A început vaccinarea anti-HPV. Fiica ministrului Sănătăţii, printre primele adolescente vaccinate

×
Publicitate

Cancerul de col uterin poate fi prevenit, iar primul pas este vaccinarea împotriva virusului HPV.

În acest sens, Ministerul Sănătății a cumpărat încă 40.000 de doze vaccin, care vor ajunge prin direcțiile de sănătate publică în cabinetele medicilor de familie.

Confom planului național de imunizare, serul se administrează gratuit fetelor cu vârste între 11 și 14 ani, ai căror părinți au solicitat acest lucru în ultimii 2 ani.

Vaccinul anti HPV se face în cabinetele medicilor de familie, iar câteva adolescente au primit deja prima doză. Printre ele este chiar fata în vârstă de 13 ani a Ministrului Sănătății.

Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății: ”Fiica mea a făcut vaccinul chiar azi, putem crește numărul dacă este necesar”.

Imunizarea împotriva HPV face parte din programul național de vaccinare și este gratuită pentru categoria de vârstă 11-14 ani. Serul se administrează în două doze la interval de 5 până la 12 luni.

În prezent, pentru fetele care au peste 15 ani, vaccinul se plătește. Pentru o protecție completă, acestea au nevoie de 3 doze.

Ana Maita, Asociația Mame pentru Mame: ”Trebuie să facă și băieții”.

 

Infecția cu virusul papiloma uman, cunoscut sub denumirea de HPV, este o infecție virală care determină leziuni ale pielii sau mucoaselor din diferite părți ale organismului uman.

Există mai mult de 100 de forme ale virusului HPV identificate până în prezent și se estimează că - cel puțin odată în viață - aproape toate persoanele active sexual, bărbați sau femei, vor avea infecție cu un tip de virus HPV.

Cancerul de col uterin este doar una dintre bolile grave provocate de acest virus. În România, peste 3.300 de femei sunt diagnosticate în fiecare an cu această maladie, iar jumătate dintre ele mor.

Cu o campanie de vaccinare masivă, Australia va deveni în curând prima țară din lume care va elimina cancerul cervical.

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62191141
Ministerul Sănătății a distribuit 40.000 de doze de vaccin anti-HPV către direcțiile de sănătate publică din țară
Ministerul Sănătăţii anunţă că a distribuit 40.000 de doze de vaccin împotriva HPV către direcţiile de sănătate publică din ţară. Vaccinul va fi folosit pentru imunizarea fetelor cu vârsta între 11 şi 14 ani.
62181334
Situația vaccinării pe județe. Bucureştiul şi judeţele Cluj, Sibiu, Braşov şi Timiş, pe primele locuri
Comitetul de cooerdonare a vaccinării a prezentat, joi, situaţia vaccinării pe fiecare judeţ în parte, raportat la populaţie, scrie News.ro. 
62191030
INSP: Au fost confirmate 1.267 infectări cu noile tulpini de COVID în România, situație ce ”determină îngrijorare”
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat joi că, până la data de 16 mai, au fost raportate 1.854 de secvenţieri şi au fost confirmate 1.267 cazuri cu variante ale virusului SARS-CoV-2 care "determină îngrijorare".