Spitalul de stat care a anunțat că face analize gratuite pentru toată lumea. La ce numere de telefon se fac programările

62530454
Shutterstock

Spitalul de Boli Infecțioase ”Dr. Victor Babeș” din Timișoara a anunțat că va face analize de sânge gratuite pentru toată lumea, după ce laboratorul unității a fost creditat RENAR.

Toți cei care au nevoie de analize de sânge le pot face gratuit în Ambulatoriul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeș” din Timișoara, începând cu această săptămână, scrie Opinia Timișoarei.

Până acum, doar pacienții internați în unitatea sanitară puteau beneficia de gratuitate. Laboratorul spitalului a fost acreditat RENAR, ceea ce înseamnă că îndeplinește toate cerințele internaționale de calitate.

”Pentru pacienți, acreditarea RENAR înseamnă, de fapt, o garanție că analizele efectuate sunt precise și conforme cu cele mai înalte standarde internaționale. Mai mult, această acreditare RENAR este recunoscută în toată Europa, dar și în America, ceea ce înseamnă că rezultatul dat de laboratorul nostru este acceptat și în străinătate fără a fi necesară repetarea testelor.

Acuratețea rezultatelor depinde de echipamentele din dotarea laboratorului, de metoda de lucru, de sistemele de prelucrare, dar și de modul de recoltare a probelor biologice. Faptul că suntem acreditați RENAR înseamnă, de fapt, câștigarea încrederii pacientului că rezultatul buletinului reflectă realitatea biologică”, a declarat conf. univ. dr. Elena Hogea, medic șef Laborator Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeș” Timișoara.

Ce trebuie să știe pacienții care vor să-și facă analize gratuite

Recoltările se fac de luni până vineri, între orele 8.00 și 10.00, în urma unei programări, în cabinetul situat în Ambulatoriul spitalului.

Pacienții trebuie să aibă asupra lor trimiterea de la medicul de familie sau medicul specialist, cartea de identitate și cardul de sănătate.

Programarea în vederea recoltării probelor se face la numerele de telefon 0759063395 și 0759026866, de luni până vineri, între orele 8.00 și 15.00.

Articol recomandat de sport.ro
David Popovici, alături de Cristi Chivu, la Milano! Cum l-a numit antrenorul pe marele campion din natație
David Popovici, alături de Cristi Chivu, la Milano! Cum l-a numit antrenorul pe marele campion din natație
Citește și...
62534797
Cazul care te emoționează până la lacrimi. Un tânăr din București a primit un rinichi de la tată și altul de la mamă
Un bărbat din București a primit un rinichi de la mama sa, într-un transplant efectuat la Iași, după ce, cu mai bine de 20 de ani în urmă, primise un rinichi și de la tatăl său.
62531957
Spitalele publice vor fi obligate să evalueze anual performanța personalului. Cei mai buni vor primi bonusuri de performanță
Spitalele publice vor fi obligate să evalueze anual indicatorii de performanță pentru secții, medici și asistenți. Cei mai buni vor primi bonusuri de performanță, dacă unitatea sanitară are bani.
62338838
Alimente bogate în fibre. Ce ar trebui să mănânci pentru a îmbunătăți digestia
Fibrele alimentare joacă un rol esențial în menținerea sănătății sistemului digestiv. O dietă echilibrată, bogată în fibre, nu doar că susține tranzitul intestinal regulat, dar contribuie și la prevenirea constipației.