Un pacient de la Spitalul Județean Arad a trebuit să-și cumpere pernă, pentru că nu i s-a dat una la internare. Ce a urmat

Spital istoric 2 1024x683

Două angajate ale Spitalului Județean Arad vor fi sancționate, după ce un pacient a trebuit să-și cumpere pernă pentru că nu i s-a dat una la internare, deși unitatea avea suficiente astfel de produse pe stoc. 

Un pacient al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad a reclamat faptul că a fost nevoit să-şi cumpere perna, pentru că nu i-a fost oferită una la internare, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), cel care a făcut public cazul, transmiţându-le "cadrelor medicale care nu fac faţă acestor cerinţe" să se transfere în sistemul privat sau să se reorienteze în carieră.

Cazul a fost relatat, miercuri, chiar de preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, el precizând că a primit sesizarea de la pacient.

În sesizare, bolnavul spunea că a fost internat după ce a aşteptat câteva ore la Urgenţe şi "cu chiu, cu vai" s-a găsit un pat, dar fără pernă, iar aparţinătorii au fost nevoiţi să îi cumpere una.

Cionca i-a cerut explicaţii managerului SCJU Arad, care în urma anchetei dispuse a transmis că pe secţia respectivă nu mai erau perne curate, dar infirmiera şi asistenta responsabile de salon trebuiau să solicite lenjerie superiorului ierarhic, în stocul spitalului existând "suficiente perne curate".

Pentru că nu au respectat procedurile, cele două angajate vor fi sancţionate, iar conducerea spitalului şi-a exprimat "dezaprobarea faţă de disconfortul creat" şi îi încurajează pe pacienţi şi aparţinători să sesizeze eventualele probleme medicului curant, medicului-şef al secţiei sau asistentului-şef.

Un paznic de la SCJU Arad a ridicat o pacientă cu febră de pe scaun pentru că era al lui

"În spital, pacientul trebuie să fie în centrul preocupărilor tuturor cadrelor medicale, indiferent că sunt brancardieri, infirmieri sau medici specialişti. Oamenii care ajung acolo cu o afecţiune nu trebuie să simtă nici neglijenţa şi nici indispoziţia de moment a unor angajaţi. Cadrele medicale care nu fac faţă acestor cerinţe se pot transfera în sistemul privat sau se pot reorienta în carieră", a afirmat preşedintele CJ Arad, într-o postare pe contul său de Facebook.

El a mai scris că cere anchetă "pentru fiecare abuz, pentru absolut fiecare derapaj" şi cere "cele mai severe sancţiuni".

Recent, un alt caz de la SCJU Arad a stârnit numeroase reacţii critice, inclusiv a preşedintelui CJ, după ce un paznic de la Urgenţe a luat scaunul pe care stătea o bolnavă cu febră pe motiv că este al său. Doi paznici care au lucrat în acea tură şi-au dat demisia după ancheta internă. 

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Spitalul Județean din Focșani nu mai poate primi urgențe cardiologice. Din patru medici specialiști au mai rămas doar doi

Criza de medici specialiști duce la situații extreme. Spitalul județean "Sf. Pantelimon" din Focșani, cea mai mare unitate sanitară din Vrancea, nu mai poate primi urgențe cardiologice, din cauza lipsei acestor doctori.

Doi paznici au fost răniți în incidentul de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca. Victimele primesc îngrijiri medicale

Incident la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din județul Buzău. Doi paznici au fost răniți când încercau să împiedice un deținut periculos să evadeze. Deținutul a fost oprit, în cele din urmă.

Bărbat decedat după două consulturi la spitalul din Brașov, de Crăciun. A fost trimis acasă cu vitamine și Algocalmin

Un bărbat a murit după ce a fost trimis de două ori acasă de medicii de la spitalul de urgență din Brașov. Sunt anchete administrative în desfășurare, dar și o anchetă penală a poliției.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.