Ce spun medicii despre cazul elevei care a murit de meningită. Filmul tragediei

×
Publicitate

Moartea unei eleve de clasa a 12-cea, de la ''Colegiul Național Gheorghe Lazăr'', din cauza meningitei, impune măsuri majore. 

Deocamdată, analizele de laborator au arătat că niciunul dintre cele 90 de exudate, luate de la colegii și profesorii adolescenței nu este pozitiv.

Pe de altă parte, alți 100 de elevi și profesori, au mers pe cont propriu la spitalele de boli infecțioase, pentru a-și face analize. Doar cei care au fost în imediată ei apropiere ar fi putut lua bacteria, spun doctorii, iar aceștia au primit, încă de joi, antibiotice în scop profilactic. Menigococul, răspunzător de moartea fetei, nu supraviețuiește în mediul extern, dar chiar și așa, unitatea școlară a fost închisă, pentru dezinfecție.

 Inspectorii Direcției de Sănătate Publică au ajuns dimineață la Colegiul Național Gheorghe Lazăr: ”Dezinfectarea s-a făcut cu o substanța cu spectru larg de acțiune - împotriva bacteriilor, virusurilor și a tuberculozei. Substanța a fost pulverizată în clase și pe holuri și curăța atât suprafețele, cât și aerul".

Procedura a fost făcută conform protocolului, chiar dacă bacteria care a ucis o pe elevă de 18 ani nu supraviețuiește pe suprafețe sau în aer. Meningococul se transmite doar de la om la om, când sunt foarte aproape unul de altul. De exemplu, atunci când bolnavul infectat strănută sau tușește lângă o altă persoană.

Șeful secției de microbiologie de la Matei Balș, Alexandru Rafila: ”Circa 20 din populație poate să fie purtător, transmiterea lui poate să genereze infecții invazive grave. Se face pe cale aeriană, doar dacă contactul este extrem de apropiat, nu rezistă în mediu acest microorganism''.

Elevii a două clase și profesorii fetei au primit preventiv antibiotice în ziua în care le-au fost recoltate exudatele faringiene. În total, inspectorii DSP au luat peste 90 de probe, iar până acum, niciuna nu a ieșit pozitivă. Speriați de ce s-a întâmplat, alți aproape 100 de elevi și profesori ai Colegiului au mers pe cont propriu la spitale de boli infecțioase pentru analize.

Șeful secției de microbiologie de la Matei Balș, Alexandru Rafila: ”Transmiterea se face pe cale aeriană, doar dacă contactul este extrem de apropiat. Doar cei care au venit în contact direct trebuie să facă profilaxie cu antibiotic prededata de exudat''.

Meningococul poate fi de 5 tipuri: A, B, C, W și Y. Predominat că frecvența este serotipul B, spun specialiștii, însă pentru acesta noi nu avem vaccin. Cei care vor să îl facă trebuie să îl comande din străinătate.

În schimb, în România există un vaccin pentru celelalte tipuri de meningococ, iar imunizarea cu acest ser poate preveni meningită, precizează doctorii.

Prof. dr. Mihai Craiu, medic pediatru: ”Dacă există un risc oricât de mic, evident că ambele vaccinuri sunt utile. Forma clinică pe care o îmbracă vaccinurile cu meningococ sunt de 2 tipuri: menoigita - cazul recent și cea cu exolutie seticemica - afectează copii foarte mici - sugarii...în formă septicemică serotipurile celelate sunt predominat. În plus, călătorim foarte mult...oriunde dacă mergem în vacanță e posibil să achiziționăm meningococul''.

Cele mai recente statistici arată că în 2017 au fost 63 de cazuri de meningită meningococică, iar 13 dintre pacienți au murit.

Sorina Pintea: ”Nu putem vorbi de o vaccinare obligatorie sau de o vaccinare inclusă în programul național de vaccinare. În afară de Anglia, nicio țară europeană nu are program de vaccinare pe această patologie. România a introdus vaccinarea pneumococică, care nu are succesul la care ne-am fi așteptat.''

