De la ce vârstă te numești bătrân. Efectele unui fenomen fericit

×
Publicitate

Fără să ne dăm seama, suntem martorii unui fenomen fericit: bătrânețea începe mult mai târziu decât pe vremea bunicilor noștri.

Dacă în urmă cu un secol te numeai vârstnic la 55 de ani, acum, abia de la 70 în sus ești în această situație, susțin cercetătorii.

În același timp, tot mai mulți pensionari își refuză vârstă din buletin, folosesc iscusit internetul, călătoresc, fac sport, ies în oraș cu prietenii și sunt interesați de cripto-monede.

Rafy Neagu are 70 de ani, iar prietenii i-au organizat o petrecere surpriză, la Budapesta. Toată viața a fost programator pe calculator, iar la pensie a început o mică afacere. Este văduvă, dar are amici, merge la sala de fitness, ține cură de slăbire și adoră excursiile.

„Bătrânețea nu există. Există doar în mintea noastră. Merg în club, dansez și surpriza e că tinerii îmi fac loc și sunt în fruntea plutonului. Visez să fiu pe o scenă, undeva în Dubai și va fi momentul meu de glorie”, spune Rafy Neagu, pensionară. 

Un fost profesor de sport își ocupă timpul cu schi, înot sau patinaj. În plus, parcurge zilnic 50 de kilometri cu bicicletă.

„Acum în aprilie fac 69 și abia aștept la anul să schimb prefixul, să fac 70”, spune Constantin Bănuță, pensionar. 

John Shoven, profesor de economie și cercetător la Universitatea Stanford, a ajuns la concluzia că, în ultimul secol, pragul bătrâneții a crescut de la 55 de ani la 70 pentru bărbați, și chiar la 73 pentru femei.

Așadar, suntem în floarea vârstei până la 65.

Sunt consecințele longevității de care ne bucurăm azi, pentru că nu poți fi numit bătrân dacă probabilitatea de a muri în următorul an este mai mică de 2% - spune Shoven.

„Despre bătrânețe nu putem vorbi în cifre exacte. Având în vedere că medicină a avansat foarte mult în ultimii ani, discutăm despre o speranță de viață care este undeva la 80 de ani. Deci putem vorbi despre o bătrânețe în jurul vârstei de 70 de ani. Rămânem tineri cât timp credem că suntem tineri”, spune psihologul Gabriel Bibire. 

Este și cazul soților Plopan, care susțin că trăiesc acum cea mai frumoasă perioada din viață lor.

„Acum pentru noi avem cel mai mult timp. Copiii zic 'vă invidiem acum' că am vrea să venim și noi cu voi”, spune Elena Plopan, pensionară. 

„Am fost prima dată la Veneția, după aia Palmă de Mallorca, la Paris când am împlinit 30 de ani de căsătorie și acum mai recent mai vizităm și țară”, spune Mircea Plopan, pensionar. 

Există însă și reversul medaliei. Dacă înainte oamenii erau considerați bătrâni și incapabili de muncă la 60-70 de ani, acum nu mai e așa. De altfel, spun specialiștii, societatea nu poate finanța 30 de ani de pensie, după 40 de ani de viață activă. Așadar, e cazul să muncim mai mult, iar serviciul ne va ajută să rămânem în formă.

„Este greu să te renventezi la 68 de ani. Problema este că nu ai un sens al tău individual, pentru că sensul tău a fost dat de anumite roluri care, iată, sunt sezoniere în viață”, declară sociologul Alina Coman. 

Longevitatea vine însă și cu o altă problemă.

Numărul cazurilor de demență asociată înaintării în vârstă este în creștere și nu avem o strategie pentru a-i îngriji pe bătrânii rămași singuri și neputincioși. De multe ori, ei aglomerează secțiile spitalelor, pentru că medicii nu se încumetă să-i trimită acasă, unde nu au niciun ajutor

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Înșelătorie pe străzile din Brăila. Hering „transformat” în scrumbie

Heringul norvegian cumpărat dintr-un hipermarket din Galați s-a transformat în scrumbie, la Brăila.

Preferințele românilor în materie de vinuri s-au schimbat. Cât plătesc acum pentru o sticlă

Românii se documentează tot mai mult în ceea ce privește vinul pe care îl consumă, iar preferințele lor se îndreaptă tot mai mult către vinul roșu.

Un traficant de droguri, ridicat din curtea ANAF

Un traficant de droguri a fost prins joi chiar în parcarea structurii ANAF din Sighetu Marmaţiei.

Recomandări
Islanda a votat împotriva aderării la Uniunea Europeană, a anunțat postul public de televiziune RUV

⁠Islanda a respins propunerea guvernului de a ⁠iniția negocieri de aderare la Uniunea Europeană, ‌a anunțat postul public de televiziune RUV, în condițiile în care mai sunt de numărat doar câteva voturi.

Accident violent în județul Timiș: patru răniți. Autorul este un șofer fără permis, care consumase alcool și furase mașina

O urmărire ca-n filme s-a încheiat cu un accident violent în județul Timiș. Un bărbat de 27 de ani, băut și fără permis, care încerca să scape de polițiști, a lovit o mașină în care se aflau două tinere și a proiectat-o într-o terasă.

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus la țărm două fragmente de drone militare, care nu reprezentau un pericol

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus sâmbătă la țărm două fragmente de drone militare.