25.000 de elevi saraci, lasati fara burse de Guvern!... Din greseala!

×
Publicitate

O scapare a Guvernului lasa fara burse sociale si de merit peste 25.000 de elevi saraci din judetul Constanta Fondurile lipsesc din bugetul aprobat pe anul acesta, spre surprinderea Inspectoratului Scolar.

In comuna Cumpana 24 de copii ar fi trebuit sa primeasca burse sociale. Unul dintre ei este Beniamin. Are 11 ani el este cel mai mare dintre cei 8 copii ai familiei. Nu intelege chiar foarte bine ce inseamna aceasta bursa sociala dar stie ca ai lui au nevoie de orice leu ca sa se descurce.

In orasul Constanta, 2600 de elevi se afla pe lista, pentru a primi acest ajutor din partea statului. Bursele lor au fost aprobate de inspectoratul scolar Constanta inca din luna noiembrie a anului trecut, inainte sa apara bugetul pe 2010.

Primaria municipiului nu se astepta ca ministrii sa uite de cei mici si a facut deja platile pentru ianuarie. Daca rectificarea nu vine rapid, copiii vor fi nevoiti dea banii inapoi.

La nivelul judetului Constanta peste 25.000 de elevi ar fi trebuit sa primeasca burse sociale. Ele se scorda elevilor care invata bine si in familiile carora venitul mediu lunar net nu depaseste 50% din salariul minim pe economie.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
60249425
Martisorul e pe cale de disparitie!Lumea nu mai cumpara simbolul primaverii
Cu trei zile inainte de 1 Martie, snurul colorat in alb si rosu n-are deloc cautare. Tristi, comerciantii se plang ca e cel mai prost sezon din ultimii 10 ani.
60398537
Cseke Attila sustine in continuare taxa pe fast-food
Ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a declarat ca reactiile externe in cazul introducerii taxei pe fast-food au fost bune si a precizat ca specialistii lucreaza la actul normativ, dar nu poate estima termenul la care acesta va fi definitivat.
60408086
Nu vrea sa-si lase fiica orfana! Ajutati-o pe Iuliana sa traiasca!
Ce poate fi mai dureros pe aceasta lume decat situatia in care o mama sa-si lase copiii orfani. Este tragic si revoltator faptul ca viata si sanatatea pot fi cumparate cu bani, in cazul de fata. Bani pe care Iuliana nu ii are! Aici insa, intervii tu!