Primărița din Brusturi și soțul ei, reținuți după ce au bătut și desfigurat cu un cleşte de tăiat lanţuri un fost procuror

×
Codul embed a fost copiat

Livia Bârlău, primar în comuna Brusturi din Bihor, și soțul său au fost reținuți pentru tentativă la omor, după ce l-au bătut pe un fost procuror, Ioan Bodogai.

Cei doi l-au bătut pe fostul procuror cu un cleşte de tăiat lanţuri. Acesta a ajuns la spital plin de sânge, cu capul spart în trei locuri, cu braţele acoperite de plăgi şi cu piciorul rupt. Medicii i-au montat acestuia tije metalice la picior.

Conform presei locale, victima a fost prieten de familie cu soţii Bârlău, dar a ajuns să se certe, după ce femeia, primar fiind, i-a promis un post în primărie, dar nu i l-a dat. Ca să se răzbune, fostul procuror s-ar fi aliat cu consilierii din opoziţie și i-a învățat cum să afle fiecare pas al Primăriei, făcând cereri de informații publice. De asemenea, l-a reclamat pe soţul edilului la Direcţia Antifraudă, pe motiv că tot cumpără şi revinde tractoare pe OLX, fără a plăti taxe.

Cristian Butaci - Parchetul Tribunalului Bihor: „S-a reţinut faptul că aceştia, cu intenţie, au încercat uciderea persoanei vătămate, căreia i-au aplicat mai multe lovituri în zona capului şi a membrelor, cauzându-i leziuni care necesită pentru vindecare, cel puţin în acest moment procesual, 100 de zile de îngrijiri medicale, punându-i şi în pericol viaţa."

După reclamația la Direcția Antifraudă, fostul procuror s-a dus la magazinul primarului să cumpere un burlan, iar atunci a avut loc atacul.

Citește și
ambulanta
O femeie de 42 de ani din Aiud a născut la domiciliu, în baie, și a doua zi a mers la spital. Acasă lăsase un tablou tragic

„Bârlău m-a luat la întrebări, că ce mă f... grija de tractoarele lui, şi m-a înjurat”, a declarat fostul procuror despre momentul respectiv. "I-am împins şi eu, să ies. Bârlău a apucat un cleşte de tăiat lanţuri, cu braţele de 20-30 centimetri, şi a început să mă lovească cu el, ca un taur turbat, minute în şir. Dădea ca şi cum tăia lemne cu un topor...", a mai spus el.

Se pare că cei doi soți au fugit, iar bărbatul a fost găsit de câțiva clienți care au sunat la 112. Inițial, primărița a negat că ea și soțul său nu ar fi fost de față, dar apoi a recunoscut altercația.
Se pare că ea și soțul nu ar fi fost la prima agresiune.

Victima - un fost procuror în vârstă de 62 de ani - a ajuns la spital cu leziuni foarte grave. De altfel, medicii legişti au apreciat că are nevoie de 100 de zile de îngrijiri medicale, aşa încât fapta a fost încadrată la tentativa de omor.

Ioan Bodogai - victimă: „Sper că legea-şi va face dreptatea. Şi cine a greşit, să plătească. Dar la maximum, că deja de 3-4-5-6 ani, ei numai prin teroare şi presiune. Sper că le-a venit rândul şi vor plăti pentru ce au făcut.”

Conform publicației eBihoreanul, în 2018, cei doi au fost bănuiţi că au comandat un atac mafiot împotriva unui consilier local ALDE, Ioan Roşu, care a fost bătut în faţa propriei casei de persoane necunoscute, după ce i-ar fi cerut socoteală femeii pentru lucrări atribuite în secret şi a sesizat Garda Forestieră privind furturi din pădurea comunei.

Ionuţ Bodogai - fiul victimei: „De atunci am venit şi eu acasă, am stat cu el, să-l ajut, cu treburile de bază. Nu s-a întâlnit, nu l-au sunat, absolut nicio altă legătură cu ei. - Nu s-au interesat deloc de el şi de cum se simte”.

Prefectul judeţului Bihor a anunţat că, în cazul în care primăriţa va fi arestată, o va suspenda din funcţie.

În același an, altui consilier ALDE, Florian Cuc, îi fuseseră sparte ferestrele casei pentru că întrebase despre aceleaşi subiecte.

Articol recomandat de sport.ro
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Jackpot pentru Cristi Chivu! Inter pregătește noul contract pentru antrenor
Citește și...
O femeie de 42 de ani din Aiud a născut la domiciliu, în baie, și a doua zi a mers la spital. Acasă lăsase un tablou tragic
O femeie de 42 de ani din Aiud a născut la domiciliu, în baie, și a doua zi a mers la spital. Acasă lăsase un tablou tragic

Caz șocant în Alba! O femeie de 42 de ani din Aiud a fost arestată preventiv, pentru acuzații îngrozitoare! Și-ar fi ucis bebelușul nou-născut.

Tânărul acuzat că și-a ucis mama în Franța a fost reținut în Cluj-Napoca, într-un centru comercial. Femeia a fost carbonizată
Tânărul acuzat că și-a ucis mama în Franța a fost reținut în Cluj-Napoca, într-un centru comercial. Femeia a fost carbonizată

Un român de 23 de ani, căutat în Franța, pentru uciderea mamei sale, a fost arestat în Cluj. Polițiștii l-au prins în timp ce se plimba într-un mall din oraș.

Un bărbat din Brăila și-a înjunghiat în gât un prieten, după ce au băut la o petrecere. Se cunoșteau de peste 30 de ani
Un bărbat din Brăila și-a înjunghiat în gât un prieten, după ce au băut la o petrecere. Se cunoșteau de peste 30 de ani

O ceartă între doi bărbați s-a transformat într-un episod de o violență extremă, într-o localitate din județul Brăila. Unul dintre ei a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe celălalt în zona gâtului.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ
Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ

Meteorologii mențin atenționările de ger până joi dimineață. După o scurtă relaxare a temperaturilor extreme, din seara de 19 ianuarie frigul va cuprinde din nou întreaga țară.

Salvatorul fetiţei de 5 ani căzute într-un lac înghețat este indian și va primi titlul de cetăţean de onoare al Craiovei
Salvatorul fetiţei de 5 ani căzute într-un lac înghețat este indian și va primi titlul de cetăţean de onoare al Craiovei

Salvatorul fetiţei din Parcul Romanescu este un cetăţean indian, muncitor în construcţii, care va primi titlul de cetăţean de onoare al Craiovei, a anunţat primarul Lia Olguţa Vasilescu.