Sala de sport a Universităţii de Medicină va intra în circuit ca spital-suport COVID

×
Publicitate

În toate punctele critice de pe harta îmbolnăvirilor cu COVID-19, autoritățile caută soluții pentru a putea prelua pacienți. În special din rândul celor care trebuie îngrijiți la Terapie Intensivă.

În Târgu-Mureș, sala de sport a Universităţii de Medicină şi Farmacie a fost amenajată și echipată corespunzător încă de acum câteva luni. Luni seară, însă, preia rolul de spital-suport COVID pentru bolnavii în stare critică ce ar urma să vină din alte județe, gâtuite în lupta cu epidemia.

Asistenţii medicali transferaţi aici sunt instruiţi să îngrijească pacienții în stare critică. 20 de bolnavi poate prelua noua unitate, în cazurile în care nu se mai găsesc locuri pentru ei în spitalele din țară.

Mara Toganel, prefect judeţul Mureş: "Având de vedere nevoia la nivel naţional pentru locurile la ATI în candrul spitalului suport, au fost operaţionalizate în prima fază un număr de zece paturi destinate pacineților în stare critică cu nevoie de ventilare mecanică, până la sfârşitul săptămânii dublăm capacitatea".

Cadrele medicale nu au mai dat piept cu noul coronavirus. Învață de la zero procedurile, inclusiv cum să se echipeze corect.

Mirela Morar, asistent şef coordinator: "Există un număr mare de personal medical care nu este pregătit. Am făcut instructaj medical amănunţit privind îmbrăcarea şi dezbrăcarea, care sunt cele mai importante procedee".

Spitalul suport-COVID de la Târgu Mureş a fost amenajat în urmă cu patru luni în sala de sport a Universităţii de Medicină, Ar fi trebuit, inițial, să trateze pacienți cu forme ușoare, dar va primi suferinzi în stare critică.

Horaţiu Moldovan, coordonator medical: "Suntem organizaţi din punct de vedere al resurselor umane din partea SCJU Mureş, dar şi un număr mare de colegi de la alte spitale din judeţ. Sunt în total 140 de persoane".

În spitalele din Târgu Mureş au fost transferaţi, în ultimele zile, pacienţi din Hunedoara şi Braşov. Spitalul-suport intră în circuit chiar de luni seară.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62140234
România primește peste 25000 de doze de Remdesivir, cea mai mare cantitate după Spania
România va beneficia de o cantitate de 25157 flacoane Veklury (Remdesivir), în cadrul contractului finanțat și semnat de Comisia Europeană cu compania farmaceutică producătoare.
62140038
Coronavirusul se poate transmite şi prin ochi. Cât de necesar e să purtăm vizieră
Specialiştii sunt din ce în ce mai convinşi că putem să fim infectaţi cu Covid-19 chiar şi prin ochi.
62122066
Se reiau internările la Spitalul Militar ROL 2 din București. Anunțul făcut de MApN
Ministerul Apărării Naționale a finalizat sâmbătă lucrările de modernizare și extindere a capacității de tratament a Spitalulului Militar ROL 2 instalat în incinta Institutului „Ana Aslan” și va relua internările pacienților cu Covid.