România, prima în topul țărilor cu cele mai multe infectări din Europa. A intrat pe lista roșie

×
Publicitate

Am ajuns ultimii la vaccinare anti-Covid, dar primii la infectare, în Europa. Potrivit unei analize a portalului „Worldometers”, în ultima săptămână România a avut cea mai mare creștere a infectărilor cu Sars Cov 2 față de săptămâna anterioară.

S-au înregistrat cu 85% mai multe îmbolnăviri, iar numărul deceselor aproape s-a dublat în același interval. Și vineri a fost o nouă zi cu peste 4.400 de cazuri noi.

Am avut în ultimele 7 zile peste 20 de mii de noi îmbolnăviri cu COVID-19 față de doar 11 mii în săptămâna precedentă. Asta înseamnă o creștere de 85% de la o săptămână la alta, cea mai mare înregistrată în această perioadă în toată Europa. Și mai mult a crescut numărul deceselor: cu 92% mai mulți morți de COVID în ultima săptămână decât în cele 7 zile anterioare perioadei de referință.

„Săptămâna viitoare, este o certitudine că vom depăși 5000 de cazuri pe zi, foarte probabil, 6000 de cazuri pe zi. Teoretic, am fi putut decupla curba infectarilor de curba cazurilor grave și a deceselor dacă ne-am fi vaccinat. Din păcate, rata de vaccinare este prea mică ca să decupleze aceste curbe și numărul mare de infectări este însoțit de un număr la fel de mare de internări în spitale, cazuri grave la ATI și, din păcate, decese”, a explicat cercetătorul Octavian Jurma.

Din nefericire, înregistrăm deja o creștere și în ceea ce privește numărul copiilor cu COVID care ajung în stare gravă la ATI. Aproape în fiecare zi din ultima săptămână s-a mai adăugat câte unul pe lista celor care au nevoie de aparate.

Numărul total al pacienților ajunși la Terapie Intensivă este de asemenea în creștere accelerată: 762.

Situația gravă de la noi este acum și pe harta actualizată a Centrului European de Control al Bolilor care stă la baza întocmirii listelor țărilor cu risc epidemiologic. România este roșie acum, culoare alocată zonelor în care rata de incidență în ultimele 14 zile este între 75 și 200 de cazuri COVID la 100.000 de locuitori, iar rata de pozitivare a testelor este peste 4%. Asta înseamnă că s-ar putea ca alte țări europene să impună deja restricții celor care sosesc din România și nu sunt vaccinați anti-COVID.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62112472
Vaccinarea antigripală începe mai devreme. Cum facem diferența între gripă și Covid-19

Vaccinarea antigripală va începe mai devreme în acest an, anunță autoritățile. 

62213499
Cum se face pas cu pas controlul pentru certificatul Covid. Ce date vor fi publice

La cât de mulți oameni se îmbolnăvesc de COVID-19, de la o zi la alta, este o chestiune de "când" și nu de "dacă" accesul oamenilor în anumite incinte și participarea la anumite activități, se va face exclusiv, în baza unui certificat verde.

62213388
Secția de obstretică și ginecologie a Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului, complet renovată

Spitalele de stat continuă seria renovărilor din sponsorizări.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.