Proiect inedit lansat la Cluj. Aplicația de realitate virtuală care tratează și previne bolile psihice

×
Publicitate

Un proiect inedit a fost lansat de Univeristatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Este vorba despre o aplicaţie de realitate virtuală, care va putea fi folosită în tratarea şi prevenirea anxietăţii, depresiei, şi altor boli psihice.

Printr-o serie de sarcini sau jocuri, oamenii îşi pot exersa atenţia, concentrarea şi memoria.

Asta îi va ajuta să depăşească momentele dificile, şi în acelaşi timp să se relaxeze.

Creator: „În partea de jos a ecranului îți vor apărea niște cuvinte. Sarcina ta este să îți selectezi din cuvintele respective, acele cuvinte cu care poți construi o propoziție care să aibă un sens rațional."

Vizitele clasice la psiholog pot fi acum mai dinamice, prin folosirea tehnologiei virtuale. Aplicația îi ajuta pe oameni să se simtă mai relaxați și să scape de stres.

Lizica Groza, doctorand voluntar al proiectului: „Experiența este mult mai interactivă în comparație cu sarcinile clasice pe care le avem de făcut în terapie, atrage mult mai mult atenția și ajută pacientul să fie mai focalizat fiind și un mediu virtual atât de bine construit.”

Silviu Matu, lector Dep.Psihologie Clinică: „Am decis - ce ar fi să luam o serie de proceduri care știm că funcționează și sunt foarte utile în anumite contexte, și să le transpunem într-o modalitate mai utilă, mai interactivă și interesantă pentru clienți."

Aplicația este dedicată oamenilor care suferă de depresie, anxietate, dar și celor care se simt deseori nefericiți, stresați sau nervoși.

Daniel David, rector UBB Cluj-Napoca: „Am încercat să creăm un sistem de realitate virtuală prin care să re-antrenăm mintea umană, adică dacă tu ai tendință de a identifica în mediu aspectele negative, te reantrenam astfel încât să ai tendința să vezi și aspectele negative dacă sunt, pentru că nu le poți ignora, dar și lucrurile pozitive și neutre.”

Proiectul este deocamdată în faza de testare, însă reprezentanții universității își propun că în câțiva ani să fie folosit la scară largă în clinici și cabinete de psihologie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
Citește și...
62145425
Medicii de la UPU Ploiești se confruntă cu o situație limită: lipsă de paturi, doctori și aparatură
Medicii unității de primiri urgențe din Ploiești au anunțat public că se confruntă cu o situație limită și cu riscul de a comite acte de malpraxis.
62140038
VIDEO. O nouă mască de protecţie anti-COVID-19, realizată din cânepă organică. Ce beneficii are
Un startup din departamentul Yonne, în centrul Franţei, a dezvoltat o mască de protecţie omologată anti-Covid-19 şi realizată din cânepă organică, relatează duminică AFP.
62144999
Numărul donatorilor de plasmă a scăzut îngrijorător. Centrele de transfuzii vor fi deschise şi sâmbăta
Și numărul donatorilor a scăzut odată cu explozia epidemiei de COVID-19 în România. Așa că autorităţile s-au gândit să deschidă centrele de transfuzii şi sâmbăta cel puţin o dată pe lună.