De ce trăiesc românii mai puțin decât alți europeni. Ce are impactul cel mai mare

62580482
Shutterstock

Românii au o speranță de viață cu mult sub media europeană, cauza principală fiind alimentaţia nesănătoasă, spune medicul Eugenia Bratu, medic primar în sănătate publică și șef al Secției de promovare a sănătății din INSP.

Astfel că Ministerul Sănătății desfășoară la nivel național o campanie de informare şi educare privind promovarea alimentaţiei sănătoase.

„Campania este desfăşurată în cadrul unui program naţional de promovare şi evaluare a stării de sănătate, program finanţat de Ministerul Sănătăţii. Institutul Naţional de Sănătate Publică pregăteşte metodologic această campanie. Cu ajutorul Direcţiilor de Sănătate Publică se implementează activităţile în cadrul campaniei, iar Direcţiile de Sănătate Publică, la rândul lor, încheie parteneriate cu diverse instituţii şi actori care să se implice în promovarea mesajului mai departe, pentru că vrem să ajungem la oameni cu aceste informaţii legate de alimentaţie şi activitate fizică. De cele mai multe ori, pentru aceste campanii se încheie parteneriate cu inspectoratele şcolare şi cu şcolile”, a declarat Eugenia Bratu, miercuri seară, la Medika TV.

Medicul a atras atenţia asupra stării de sănătate a românilor şi a subliniat că oamenii din România trăiesc, în medie, cu opt ani mai puţin decât ceilalţi europeni.

„Aş vrea să vă spun că, întotdeauna, campaniile nu pleacă din neant. Ele pleacă de la o situaţie concretă de sănătate. Ne uităm, în primul rând, care sunt cauzele de deces în ţara noastră, care sunt cauzele de morbiditate, ce este cel mai grav. Şi vedem că românii trăiesc mai puţin decât cei din alte ţări, comparativ cu media Uniunii Europene. Noi trăim cu aproape opt ani mai puţin, adică speranţa de viaţă este mai mică. Principala cauză de deces la noi sunt bolile cardiovasculare, în comparaţie cu alte ţări dezvoltate, în care se moare din cauza demenţelor sau a altor boli asociate vârstelor foarte înaintate. La noi, practic, murim mai devreme, cum se spune, cu zile”, a mai declarat medicul.

Potrivit Eugeniei Bratu, în acest context, autorităţile trebuie să stabilească „cum ajungem la aceste boli, ce determină apariţia lor”.

„În felul acesta am constatat că mai mulţi factori de risc sunt implicaţi în bolile care apar cel mai frecvent şi care duc la un număr mare de decese în populaţie”, a transmis Eugenia Bratu.

Care este principala cauză

Una dintre cauzele pentru care românii au o durată de viaţă mai mică este alimentaţia nesănătoasă.

„Printre factorii de risc cei mai importanţi, primul este alimentaţia dezechilibrată – nesănătoasă, să-i spunem aşa. Dintre toţi factorii de risc, impactul cel mai mare, la noi, în România, este dat de dietă, de alimentaţie. Şi atunci vrem să vedem cum stăm cu alimentaţia, ce principii de alimentaţie sănătoasă urmăm sau nu urmăm. Ne-am orientat către tineri, pentru că acolo avem probleme stringente, cum ar fi obezitatea şi supraponderea”, a mai declarat medicul.

Eugenia Bratu a relatat că, deşi ar trebui să consumăm mai multe fructe, „realitatea este că, la adolescenţi, în grupa de vârstă 11-15 ani, avem o proporţie mică a celor care consumă fructe şi legume”.

Doar 33% dintre adolescenţii din această grupă de vârstă din România consumă fructe, faţă de 38% la nivel mondial.

De asemenea, consumul de dulciuri este foarte mare în România.

„La noi se consumă multe dulciuri zilnic, în special ciocolată. La nivel mondial, 3 din 10 fete consumă zilnic dulciuri, în timp ce în România 5 din 10 fete fac acest lucru. La nivel mondial, 2 din 10 băieţi consumă dulciuri zilnic, iar în România – 3 din 10 băieţi. Deci mai mulţi copii consumă zilnic dulciuri”, a declarat Eugenia Bratu.

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) derulează, în lunile septembrie şi octombrie, campania „Fii activ, mănâncă sănătos!”, având ca temă promovarea alimentaţiei sănătoase şi a activităţii fizice.

Datele transmise de specialişti sunt îngrijorătoare: la nivel european, aproape unul din trei copii de vârstă şcolară este supraponderal şi unul din opt suferă de obezitate. În România, media prevalenţei supraponderalităţii la băieţi şi fete din ciclul primar (cu vârsta cuprinsă între 7 şi 9 ani) este de 28%, iar a obezităţii – de 12%.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62424566
Platforma de un sfert de miliard de euro a Sănătății, frecvent inutilizabilă, va fi schimbată. Anunțul CNAS despre PIAS

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă că platforma PIAS rămâne funcţională până la înlocuirea acesteia, în anul 2026, cu un sistem "modern, sigur şi accesibil".  

62535956
Ministerul Sănătăţii: Serviciile medicale de prevenţie - gratuite pentru toţi adulţii, indiferent dacă sunt sau nu asiguraţi

Ministerul Sănătății anunță că toate persoanele de peste 18 ani pot beneficia gratuit de servicii medicale de prevenție, prin medicii de familie.

62582584
O femeie care a născut în maternitatea unde a murit polițista de 29 de ani reclamă nereguli. „Nu era o secție de ATI”

Ministerul Sănătății a anunțat că au fost luate primele măsuri în cazul maternității private din Constanța unde a fost operată imediat după ce a născut, o polițistă de 29 de ani, din Giurgiu.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.