Aproape 200 de localități nu au medic de familie. CAS oferă venituri duble pentru medicii care deschid un cabinet la țară

×
Publicitate

În România zilelor noastre aproape 200 de localități nu au medic de familie. Astfel, oamenii văd un doctor doar atunci când ajung la urgențe ori sunt deja mult prea bolnavi.  

Ca să schimbe lucrurile în bine, Casa de Asigurări de Sănătate va oferi bonusuri celor care decid să își deschidă un cabinet la țară. Doritorii vor avea un venit dublu fața de cel pe care l-ar fi obținut la oraș.

În satul Moacşa din județul Covasna nu există de 4 ani medic de familie chiar dacă Primăria pus la dispoziţie un spaţiu cu toate facilităţile și o casă cu gradină pentru doctorul care va alege să se mute aici.

Vestea cea mare a venit zilele acestea când un medic din Sfântu Gheorghe a anunțat că își va deschide aici cabinet și va consulta paciențiI de două ori pe săptămână. A fost încurajat și de noul contract cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate care prevede mai mulți bani pentru medicina de familie.

Valoarea punctului pentru serviciile medicale a crescut de la 4 la 8 lei iar suma decontată pentru fiecare pacient de pe listă a urcat de la 8 la 12 lei.

Cătălin Măgulean, Director CJAS: „Credem că va fi o creştere de 30 la sută a bugetelor alocate la nivelul cabinetelor de medicină de familie.”

Deficitul de medici de familie este uriaş mai ales la țară unde avem 188 de localități fără niciun doctor. Oamenii bat drumul până la oraş pentru un consult sau așteaptă până când boala se agravează și cheamă ambulanța.

Bărbat: „E greu oamenii dacă vor să se ducă la oraș nu au cu ce, stau la ocazie, dacă chemi un taxi 60-70 lei.”

Conform noului contrat cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate, un medic care intră acum în sistem și alege să își deschidă cabinet într-un sat care nu are un astfel de serviciu, va primi un bonus de sută la sută la veniturile lunare. Sporul va fi de 50 la sută pentru medicii care aleg o localitate de la ţara unde există și alte cabinete.
 
Astfel, pentru acelaşi număr de pacienţi și aceleași servicii prestate, medicul din satul cu cabinet unic va câştiga dublu față de colegul său de la oraș. Medicii de familie spun însă că nu doar banii contează atunci când se pune problema să se stabilească la sat.

Valeria Herdea, Vicepreședinte Colegiul Medicilor din România: „Trebuie să fim conştienţi că e doar o gură de oxigen, oamenii aceștia ca să meagă în rural au nevoie de o casă, de mijloc de transport, să aibă unde să-şi ducă copiii la școală.

Raluca Ghionaru,Medic de Familie:Trebuie să știe că pot conta pe un venit sigur, pe posibilitatea întemeierii unei familii și unei vieți în comunitatea respectivă.”

În premieră, noul contract cadru își propune să încurajeaze performanța medicilor de familie. Concret, vor primi bani dacă realizează discograma persoanelor de peste 40 de ani.

Documentul cuprinde mai multe analize, istoricul medical personal dar și al rudelor apropiate, și are scopul de a evidenția riscul de îmbolnăvire al fiecărui pacient. Calculele estimative ale caselor de asigurări de sănătate arată că pentru discogramele a 1000 de pacienţi, medicul de familie va primi aproximativ 14 mii de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Legătura dintre igiena orală și Alzheimer. Pierderea dinților poate duce la micșorarea unei zone a creierului

Un studiu sugerează că o bună îngrijire a dinţilor poate fi benefică pentru creier. O echipă de oameni de ştiinţă din Japonia a constatat că bolile gingivale şi pierderea dinţilor au fost legate de micşorarea creierului în zona hipocampusului.

Primele semne care arată că sunteți victima deshidratării, din cauza caniculei: ”Apare întâi roșeața”

A fost sufocant inclusiv pe litoral, cu disconfort termic ridicat și un nivel ridicat de radiații ultraviolete. Pentru cei care au așteptat un an să ajungă la mare și au strâns bani pentru asta, nimic nu a contat.

Un raport OMS privind existența unui virus mortal printre bebelușii din 3 țări din Europa îi îngrijorează pe medicii din SUA

Experții în boli infecțioase pediatrice din SUA sunt îngrijorați din cauza înmulțirii cazurilor de septicemie virală periculoasă și adesea mortală la bebelușii din Europa - împreună cu creșterea circulației unor viruși similari.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.