La doar 21 de ani, femeia din Glarus a încălcat limita legală de viteză de opt ori, iar într-o seară de vară a atins 238 km/h pe autostrada A3, în apropiere de Lachen. Tribunalul Superior din Glarus a condamnat-o la patru ani de închisoare.

Ajunsă acum la 25 de ani, șoferița a încercat să scape de pedeapsă și a atacat decizia la Curtea Supremă Federală, însă fără succes. Instanța a menținut condamnarea, potrivit publicației Tages-Anzeiger, citată de 20 Minuten.

„Probabil este cea mai mare pedeapsă dată vreodată pentru o simplă depășire de viteză”, a declarat avocatul Simon Bloch, specializat în drept rutier.

Un istoric alarmant: cinci abateri grave în doar cinci luni

Nu a fost vorba despre un incident izolat. Cinci dintre cele opt episoade au fost considerate depășiri grave de viteză, iar cel de lângă Lachen a fost cel mai periculos. Chiar dacă instanța a reținut că nu a făcut manevre riscante suplimentare, viteza extremă a fost suficientă pentru o condamnare severă.

Citește și
Marea Britanie a ridicat nivelul de alertă teroristă la „sever” după atacul antisemit din Londra. Premierul Starmer, huiduit

Fără celelalte încălcări ale legii, pedeapsa ar fi fost mult mai mică – aproximativ 26 de luni de închisoare. Însă, cu mai puțin de trei săptămâni înainte de incidentul principal, femeia fusese prinsă rulând cu 211 km/h. În alte trei cazuri, a depășit pragul de 200 km/h. Repetarea acestor fapte a dus la condamnarea finală de patru ani.

În mod surprinzător, tânăra nu a fost prinsă de radare sau în urma unui control în trafic. Probele decisive au venit chiar de la ea: filmări realizate pe telefonul mobil. În imagini apare la volan, iar într-un clip este surprinsă conducând în timp ce scoate piciorul stâng pe geam.

Poliția a descoperit înregistrările după ce femeia a depus o plângere penală împotriva fostului iubit. În fața judecătorilor, tânăra a invocat probleme personale. A spus că trecea printr-o perioadă emoțională dificilă și că viteza o ajuta să „își elibereze emoțiile”. De asemenea, a susținut că s-a distanțat între timp de anturajul pasionaților de mașini din care făcea parte.

Argumentele nu i-au convins însă pe magistrați. Mai mult, cu puțin timp înainte de proces, femeia ar fi intrat cu mașina într-un parapet pe autostradă, tot din cauza vitezei excesive.

Pe lângă condamnarea la închisoare, aceasta trebuie să plătească și 3.000 de franci elvețieni cheltuieli de judecată.