O psihiatră din Marea Britanie provoacă vâlvă. Care este teoria ei privind depresia și eficiența antidepresivelor

62277929
Shutterstock

O psihiatră din Marea Britanie a susținut recent o ipoteză controversată, care ilustrează dificultatea înțelegerii depresiei.

Ipoteza prevede că beneficiul antidepresivelor asupra afecțiunii ar fi îndoielnic, întrucât depresia nu ar fi legată de un dezechilibru hormonal, potrivit AFP, citat de Agerpres.

„Studiul nostru pune în discuţie ideea de bază care susţine utilizarea antidepresivelor”, au spus psihiatrii Joanna Moncrieff şi Mark Horowitz pe site-ul The Conversation la sfârşitul lunii iulie, referindu-se la o cercetare publicată în revista Molecular Psychiatry.

Studiul contestă ipoteza serotoninei

Afirmațiile se bazează pe un studiu care contestă ipoteza serotoninei, potrivit căreia depresia ar fi legată de un deficit al acestei molecule. Cercetarea se bazează pe o serie de publicații, fiind astfel mai consistentă decât un studiu izolat. Concluzia cercetării este că nu există nicio legătură dovedită între lipsa de serotonină și apariția depresiei.

Însă majoritatea antidepresivelor actuale au fost dezvoltate pentru a acționa asupra nivelului de serotonină, astfel că studiul a atras numeroase critici întrucât diferă de ceea ce se știa până în prezent.

Prezentarea studiului realizată de psihiatra Joanna Moncrieff, cunoscută pentru scepticismul ei legat de explicațiile biologice ale depresiei, dar și pentru poziționarea ei împotriva industriei farmaceutice, a atras și ea critici.

De ce a fost criticată ipoteza psihiatrei

„Per ansamblu, sunt de acord cu concluziile autorilor, dar nu am certitudini atât de inflexibile”, a spus psihiatrul britanic Phil Cowen pentru Science Media Center.

Unii psihiatri pun în discuţie metodologia studiului, în special faptul de a nu măsura în mod direct serotonina, ci o urmă indirectă a sa; altele recunosc concluziile sale, dar resping caracterul inovator.

„Niciun specialist din domeniul sănătăţii mintale nu ar susţine în acest moment că o patologie atât de complexă cum este depresia se explică prin deficitul unui singur neurotransmiţător”, a mai spus Cowen.

Dar Moncrieff a spus că ipoteza serotoninei, chiar şi într-o versiune diminuată, ocupă în continuare un loc important în discursul psihiatrilor.

„Şi mai ales, chiar dacă psihiatri eminenţi încep să se îndoiască de legăturile între depresie şi deficitul de serotonină, nimeni nu a avertizat marele public”, a scris autoarea pe blogul său.

Însă nu contestarea ipotezei serotoninei suscită cele mai vii critici. Ci faptul că Joanna Moncrieff aduce argumente împotriva antidepresivelor actuale, depăşind concluziile propriului studiu.

Este „o cercetare serioasă, care se înscrie în continuarea altor studii şi care contează în discuţia dintre experţi în ceea ce priveşte mecanismele depresiei”, a spus pentru AFP psihiatrul elveţian Michel Hofmann.

„Dar nu cred că este un articol care ar trebui să aibă un impact pe termen scurt referitor la prescrierea antidpresivelor”, a mai spus el.

Din punctul de vedere al lui Moncrieff - care a avertizat că nu trebuie sub nicio formă întreruptă brusc administrarea unui antidepresiv - trebuie în mod evident să ne îndoim de beneficiile tratamentelor elaborate pe baza unei ipoteze contestate.

Numeroși psihiatri susțin că tratamentele pentru depresie sunt eficiente

Cu toate acestea, numeroşi psihiatri, printre care şi Hofmann, subliniază că eficacitatea tratamentelor, indiferent de cauza primară, a fost evaluată ştiinţific.

„Mecanismele medicamentelor utilizate în tratamentul depresiei sunt în general multiple şi, într-un final, în cea mai mare parte a cazurilor, nu se ştie în mod clar ce dă eficacitatea unui tratament”, a spus el.

În cele din urmă, dezbaterile referitoare la rolul serotoninei nu fac decât să ilustreze cât de dificil de înţeles sunt mecanismele biologice şi sociale ale unei maladii atât de complexe precum depresia, cercetătorii fiind nevoiţi să se bazeze pe modele în mod inerent incomplete.

„Rămânem la ipoteze şi continuăm să căutăm şi să testăm modele unele împotriva altora”, a concluzionat Hofmann.

 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Care va fi primul vaccin anti-Covid împotriva variantei Omicron aprobat din toamnă pentru Europa

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a declarat miercuri că vizează aprobarea în toamnă a unui vaccin anti-COVID-19 de la Pfizer/BioNTech care ţinteşte două sub-variante ale tulpinii Omicron cu răspândire rapidă.

 

România este pe locul întâi în Europa la corupția din sistemul sanitar. Creșterea salariilor nu a înlăturat șpaga

Creșterea salariilor din sistemul sanitar nu a înlăturat șpaga la doctor, iar ultimul eurobarometru publicat de Comisia Europeană ne clasează pe locul întâi la corupția din sistemul de sănătate.

Care sunt primele simptome ale cancerului la sân, boala care a ucis-o pe Olivia Newton-John

Cancerul de sân este cea mai frecventă formă de cancer care apare la femei și este a doua cauză care provoacă decese, după cancerul de plămâni.

Recomandări
Riscul imens din spatele revoluției IA despre care vorbim prea puțin: „Concentrarea puterii economice în doar câteva mâini”

Inteligența artificială avansează într-un ritm rapid și pătrunde în tot mai multe domenii ale vieții. De la muncă și educație până la decizii care îi privesc direct pe oameni, IA ridică o întrebare esențială: cât control suntem dispuși să-i cedăm?

Planul lui Grindeanu pentru un guvern cu voturi din AUR și SOS, oprit de UDMR. Cum ar încerca să se răzbune PSD - Surse

Desemnarea viitorului premier se mai amână câteva zile. Președintele Nicușor Dan nu se grăbește să organizeze consultări cu partidele până nu se formează o majoritate concretă.

Cum se remarcă noul iPhone Duo. Demonstrație în direct în platoul Știrilor PROTV

Cele mai noi produse Apple au fost lansate într-un eveniment care a strâns milioane de urmăritori simultan doar pe Youtube.