Angajaţii Loteriei Române protestează la Ministerul Finanţelor. Care sunt nemulțumirile oamenilor

62130911
Inquam Photos / Octav Ganea

Salariaţii din cadrul Loteriei Române au programate proteste, începând de marţi şi până vineri, la sediul Ministerului Finanţelor.

Potrivit calendarului anunţat de Sindicatul Naţional Loteria Română, protestele organizate de angajaţii Loteriei Române vor avea loc începând de marţi, până vineri, între orele 10:00 şi 12:00, la sediul Ministerului Finanţelor Publice.

Motivul protestelor îl reprezintă ”tergiversarea nejustificată a adoptării Memorandumului de excludere a Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023”, susţine sindicatul care reuneşte aproape 80% dintre angajaţii Loteriei Române.

”Din punct de vedere sindical, s-au făcut toate eforturile necesare exceptării Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023, lege prin care sunt diminuate drepturi ale salariaţilor, negociate şi stabilite prin contractul colectiv de muncă. Astfel, ca efect al acestei legi şi al măsurilor de taxare suplimentară a tichetelor de masă şi voucherelor de vacanţă, veniturile salariaţilor se diminuează cu peste 10%. Adăugând efectul inflaţiei asupra salariilor, rezultă o diminuare a veniturilor reale nete cu aproximativ 20%. Menţionăm că majoritatea salariaţilor CNLR sunt încadraţi aproape de salariul minim naţional”, arată sindicatul din cadrul Loteriei Române.

Organizaţia sindicală precizează că, ”în condiţiile evidentei degradări a veniturilor membrilor săi”, a făcut mai multe demersuri pentru apărarea drepturilor acestora, însă fără rezultat.

”De la apariţia legii 296/2023 şi până în prezent au fost făcute nenumărate demersuri către conducerea unităţii, către Ministerul Economiei – for tutelar, Ministerul Finanţelor şi chiar către d-nul Prim-Ministru, Marcel Ciolacu, fără a primi până în prezent niciun răspuns concret, decât asigurarea d-lui Ministru al Economiei Antreprenoriatului şi Turismului, dl. Ştefan-Radu Oprea care, prin semnătură proprie, ne-a comunicat prin adresa 1798/16.02.2024 că, «prin reorganizarea companiei (hotărâtă să intre in vigoare la 01.04.2024) nu va fi diminuat niciun drept al salariaţilor cuprins în Contractul Colectiv de Muncă, în vigoare». Această situaţie este flagrant contrazisă de proiectul Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al CNLR-SA/2024. Din informaţiile obţinute neoficial, deşi, conform legii, Sindicatul reprezentativ avea tot dreptul să le obţină în mod oficial, compania având obligaţia consultării şi informării, bugetul cuprinde o diminuare de 50% a valorii tichetelor de masă şi a valorii voucherelor de vacanţă”, precizează Sindicatul Naţional Loteria Română.

Potrivit acestuia, ”în lipsa unor măsuri imediate şi concrete de modificare” se recurge la proteste, angajaţii Loteriei fiind dispuşi să parcurgă formele de protest până la greva generală pentru a-şi apăra drepturile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62430652
Premieră istorică în România. Femeile câștigă pentru prima dată mai mult decât bărbații. La cât a ajuns salariul mediu brut

Pentru prima dată în istorie, în Romania, salariul mediu brut încasat de femei a depășit media salarială a bărbaților cu 200 de lei, potrivit ministrului Muncii.  

62430340
Surprize pentru angajate cu ocazia zilei de 8 martie. Doamnele și domnișoarele primesc o zi liberă plătită sau carduri cadou

Am intrat în luna femeii, iar dacă barbații mai au timp să decidă cu ce cadouri pot să își suprindă iubitele, soțiile sau mamele, de 8 martie companiile au pregătit deja surprize pentru angajate.

62430380
Alertă într-o localitate din județul Dolj. Mai mulți oameni au fost evacuați, după ce s-a descoperit gaz metan în fântâni

Mai multi locuitori din satul Calopăr, județul Dolj, au fost evacuați duminică seara, după ce măsurători repetate au semnalat emanații de gaz metan în fântâni.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.