Ceva e putred în România. Fermierii primesc printre cele mai mari subvenții din UE, dar fructele și legumele se tot scumpesc

×
Publicitate

România se numără printre cele mai generoase țări europene cu fermierii. Autoritățile de la noi i-au sprijinit în ultimii doi ani cu peste 770 de milioane de euro. Cei mai mulți bani, au ajuns la producătorii de fructe și legume.

Însă legumele românești sunt tot scumpe, deși fermierii primesc sume mai mari decât colegii lor din Spania, Germania sau Austria.

În ultimii ani, statul român a sprijinit fermierii prin mai multe scheme de finanțare. Iar sumele care au intrat în conturi, pe lângă subvențiile europene, nu sunt de neglijat.

Dacă judecăm după ajutorul financiar pe care autoritățile l-au acordat fermierilor în ultimii doi ani, România ocupă locul 4 în topul țărilor europene care au dat cei mai mulți bani pentru agricultură - peste 770 de milioane de euro. O treime din această sumă a mers doar la producătorii de fructe și legume.

Cu toate acestea, fermierii care au accesat banii nu sunt mulțumiți. Spun că reușesc să acopere prea puțin din ce investesc așa că, la final, nu își permit să scadă și din prețul alimentelor pe care le scot în piață.

Mihăiță Cobag, agricultor: ”Ne ajută într-un fel....dar, oricum, nu e suficient la munca care se prestează în solar. Cheltuim prea mult pe căldură, tratamente, semințe”.

Vlad Gheorghe, președintele unei asociații de legumicultori: ”Legumicultura este subfinanțată astăzi. Să sperăm că vor reveni cu alte subvenții, pentru că, indiferent de ce vor da anul acesta, suprafețele de legume sunt în scădere de la an la an”.

Deși subvențiile se acordă pentru ca prețurile finale să fie mai mici, în realitate nu se întâmplă acest lucru. La piață, legumele și fructele sunt tot mai scumpe.

”Nu am văzut vreodată un fermier mulțumit”

Pentru un coș în care am pus câțiva castraveți, morcovi, mere, pere și câte o legătură de ceapă verde, ridichi și salată, am plătit aproape 50 de lei. Dacă mai punem la socoteală și un kilogram de roșii, cartofi și ardei, depășim 100 de lei.

Românii plătesc pentru legume mai mult decât spaniolii, austriecii și germanii, de pildă, cu toate că sprijinul oferit de aceste state fermierilor este mai mic decât la noi, după cum arată site-ul Comisiei Europene care monitorizează prețurile alimentelor.

Gabriel Razi, analist pe piața agricolă: ”Eu nu am văzut vreodată un fermier mulțumit. Prețurile evoluează în sus sau în jos în funcție de cerere și ofertă. În general, acești bani se duc în acoperirea costurilor fermierilor. Nu cred că subvențiile ajută la orice limitare de preț, mai ales că nu e condiționată în niciun fel utilizarea acestor subvenții”.

Totuși, ajutoarele financiare, în special cele europene, au dat un imbold sectorului agricol, iar acest lucru este vizibil în special de când România face parte din Uniunea Europeană. Pe lângă fructe și legume, statul român a mai investit puternic în procesare și în fermele de animale.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Paradox românesc. Veniturile au crescut, dar oamenii simpli o duc din ce în ce mai rău: ”Încercăm să găsim soluții”

Veniturile familiilor din România au crescut anul trecut în medie cu 13% față de 2022, potrivit Institutului Național de Statistică. Majorarea vine pe fondul unor salarii mai mari, însă situația diferă, spun specialiștii.

Polițiștii amenință cu greva generală dacă nu le sunt mărite salariile cu 30%. Sindicat: ”Sunt la limita subzistenței”

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) susţine că va declanşa grevă generală dacă revendicările de natură salarială nu vor fi satisfăcute de Guvern.

Gest impresionant de solidaritate în Cluj-Napoca. Sute de oameni s-au unit ca să ajute o fetiță grav bolnavă

Gest impresionant de solidaritate, la Cluj-Napoca. Sute de oameni și-au dat mâna să ajute o copilă de 10 ani, născută cu grave probleme la picioare.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.