Specialiștii spun că vor crește ratele celor care au credite în euro. Iar pe termen lung ne așteaptă noi scumpiri. "Este prețul pe care românii îl plătesc pentru criza politică declanșată de PSD", spune premierul Ilie Bolojan, în timp ce Sorin Grindeanu răspunde că „aceste turbulențe puteau fi evitate dacă Bolojan își dădea demisia”.
Euro a sărit la 5,1417 lei, de la 5,0924 în doar o săptămână, potrivit cursului de schimb publicat de Banca Națională a României.
Un salt atât de mare nu a mai fost înregistrat de la alegerile prezidențiale, iar euro a ajuns la maximul istoric.
La casele de schimb valutar un euro se vinde cu 5,2 lei.
Christian Năsulea, profesor de economie mondială, Universitatea București: „Noi suntem în continuare într-o situație în care leul e supraevaluat cu un curs care este menținut prin instrumente de politica monetară, dublate de intervenții pe piață ca să fie ținută sub control situația. BNR în general intervine pentru că știe că neintervenind știe că poate să aducă Ministerului Finanțelor și statul român într-o situație dificilă pentru refinanțarea datoriei publice finanțarea următoarelor cheltuieli pe care statul le face tot pe deficit noi am plutit foarte mult timp imediat sub”.
Este o evoluție nedorită, dar așteptată într-o criză politică, spun experții.
Adrian Mitroi, economist: „Mi-aș mai lăsa loc de îngrijorare. Efectul se vede pentru cei cu credite în euro, fără doar si poate, sunt niște procente acolo 2-3 procente, dacă va continua va fi mai complicat, facturile noastre sunt legate de curs, benzina și motorina, deci încă un puseu de inflație. Este o conjunctură complicată și afară și în interior și e normal ca piețele să reacționeze așa. Cred că va trebui să ne obișnuim cu noua realitate care este valabilitate, presiune pe curs și pe dobânzi”.
Premierul Ilie Bolojan a declarant pentru Știrile PRO TV că: „Este prețul pe care românii îl plătesc pentru criza politică declanșată de PSD în încercarea de a păstra privilegii și de a fugi de răspundere. Acesta este prețul încercării de a stinge lumina. Cu cât iresponsabilitatea PSD va crește, cu atât prețul crizei declanșate de acest partid va fi mai mare”.
Iar Sorin Grindeanu susține că: „Aceste turbulențe ar fi putut fi evitate dacă domnul Bolojan își dădea demisia după pierderea susținerii politice. Am încredere în Banca Națională a României. Eu îmi doresc că lucrurile să se stabilizeze săptămâna viitoare, după încheierea acestei crize politice”.
În același timp, de când PSD a declanșat criza politică au crescut și costurile de împrumut ale României.