Dieta care ar putea salva planeta şi care poate hrăni 10 miliarde de oameni

×
Publicitate

Mai puţină carne, mai multe fructe, legume şi leguminoase, aceasta este dieta care ar putea salva planeta şi care poate hrăni 10 miliarde de oameni.

Cel puţin aşa susţine o echipă de cercetători internaţionali. Aceştia ne sfătuiesc să ne uităm cu atenţie la ceea ce punem în farfurie şi să facem schimbări majore.

Europenii şi nord-americanii ar trebui să reducă porţiile de carne roşie, locuitorii din Asia de Est să mănânce mai puţin peste, iar africanii mai puţine legume bogate în amidon, precum cartofii şi mazărea.

Studiul, realizat de 37 de cercetători din întreaga lume, pe o perioadă de doi ani, pledează pentru schimbări în dieta întregii planete.

Astfel s-ar putea preveni 11 milioane de decese anual, provocate de boli care au legătură cu alimentaţia nesănătoasă, precum unele forme de cancer şi boli cardiovasculare.

Spre deosebire de alte diete, de această dată autorii au luat în considerare şi factori legaţi de mediul înconjurător şi efectele asupra planetei.

Johan Rockström, director al Institutului Potsdam pentru Clima:
"Putem spune că avem un sistem al alimentaţiei "defect" în întreaga lume. Este sursa principală a sănătăţii precare, a mortalităţii premature şi a speranţei de viaţă scăzute. Totodată, este cauza primară pentru riscurile globale legate de mediul înconjurător. Aşa că trecerea la alimentaţia sănătoasă, sustenabila, este o necesitate absolută pentru oameni şi planeta."

Concret, ar trebui să reducem porţiile de carne, în special roşie, şi să le mărim pe cele de nuci şi leguminoase, şi ele bogate în proteine.

Walter Willett, profesor de epidemiologie şi nutriţie, Universitatea Harvard: "Sugerăm o creştere substantiala a cantităţii de nuci şi leguminoase, inclusiv soia şi asta nu numai pentru că aceste alimente ne ajută să reducem cantitatea de carne roşie, ci pentru că au multe beneficii pentru sănătate. Au grăsimi sănătoase, minerale, vitamine, fibre.."

Şi mai exact, cantităţile de alimente pentru o zi, pentru un omnivor, ar trebui să includă, printre altele, 50 de grame de nuci, 75 de fasole, naut sau linte, 28 de grame de peşte şi 13 grame de ou, ceea ce ar însemna un ou şi un pic pentru o săptămână.

Carnea este redusă la 14 grame de carne roşie pe zi şi 29 de grame de carne de pasăre, în timp ce legumele şi fructele ar trebui să totalizeze jumătate de kilogram pe zi.

Cantitatea de zahăr recomandată este de 31 de grame, iar cea de ulei, precum uleiul de măsline, de 50 de grame.

Autorii sunt conştienţi că schimbarea obiceiurilor este un proces de durată.

Walter Willett, Professor of Epidemiology and Nutrition, Harvard University: "Aceasta este o listă spre care tindem, nu se va concretiza mâine, însă este important să avem obiective, care unora li se pot părea radicale, extreme. Însă dacă nu ne îndreptăm în această direcţie, planeta pe care le-o vom lăsa motenire copiilor noştri va fi una într-o stare avansată de degradare, locuită de oameni bolnavi".

Studiul sugerează şi măsurile necesare pentru protejarea planetei, cum ar fi interzicerea despăduririlor şi interzicerea pescuitului în cel puţin 10% din regiunile marine. Risipa alimentară ar trebui şi ea înjumătăţita, spun experţii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61977038
Parchetul, sesizat în cazul Institutului Oncologic din Timișoara. ”A fost rea voință”

Ministerul Sănătăţii a sesizat parchetul general cu privire la întârzierea şi nerealizarea Institutului Oncologic din Timişoara.

62015200
O femeie acuză că a fost diagnosticată greșit de medici din Slatina. Ce a aflat în Spania

Poveste încâlcită în cazul unei femei din Slatina, care îi acuză pe medici că i-au distrus viaţa. A avut cancer la sân, însă la câţiva ani de la operaţie a început să aibă dureri la umărul drept.

62015064
Al 10-lea caz de deces din cauza virusului gripal de tip A. Epidemie în Bulgaria

Sunt 10 oameni ucişi de virusul gripal, după ce rezultatele de laborator au confirmat miercuri al 10-lea caz. Decesul a avut loc tot în judeţul Arad, în 14 ianuarie.

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.