În ceea ce o privește pe elevă de 18 ani răpusă de meningită menigococica, doctorii trebuie să stabilescsa tipul de bacterie care a ucis-o. Evoluția bolii a fost extrem de rapidă - s-a stins în doar 8 ore de la debutul simptomelor.

Pe 17 aprilie la 23 și 3 minute părinții anunțau la 112 că fata a vărsat, are febra și scaune diareice - apelul fiind încadrat la urgență cod galben. 63 de solicitări erau în așteptare 26 fiind catalogate cu același cod galben și nu era disponibilă nicio mașină .

După 47 de minute de la apel un echipaj cu medic a ajuns la ea și a consultat-o - avea atunci 38 febră. I s-a administrat o perfuzie pentru rehiddratare, după ce tânăra a spus că a vomat. Se simțea mai bine, iar părinți au refuzat internarea.

La ora 3 și 33 de minute părinții au sunat din nou la 112, după ce pe corpul fetei a apărut o erupție, asemănătoare unor vânătăi. În 12 minute ambulanță a ajuns din nou la adresă, iar pacienta a fost transportată la Spitalul Universitar, unde starea ei s-a agravat. Medicii de aici au diagnosticat-o cu meningită și au decis să o transfere de urgență la Matei Balș la 6:38, când au chemat ambulanța.

Starea fetei era critică atunci, însă câteva ore mai târziu s-a stins.

Articol recomandat de sport.ro
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Ce s-a ales de fosta campioană US Open, după divorțul de Jozy Altidore, fostul atacant al lui Sunderland și Villarreal
Citește și...
Diversificarea alimentației la copii. Ghid complet pentru părinți. Ce alimente sunt interzise

Diversificarea alimentației, cunoscută și ca alimentație complementară, este etapa în care bebelușul începe să primească, treptat, alimente solide sau semisolide, pe lângă laptele matern sau formula de lapte. 

Ministrul Sănătății propune negocieri cu Pfizer: „Sumele datorate să fie transformate în beneficii reale pentru pacienți”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, spune că România ar putea transforma sumele datorate Pfizer în beneficii pentru pacienţi: acces rapid la medicamente inovative și terapii moderne în sistemul public.

Descoperirea care va salva nenumărate vieți. Cel mai agresiv cancer de piele ar putea fi vindecat cu un simplu plasture

Un plasture inteligent ar putea trata melanomul fără operaţie. Oamenii de ştiinţă au dezvoltat o tehnologie cu ioni de cupru care ar putea elimina melanomul printr-un plasture activat cu căldură.

Recomandări
Cum ar afecta Europa o eventuală invazie terestră a SUA în Iran. UE, pusă în fața unei dileme complexe

O posibilă invazie terestră a Statelor Unite în Iran ar avea un impact mult dincolo de zona de conflict, afectând Europa prin prețurile energiei, inflație, securitate regională și dezbateri strategice interne, arată o analiză Euractiv.

Măsurile luate de Ilie Bolojan pentru criza combustibililor: Guvernul nu are niciun beneficiu de pe urma creşterii preţurilor

Premierul Ilie Bolojan explică, sâmbătă, măsurile luate de Guvern privind criza combustibililor, el arătând că Executivul acţionează în limita posibilităţilor pe care le are ca urmare a deficitelor bugetare foarte mari din anii trecuţi.

Cum ar fi apărut oferta-surpriză la carburanți. Reacțiile șoferilor care au apucat să alimenteze la cel mai mic preț din țară

Carburanții s-au scumpit din nou sâmbătă, după câteva zile în care am văzut și reduceri la benzinării. Ba chiar la unele stații s-au format și cozi, după ce motorina premium și benzina s-au ieftinit nesperat de mult, dar pentru scurt timp.