50 de ani de la prima Dacia produsă în România. Expoziție cu modelele vechi la București

×
Publicitate

Fabrica Dacia din Piteşti împlineşte 50 de ani de la prima maşină produsă în ţara noastră.

Iar nostalgicii, dar şi cei care au fost proprietarii maşinii fabricate în România au venit să vadă modelele vechi, prezentate într-o expoziţie. Apoi cu toţii au participat la o paradă în centrul Bucureştiului.

dacia

Piesa de rezistenţă a expoziţiei a fost aceasta Dacia 1100. O maşină ambiţioasă pentru acele vremuri, spun specialiştii. 1100 de centimetri cubi, 43 de cai putere, configuraţie sport, tracţiunea spate, portbagajul în faţă, a fost primul autoturism românesc.

dacia

Această maşină a fost produsă în 1968. Este primul model care a ieşit pe uşile fabricii din Mioveni cu piese aduse din Franţa. A fost asamblată de muncitorii din România. Au fost produse cam 40.000 de unităţi. Este perfect funcţională. Ba chiar şi ştergătoarele funcţionează încă.

Cuvântul de ordine era simplitatea, spun experţii, care ne dau un exemplu, geamul din spate.

Viorel Selan, divizia direcţia de teste: "Mai simplu de atât nu se poate. Sistemul de blocare astfel încât copiii să nu-l poată deschide."

dacia

Iată şi Dacia 1310S, model sport produs din 1983 până în 1991 şi care rula cu cel mult 150 km pe oră. Ca să fie mai ieftin, luneta era identică parbrizului.

Unică furgoneta Dacia a fost produsă la Colibaşi în 700 de exemplare, folosită apoi de Poşta Română. Din considerente economice, fabrica a retras-o din producţie.

dacia

Această Dacia 2000, o adevărată limuzină pentru acele vremuri, a fost concepută pentru nomenclatura comunistă; a fost folosită şi de Nicolae Ceauşescu.

Un autoturism costă circa 60.000 de lei, într-o vreme în care salariul mediu era de 2000 lei; se făceau însă liste de aşteptare, iar oamenii aşteptau câte 3-4 ani să le vină maşina.

După ce au admirat maşinile din colecţie, curioşii au trecut şi la vârful de gamă al momentului.

Antoine Doucerain, director General Renault România: "Luna asta vom creşte producţia de Duster de la 1.000 la 1.100 pe lună. O creştere de 10% datorită cererii de pe piaţă."

Maşinile vechi şi de 50 de ani au fi putut admirate apoi într-o paradă în jurul arcului de Triumf.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61983314
Femeia care încearcă de 10 ani să treacă examenul de Titularizare. Ce note a luat până acum

Cu doar o săptămână înainte de începerea noului an şcolar, şcolile se confruntă cu un deficit mare de dascăli.

61983313
Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie va avea loc pe 7 octombrie

Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie va avea loc pe 7 octombrie, au mai anunţat liderii PSD după şedinţă Comitetului Executiv al PSD de sâmbătă.

61983198
În anul Centenarului, mulţi copii învaţă exact ca acum 100 de ani. Sute de școli nu sunt încă pregătite

Cu mai puţin de două săptămâni înainte de prima zi de şcoală, sute de unităţi de învăţământ nu sunt încă pregătite pentru a-şi primi elevii.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 004inquam photos octav ganea
Răspunsul premierului desemnat, Luca Niculescu, întrebat dacă va negocia cu partidul AUR pentru susținerea Guvernului său

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a continuat, marți, 13 octombrie, seria consultărilor politice pentru formarea viitorului Guvern, întâlnindu-se la Palatul Parlamentului cu reprezentanții parlamentarilor neafiliați.

62580543
Cod galben de vânt în opt județe. ANM anunță rafale de până la 70 km/h, ploi și lapoviță la munte

Meteorologii anunţă că, marţi şi miercuri, vremea va fi mai rece decât ar fi normal în această perioadă şi vor fi intensificări ale vântului, ploi şi precipitaţii mixte, la altitudini mai mari de 1.500 de metri. 

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.