Ce greșeală uriașă a făcut o antreprenoare când și-a deschis o afacere. "Am pierdut mulţi bani"

×
Publicitate

O mişcare care se manifestă în întreaga lume şi îi invită pe oameni să vorbească despre greşelile lor şi să înveţe din ele a ajuns şi în România.

Evenimentele, unde se vorbeşte despre eşecuri, aduc în faţa publicului lideri de succes, care îşi înving ruşinea şi povestesc despre înfrângerile prin care au trecut. Mii de oameni din Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, sau Braşov, au fost convinşi astfel să nu se teamă de greşeli, pentru că fac parte din progres.

Ionuţ Țața administrează cu succes o firmă de consultanţă în Braşov. Spune că a ajuns aici după numeroase greşeli, despre care a vorbit deschis în fata curioşilor. La 21 de ani, ajuta o firmă străină de instalaţii să-şi vândă marfa. Aşa s-a trezit la poarta Ministerului Transporturilor, alături de un inginer polonez.

La acea vreme, habar nu avea despre sistemul licitaţiilor publice, dar a mers mai departe. Doi ani mai târziu şi-a deschis prima afacere - o firmă de consultanţă, însă în scurt timp s-a trezit cu conturile blocate pentru neplata taxelor către stat.

Ionuț Țața, antreprenor: "Mi se pare foarte important să ne permitem să greşim suficient de devreme încât să putem să lucrăm fără greşeală mai târziu."

La 22 de ani, Daiana Colceriu a deschis o grădiniţă privată în Braşov.

Daiana Colceriu, antreprenor: "Nu ştiam să îi urmăresc pe angajaţi dacă fac sau nu fac. Am pierdut mulţi bani şi am stat în datorii mulţi, mulţi ani."

Devenite o mişcare globală, serile în care oamenii de succes vorbesc deschis despre eşecurile lor, au câştigat şi tinerii din marile oraşe, care vor să ştie ce greşeli au făcut alţii.

Participant: "E bine să vedem că şi alţii au trecut prin ele. Ne simţim mai bine."

Pe scena eşecurilor urcă şi sportivi, artişti sau specialişti de vârf în diverse domenii. Mişcarea a reuşit să creeze şi câteva materiale educative.

Dan Avram, organizator: "Este o mişcare care creşte în toată lumea în perioada asta. Idealizarea succesului nu mai este privită ca o lecţie onestă."

Andrei Oniga, antreprenor: "Aş vrea să înţeleagă mai ales oamenii tineri, mai ales într-o piaţă că România, că e foarte frumos să te aventurezi în a-ţi construi o afacere, dar să aibă aşteptări realiste."

Participantă: "Mi se pare foarte uman. Faptul că îşi arată vulnerabilităţile nişte oameni despre care crezi că nu au greşit niciodată, e incredibil."

Conceptul acestor seri în care diverşi invidizi îşi povestesc eşecul a fost inventat în 2012, în Mexic, de un grup de prieteni care, la o întâlnire, şi-au povestit unul altuia greşelile. Când şi-au dat seama ce impact a avut seara respectivă, au hotărât să promoveze ideea. Acum evenimentele de acest fel se desfăşoară în peste 300 de oraşe din lume, printre care Bucureşti, Cluj, Braşov, Iaşi, Timişoara şi Oradea.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62095617
Motivul pentru care tot mai multe companii își trimit tinerii angajații în excursii

Turismul de afaceri, creşte anual cu 20%, iar marile companii îşi fidelizează angajaţii prin întâlniri de echipă şi evenimente inedite.

62095472
Elevii unui liceu din Buzău, atrași să-și aleagă o meserie cu ajutorul unui elicopter

Ca să-şi poată reduce în următorii ani deficitul de personal, Ministerul Afacerilor Interne încearcă, prin metode inedite, să-i atragă pe liceeni către o carieră militară.

62095432
Gabriel Liiceanu: S-a spus că sunt agent KGB. Când fac afirmațiile astea nu le e frică?

Gabriel Liiceanu - scriitor, filosof și director al Editurii Humanitas - a povestit într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistului Vitalie Cojocari cum se luptă prin tribunale cu persoanele care îl calomniază de atâția ani.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.