Moment istoric. Un medicament revoluționar împotriva virusului HIV a fost autorizat în UE. Se va găsi în toate statele membre

62240286
Getty

Comisia Europeană a autorizat comercializarea unui medicament sub forma unei injecţii bianuale dezvoltate de Gilead Sciences pentru prevenirea HIV, a anunţat marţi compania, transmite Reuters.

Medicamentul, cunoscut sub denumirea ştiinţifică Lenacapavir, va fi comercializat în Europa cu numele Yeytuo. Acesta a fost aprobat în iunie și de autorităţile de reglementare din Statele Unite, unde este comercializat sub denumirea Yeztugo.

Medicamentul va fi găsit în toate statele membre UE

Aprobarea CE se aplică utilizării în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum şi în Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.

Înainte ca medicamentul să poată fi pus la dispoziţia pacienţilor, Gilead va trebui să stabilească preţurile şi condiţiile de compensare cu sistemele de sănătate din fiecare ţară.

În Statele Unite, preţul de listă al Gilead pentru Yeztugo este de peste 28.000 de dolari pe an. Unii asiguratori americani amână acoperirea costurilor pentru noua injecţie, invocând preţul ridicat al acesteia în comparaţie cu medicamentele generice.

Analiştii estimează că medicamentul va avea vânzări de peste 4 miliarde de dolari pe an până în 2029, potrivit LSEG.

CE a aprobat medicamentul pentru profilaxia pre-expunere (PrEP) pentru reducerea riscului de infectare cu HIV pe cale sexuală la adulţii şi adolescenţii care prezintă risc crescut de a contracta virusul mortal.

Lenacapavir s-a dovedit în proporţie de aproape 100% eficient în prevenirea HIV în studiile clinice ample efectuate anul trecut, oferind noi speranţe în ceea ce priveşte întreruperea transmiterii virusului care infectează anual 1,3 milioane de persoane.

Gilead a declarat că cererea sa pentru UE a fost analizată în cadrul unui calendar accelerat şi a primit un an suplimentar de protecţie pe piaţă. Compania a declarat că a depus, de asemenea, cereri de revizuire pentru Lenacapavir cu administrare bianuală pentru PrEP la autorităţile din Australia, Brazilia, Canada, Africa de Sud şi Elveţia, precizând că urmează să înainteze solicitări similare în Argentina, Mexic şi Peru.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat, în luna iulie, Lenacapavir ca opţiune suplimentară pentru PrEP pentru prevenirea HIV.

Câte persoane suferă în România de SIDA

În România, la data de 30 iunie 2024, numărul pacienților infectați cu HIV/SIDA în viață era de 18.359, dintre care 144 din grupa de vârstă 0-14 ani, 126 din grupa de vârstă 15-19 ani și 18.089 de persoane cu vârsta ≥ 20 ani, potrivit INSP.

Peste 2,6 milioane de persoane regiunea OMS Europa sunt infectate cu HIV, potrivit unui raport ECDC/WHO publicat în noiembrie 2024, bazat pe date din 2023. „WHO European Region” (Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Sănătății) este una dintre cele șase regiuni geografice în care este împărțită OMS (Organizația Mondială a Sănătății) pentru a coordona mai bine activitățile de sănătate publică. Acoperă 53 de țări, nu doar țările membre ale Uniunii Europene, ci și multe țări din Europa de Est, Asia Centrală și unele părți din vestul Asiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62569909
Un test de sânge poate detecta cea mai cruntă boală a femeilor, în stadii incipiente. Descoperirea ar putea salva vieți

O simplă analiză de sânge ar putea detecta cu precizie cancerul ovarian în stadii incipiente şi are potenţialul de a îmbunătăţi „semnificativ" îngrijirea şi rezultatele pentru femeile diagnosticate cu această boală, relatează marţi DPA/PA Media.

62569839
Oamenii de știință au reușit să transplanteze un plămân de porc la om

Un plămân de porc modificat genetic a fost transplantat unui bărbat în vârstă de 39 de ani aflat în moarte cerebrală și a funcționat timp de nouă zile, potrivit unui studiu publicat de Universitatea Medicală Guangzhou din China.

62569789
Doctorița care a răspândit un fake news despre vaccinare se dezice acum de ”inepțiile” sale. Reacția Colegiului Medicilor

Dr. Flavia Groșan, care a distribuit un fake news despre vaccinurile anti-Covid, a declarat că se dezice de afirmațiile false promovate, despre care descoperă acum că nu au ”argumente științifice”. Groșan este cercetată disciplinar de Colegiul Medicilor.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.