Batoanele, pâinea ori dulciurile pe bază de insecte vor putea fi cumpărate și în România

×
Publicitate

Batoanele, pâinea ori dulciurile pe bază de insecte se vor găsi și în magazinele de la noi. Comisia Europeană a aprobat deja trei insecte care pot fi consumate în siguranță și de oameni.  

Analizele au arătat că sunt o sursă incredibilă de proteine și vitamine: greierele, lăcusta și viermele de făină.

Ca să stimuleze afacerile în acest sector, Comisia oferă și fonduri europene.

După evaluări riguroase la care au fost supuse în laboratoarele experților europeni, insectele pot ajunge în siguranță și în farfuriile noastre. Ba chiar sunt recomandate, tocmai pentru că sunt hrănitoare, cu un conţinut ridicat de grăsimi, proteine, vitamine şi minerale.

În prezent, aproximativ 2000 de specii de insecte fac parte din meniul zilnic a aproximativ două miliarde de persoane din întreaga lume. În Uniunea Europeană, însă, sunt aprobate, până acum, pentru consum doar trei: viermele de făină, lăcusta călătoare și greierele de casă.

Pe lista comisarilor, însă, așteaptă avizarea pentru consum și alte insecte, cum ar fi musca și mai multe tipuri de larve și moluște.

Între timp, cele aprobate au început să apară și în magazinele noastre, congelate, uscate sau pudră. La categoria delicatesă, pentru că 100 de grame de făină de greiere se vinde cu 96 de lei. Această poate fi amestecată, însă, cu făina normală, din care se pot face fursecuri, prăjituri și chiar pâine.

Larisa Cozma: ”Nu are niciun gust străin, este o pâine neutră. Ca și gust este la fel ca o pâine normală. Nu are niciun miros, este o pâine neutră. Atât doar, elementul distinctiv ar putea fi culoarea. ”

Ingredientele din insecte pe care le găsim pe site-urile de la noi vin însă din străinătate. Acolo unde există fabrici de procesare, dar și ferme specializate.

Elena Iorgu, cercetător: ”Nu mergem noi să le culegem din mediul lor natural. Ele sunt insecte care sunt crescute în ferme specializate de insecte, în niște condiții anume. Sunt hrănite cu alimente speciale.”

De altfel, ca să încurajeze dezvoltarea acestui sector cu mare potențial, Comisia Europeană alocă fonduri generoase pentru cercetare și producție. O companie multinațională, de pildă, prezentă și la noi în țară, a început să testeze de câteva luni, în laboratoarele din străînătate, produse pe bază de insecte.

Irina Siminenco, manager departament de comunicare: ”Am dezvoltat mai multe direcții de cercetare, la centrul nostru de cercetare din Elveția. Acest domeniu este foarte la început, dar încercăm să vedem dacă există o soluție potrivită, pe termen mediu și lung, că să integrăm aceste proteine în produsele noastre. ”

Iar vecinii bulgari ne-au luat-o înainte și au înființat deja o asociație a producătorilor și procesatorilor de insecte.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62226143
Schimbări majore în sistemul de parcare din București. Unde și de când nu se mai poate parca gratis

Șoferii bucureșteni trebuie să fie mult mai atenți unde își vor lăsa mașinile de acum înainte, pentru că Primăria Capitalei vrea să facă ordine și nu va mai permite parcările neregulamentare și nici gratuit în unele zone.

62270103
Părinţii nu mai trebuie să meargă la comisii să ia certificat nou de încadrare în grad de handicap grav pentru copii

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunţă că părinţii copiilor cu afecţiuni grave nu mai sunt nevoiţi să mai meargă în faţa comisiei pentru protecţia copilului, pentru a obţine un nou certificat de încadrare în grad de handicap grav.

62270011
Scandal lângă Arhiepiscopia Tomisului. Un călugăr a fost alergat și încătușat de polițiști

Scandal de pomină chiar lângă Arhiepiscopia Tomisului, unde un călugăr a fost alergat și încătușat de polițiști. Chiar fața bisericească a chemat autoritățile în ajutor pentru un așa zis conflict pe care îl avea cu o altă persoană.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.