Deci ceea ce pentru lume ar părea o catastrofă, un cataclism, o nenorocire, pentru cel aflat într-o astfel de situație poate fi o binecuvântare, dacă transformă întunericul în lumină cu ajutorul lui Dumnezeu. Mai exact, dacă Hristos îi transformă întunericul vieții în lumină. Niciodată Dumnezeu nu îngădui o cruce mai grea decât poți să o duci, niciodată. Dumnezeu nu permite o suferință mai complexă decât poate să o ducă simplitatea care încununează frumusețea omului.”
Alex Dima: Și călugăr cum ați ajuns?
Părintele Sofian: „Călugăr am ajuns ca o consecință firească a unei curiozități anterioare, la teologie nu m-am dus nici măcar pentru a fi teolog în adevăratul sens al cuvântului, adică pentru a vorbi despre Dumnezeu, ci din pură curiozitate. Am făcut întâi dreptul, am văzut că e o facultate elitistă, mi-a plăcut foarte mult, am deprins un anumit limbaj, admiram avocații care pledau foarte frumos în instanțe, apoi psihologia pentru a mă cunoaște mai bine la nivel de personalitate.
Și am zis, și la îndemnul preasfințitului părinte Episcop Teodosie de la Constanța, mi-a spus dacă vrei să fii deplin, fă și teologia. Și a zis dacă tot e vorba de o dimensiune din aceasta plenară, ia să văd ce și aici. Și totuși îmi puneam o întrebare, în adese rânduri, având în vedere și deficiența asta vizuală, zic, trebuie să caut mai mult, să caut o altfel de lumină, să caut o altfel de vedere, să caut o altfel de priveliște, să caut o altfel de reprezentare, să-l văd pe Dumnezeu înainte de toate, înăuntru, în inimile, în biserica, în inimele și după aceea, tot ceea ce mă înconjoară? Întrebarea pe care mi-o formulam adesea era formată dintr-o interjecție și o conjuncție. Ziceam dacă un om în lumea aceasta are de toate, e bogat, e plin de bani, unii au iahturi, alții bolizi scumpi de ultimă generație, alții vapoare, alți avioane sau elicoptere. Oare nu se întreabă cu toții ei? Și asta e întrebarea. Ce fac cu toate astea, dacă nu-i Dumnezeu, ce fac cu toate acestea, dacă nu mă identific cu nemurirea, ce fac? Cu toate astea, dacă am, n-am, dacă n-aș avea nădejdea în veșnicie fericită. Și așa, pe baza acestei curiozități, am ajuns la teologie. După aceea am fost hirotonit preocelib și tot îmi spuneau mai mulți, așa ca o provocare, nici căsătorit, nici călugăr, n-ai ales așa o cale clară, determinată, în sfera bisericii și la un moment dat am simțit că nu mai îmi place nimic din ce e în jur, că nu mă mai atrage și că simțeam nevoia intrării în cinomonahal și slujba călugăriei este cea mai frumoasă amintire din viața mea. Șapte zile, cinci zile, de fapt, am stat în biserică, numai în biserică, după slujba călugăriei, în săptămâna sfintelor patimi.
A fost călugărit de Florii și este cea mai frumoasă amintire din biserica inimii mele, și pot să spun că n-a mai rămas „ei și?” sau s-a reformulat, „ei și” să văd ce mai adaug acum. E ca o certitudine nu ma e o întrebare. Acest „ei și?” s-a transformat în „acum ai sens”, acuma ai o direcție. Acum ești pe o coordonată, ești o axă verticală. Acum vezi ce faci, de tine depinde. Întrebarea are dreptul acum s-o pună Hristos „e și” ce ai făcut cu ce ți-am dat eu și ce-ai realizat cu toate darurile primite „ei și” acum ești casnic al meu încă de aici, de pe pământ, dacă vrei. Ce ai obținut, ce ai făcut, cum ai folosit tot ceea ce ți-am dăruit. Deci rămâne „ei și” dar nu neapărat ca întrebare, ca interogație, ci ca o un îndemn și ca o convingere, că trebuie să valorificăm aspirațiile pe care ni le-am propus la început.
Călugăria e ceva dulce, sublim, profund. E un ocean de iubire a lui Dumnezeu care se revarsă peste tine. Dacă știi să-l accesezi așa cum se cuvine și dacă știi să te îmbăiezi în această baie de lumină în care Dumnezeu vrea să te scalde în permanență, totuși se primește.”
Alex Dima: V-am auzit într-un interviu spunând că lumea „văzută” de un nevăzător e mai frumoasă decât lumea văzută de unul care vede cu adevărat?
Părintele Sofian: „Sigur că da. Pentru ce nu vedem noi, ăștia care putem să vedem? Adică, de ce vedem lumea așa? Păi câți din cei care văd, văd, de exemplu, optimismul unui nevăzător? Nici la mine nu-l văd. Mulți trec pe lângă mine, îi spun vai, săracul. Dar la vai, săracul ne pricepem. Dacă ar fi să ajutăm cu ceva, îl considerăm bogat pe cel care poate ar avea nevoie de sprijin.
