Anunțul ministrului de Finanțe despre amânarea ratelor la credite. ”Ar trebui să ne adaptăm toți”

62255363
Agerpres

Măsura privind amânarea ratelor la credite rămâne în continuare în analiză, dar îndemnul meu este să ne adaptăm toţi la ceea ce ne oferă piaţa, deoarece sistemul bancar este deschis la refinanţări şi chiar la amânări voluntare, a declarat Adrian Câciu.

"Rămâne în continuare în analiză. (...) Între timp, faptul că rămâne această măsură în analiză nu înseamnă că toţi, companii sau persoane fizice, să nu încercăm să ne refinanţăm creditele. Vă dau un exemplu foarte simplu: diferenţa între ROBOR şi IRCC. Am mai spus-o, o repet: ROBOR spune inflaţia viitoare şi vedem că el creşte, asta înseamnă că băncile se aşteaptă la o inflaţie de durată, IRCC spune inflaţia anterioară. Vedem o diferenţă cam de 3,5 puncte procentuale la momentul acesta, poate greşesc, de trei puncte procentuale, între ROBOR şi IRCC. Nu costă pe nimeni nimic altceva decât a merge la bancă şi a-şi refinanţa un credit imobiliar sau ipotecar, a-l duce pe IRCC. Există o astfel de soluţie, există de altfel soluţii de restructurare a creditelor, până ajungem la amânare. Pe de altă parte, de ce a rămas în analiză acest proiect este faptul că are un cost de finanţare destul de mare ulterior şi ar putea să fie puţin mai toxic pentru cel ce amână, în contextul în care nu am stabilizat inflaţia şi creşterea de dobânzi, pentru că la un moment dat, când vei plăti, vei plăti la o dobândă mult mai mare şi vei plăti şi acel capital amânat şi dobânzile amânate", a explicat Câciu joi, la finalul şedinţei de Guvern.

El a subliniat că toate măsurile rămân în analiză, deoarece este un context care obligă la adaptare, "şi atunci nu înseamnă pur şi simplu să bagi o măsură în sertar ca şi cum nu ar fi existat".

Câciu: Ar trebui să ne adaptăm toți la ceea ce ne oferă piața 

"Ai avut această soluţie, o păstrezi acolo şi vezi atunci când poţi sa intervii cu ea dacă e necesar să intervii cu ea", a punctat ministrul.

Dar, a adăugat Câciu, până atunci, ar trebui să ne adaptăm toţi la ceea ce ne oferă piaţa, iar sistemul bancar este deschis şi la refinanţări, chiar şi la amânări voluntare.

"Dar amânarea este bine să o faci atunci când chiar eşti în incapacitatea de a plăti ratele, pentru că implică o serie de costuri suplimentare pe care le vei suporta după amânare. Dar există tot felul de soluţii, pentru că băncile au acelaşi interes ca şi debitorul, să nu rămână cu un credit neperformant. Dacă avem o astfel de problemă îi îndemn pe toţi să meargă şi să vadă care este situaţia, iar noi rămânem cu această măsură în analiză", a precizat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62255195
Pensionarii se împrumută la CAR pentru masa de Paște. Care sunt sumele pe care le cer oamenii

În pragul sărbătorilor, speranța multor pensionari rămâne în Casele de Ajutor Reciproc. În aceste zile, bunicii sunt în căutare de alimente pentru o masă așa cum se cuvine, sau caută cadouri pentru nepoți.

62255037
Panică în Europa. Hepatită de origine necunoscută, depistată la copii din mai multe țări

Cazuri de hepatită infantilă de origine necunoscută, identificată pentru prima dată în Regatul Unit, au fost depistate la copii din alte patru ţări europene, a anunţat marţi Centrul European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), relatează AFP.

62254749
Fritz a cântat muzică populară pe scena Filarmonicii Banatului. Ce zice despre el fostul primar, mare iubitor de muzică

La Timișoara, și fostul, și actualul primar au talent la muzică. Dominic Fritz a cântat la un festival imnul neoficial al Banatului, o melodie populară.  

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.