Cum au sărbătorit localnicii din Iași Ziua Limbii Române. Ambasadorul UE la Chișinău a cântat o melodie rock în română

×
Publicitate

Deși școala nu a început încă, 130 de persoane s-au așezat în bănci și au participat la „Marea Dictare” din parcul Expoziției, în Iași.

Și-au testat capacitatea de scriere și au marcat astfel Ziua Limbii Române. În același spirit, ambasadorul UE la Chișinău, un leton, a cântat în română o melodie rock.

Participanții la Marea Dictare au avut vârste între opt și 75 de ani. Toți au scris după dictare un text de 3.000 de semne din operele lui Ion Creangă și Marin Preda. Ritmul le-a dat, însă, bătăi de cap unora dintre ei.

Fetiță: „Am rămas puțin în urmă, pentru că a fost cam rapid”.

Femeie: „S-a dictat prea rapid. Am omis câteva cuvinte”.

Femeie: „Ion Creangă puțin mai dificil, așa cum era de așteptat”.

Prof. univ. Constantin Dram, președinte al juriului: „Nu au reușit să se acomodeze la ceea ce înseamnă dictare, exercițiul dictării presupune și o anumită viteză. Sunt lucrări, mai mult de jumătate, care au greșeli puține și foarțe puține”.

Luciana Antoci, inspector școlar general al ISJ Iași: „Dictarea rămâne exercițiul cel mai important de dezvoltare a competențelor de scriere”.

Lucrările au fost corectate de un juriu, format din doi profesori universitari și un scriitor, iar cele mai bune au fost răsplătite cu diplome și cărți. Cadrele didactice recunosc cu tristețe că expresii precum „gen”, „beton”, „marfă” sau „belea”, au ajuns să fie recunoscute în vorbirea curentă, departe de sensul lor real.

Lect. univ. dr. Livia Iacob, UAIC Iași: „Copiii noștri împrumută din limbajul acesta, care nu e deloc recomandabil la vârsta lor, cuvinte al căror sens nu îl cunosc, îl distorsionează și li se pare că asta este o normalitate”.

Prof. univ. Constantin Dram, președinte al juriului: „În limba română își fac loc cu viteză, nu întotdeauna la locul lor, cuvinte care vin cele mai multe, probabil, din engleză”.

Între timp, ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, un leton, a adus un omagiu de Ziua Limbii Române interpretând versuri ale poetului Grigore Vieru, pe muzică rock.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62382280
Mii de ONG-uri din România îi cer premierului Marcel Ciolacu să renunțe la modificarea Codului Fiscal privind donațiile

Mii de asociații non-profit trăiesc cu teamă că vor rămâne fără sponsorizări după modificarea Codului Fiscal.

62382199
Bacăul își îmbunătățește pictura stradală. Artiști români și străini, invitați să transforme orașul la festivalul ZIDART

Bacăul se îmbogăţeşte în aceste zile cu șapte picturi murale de mari dimensiuni, cu ocazia celei de-a şasea ediţii a festivalului ZIDART. Sunt invitați artişti români şi străini, care să transforme oraşul prin lucrări de mari dimensiuni.  

62382143
Ce salariu are un profesor universitar. Grila cu salariile de bază ale angajaților din universități

Profesorii universitari au o rol cheie în societate și în procesul de educație și cercetare, jucând un rol esențial în dezvoltarea și transmiterea cunoștințelor către studenți.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.