Record la transplant de rinichi, în Iași. Șapte organe în șase zile, în pline restricții epidemiologice

×
Publicitate

Mii de ore de dializă, ani întregi petrecuţi printre halate albe şi paturi de spital - şi totuşi, sunt învingători, iar poveştile lor de viaţă ne învaţă să ne preţuim mai mult sănătatea.

 

Vorbim despre pacienţii care fac dializă de ani de zile, după ce rinichii le-au devenit nefuncţionali, dar care aşteaptă o şansă la o viaţă normală.

Medicii de la spitalul Parhon din Iaşi, singurul centru regional în care se fac astfel de operaţii în actualele condiţii epidemiologice, au reuşit un tur de forţă: 7 transplanturi în 6 zile.

Doctorii trag însă un semnal de alarmă. Este criză de donatori de organe, în timp ce listele de aşteptare devin tot mai lungi, de la an la an.


În România, situaţia transplantului de rinichi a devenit alarmantă, din cauza numărului extrem de mic de donatori. Iar numărului pacienţilor care se afla pe listele de aşteptare, în speranţa că vor găsi un rinichi compatibil, creşte de la an la an.

Însă la Iaşi, în doar 6 zile, chirurgii au reuşit să transplanteze 7 rinichi, un număr record pentru începutul de an, dintre care unul a fost între fraţi.

Adelina Miron, chirurg nefrolog Spital "I. C. Parhon: „Au fost şapte transplanturi în şase zile, lucru care ne-a suprasolicitat pe toţi: şi echipele de recoltă, şi echipele de implant şi cele de terapie intensivă, şi secţia de transplant care este plină.”

La Iaşi, numărul pacienţilor care au nevoie de un transplant de rinichi creşte de la an la an cu 50 de cazuri. În prezent, peste 600 de pacienţi fac dializă. De la începutul acestui an, alte 3 transplanturi au fost efectuate la spitalul Parhon din Iaşi. Anul trecut, doar 40 de intervenţii chirurgicale au fost realizate de medicii nefrologi, din lipsă de donatori.

Ionuț Nistor, medic nefrolog, Spitalul I. C. Parhon Iaşi: „Vârsta acestor pacienţi este între 27 de ani şi 51, cel mai în vârstă. Aceşti pacienţi trebuie să vină în mod regulat la controale, iar în afara faptului de a-şi lua o medicaţie, câteva pastille şi de a veni la control, viaţa este aproape normală.”

Pe lista de aşteptare sunt 8 minori, ale căror vieţi depind de un transplant de rinichi, iar peste 400 de adulţi stau şi ei în aşteptare. Astfel de pacienţi au un regim alimentar strict, nu pot consuma legume, nu au voie să facă efort, iar stresul şi oboseala trebuie evitate. Tratamentul este gratuit, finanţat de Ministerul Sănătăţii. Un transplant renal durează aproximativ 4 ore.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62175008
Operație complexă pe creier, realizată în premieră în România. "Eram cu sufletul la gură"
O operație, efectuată în premieră la noi, dă speranțe în cazul unor afecțiuni grave. O echipă de medici a realizat o intervenție pe creier, cu trezirea pacientului în timpul ei. Iar cel operat are 13 ani.
62174305
Peste 160.000 de doze de vaccin de la AstraZeneca au ajuns în România. Stocurile de Pfizer și Moderna, pe terminate
163.000 de doze vaccin anti-COVID de la AstraZeneca au ajuns joi în România, cu 12.000 mai puține decât era prevăzut.
62174964
Studiu Medlife: „Tulpina britanică a devenit deja dominantă în marile orașe din România”
Tulpina britanică a devenit deja dominantă în marile orașe din România, consideră specialiștii Medlife, care derulează un studiu de secvențiere. În cinci săptămâni, varianta britanică se va impune la nivel național.