Pe de altă parte, câți dintre cei care văd optimismul unui imobilizat într-un cărucior cu rotile care zboară pe aripi de credință la Dumnezeu? Câți văd puterea martiriului și mucenicia părinților, copiilor bolnavi și a copiilor cu totul speciali care sunt extrem de puternici, care poate la ora aceasta fac tratamente pentru leucemie sau alții au autism ori alții Sindrom Down? Sunt niște copii puternici, niște copii martiri, să spunem, eroi în lupta cu toate problemele, cu suferința. Și niște copii mult mai puternici decât noi. Câți îi văd, câți văd optimismul din ei? Câți văd într-o bătrânică în stare să fac atâtea metanii, faptul că ține biserica prin rugăciune? Ei? Câți văd într-o văduvă năpăstuită puterea de a merge mai departe? Câți văd într-un vârstnic abandonat, poate în propria casă sau în vreun cămin pentru persoane vârstnice, dacă n-a trecut familia pe acolo?
Sunt și astfel de cazuri. Nu generalizăm. Dar câți văd dorința acestui om de a mai vorbi cu cineva, de a mai comunica, de a i se citi o poveste frumoasă, că poate nu mai vede această senectute binecuvântată, nu mai vede. Din perspectivă fizică vedem toate acestea. Eu să știți că îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest dar al nevederii pot să-l numesc, de ce? Pentru că m-aș fi bucurat să văd un răsărit de soare, m-aș fi bucurat să văd un apus de soare pentru un nou început. M-aș fi bucurat să privesc o lună plină, semeția munților sau imensitatea unei mări. Dar mă bucur că nu văd un tânăr drogat căzut pe stradă sau pe cineva care suferă de patima alcoolismului. Ori pe cineva care, în stare de ebrietate, a făcut un accident foarte grav și pe moment, poate n-are nici măcar remușcări.
Mă bucur că nu văd fața inestetică a lumii, s-o numesc așa blând. Mă mă bucur că nu văd urâtul din lume în sensul răutății, al urii, al vrăjmășiei. Ei, știți că la PRO TV s-a difuzat o știre într-un oraș din România că un om de 42 de ani a fost lăsat să moară după ce i s-a făcut rău în autobuz, pentru că n-a sunat nimeni la 112, decât cineva care coborâse și n-a putut da prea multe detalii. Și puținii călători rămași i-au spus la cap de drum șoferului. Ne-a fost frică pentru că dacă vine salvarea, o să întârziem acasă. Și de-aia ne-am sunat. Să fi văzut aceste lucruri? Aș fi fost oare mulțumit? În niciun caz. Așa că sunt momente destule în care îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu văd.”
Alex Dima: Sărbătorim Învierea? Da ce este această sărbătoare? Cum să ne bucurăm?
Părintele Sofian: „Învierea este firescul vieții, cheia de boltă a vieții noastre, poarta Raiului din viața noastră, lumina care ne înveșmântează cugetul, sufletul și trupul. Nu vreau să vorbesc celor care ne privesc ca unor specialiști în teologie, că-n teologie nici nu există specialist aici. Ești profund cu trăirea sau nu ești. Dar Învierea este sărbătoarea sărbătorilor, e praznicul praznicelor, e luceafărul sărbătorilor, e sensul vieții noastre, e direcția ființei noastre. Fără Înviere nu-i nimic, zice Sfântul Apostol Pavel. Dacă n-am crede în Înviere, zadarnică ar fi atât credința voastră, cât și propovăduirea noastră. Învierea-i totul și vedeți că Învierea lui Hristos înviază totul în jur. Nu vedem, cine nu vrea să vadă cu adevărat cu ochii trupești, acela refuză pronia lui Dumnezeu. Vedeți câtă ordine în univers există, ceas fără ceasornicar. Puteau fi puse toate într-un astfel de determinism de ordine binecuvântată fără Dumnezeu?
Cine le-a făcut pe toate? Cineva mi-a pus mâna o dată pe niște flori superbe, i-am simțit și eu. Eram la Constanța și a zis, oare pentru mai mulți o fi făcut Dumnezeu pe astea? Apropo de teoria evoluționistă, noi știm că Dumnezeu a creat totul, că e ziditor a tot și a toate. Pentru asta am ales acest drum și Învierea. Ce este certitudinea călugărului? Așa că pot să spun că sunt prieten al Învierii și pot să le spun și tuturor celor care se uită la noi, bine că ne-am întâlnit nemuritorilor, pentru că știm bine că învățătura noastră ne spune clar că n-avem moarte, e doar trecere spre Înviere, nu există. Se mai formulează adesea, din nefericire, expresia aceasta, a trecut în neființă. Care neființă? Cum adică, Dumnezeu, pe om, cununa creației îl lăsa vreodată în neființă? Există ființare dacă ți-ai văzut de treabă, ființare-i veșnică în Înviere.
Dacă nu, nici nu vreau să ne gândim, unde noi pe toți îi vrem în Rai. Că Raiul e făcut pentru om. Iadul nu-i făcut de Dumnezeu, Iadu-i făcut de om în colaborare cu viclenia celui rău, de neascultare a omului și mândria demonului pe care i-a transmis-o și omului. Dar Raiul e făcut de Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Așa că Învierea e bucuria bucuriilor. Și mormântul lui Hristos e mormântul din care a răsărit iertarea păcatelor. Și Învierea mai e ceva. Acel Hristos a înviat, adevărat a înviat. Și mai e ceva și a zis sfântul Serafim de la Sarov, Hristos a înviat, bucuria mea, spunea în fiecare clipă, în fiecare secundă, ați văzut și Învierea. Pentru un nevăzător totul, oare cum, e pentru cei care văd.”
Vedeți interviul complet în VIDEO.
