Cei din personalul medical sunt nemulțumiți de legea salarizării, care, susțin ei, le-ar reduce veniturile. Premierul interimar, Ilie Bolojan, îi contrazice.
Federaţia Sanitas a declanşat, marţi, 28 iulie, grevă generală în spitale, în semn de protest faţă de proiectul legii salarizării. Potrivit reprezentanţilor federaţiei, pe parcursul protestului vor fi asigurate urgenţele şi cazurile complexe. După negocierile eșuate de marți seară, greva a intrat în cea de a doua zi.
UPDATE 12:20 Zece operaţii şi sute de consultaţii au fost amânate la Spitalul Judeţean Arad , în prima zi de grevă
Zece intervenţii chirurgicale şi câteva sute de consultaţii au fost reprogramate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad în prima zi de grevă generală, afirmă reprezentanţii Sindicatului Sanitas din judeţ, citați de Agerpres.
Preşedintele Sanitas Arad, Otinel Şandru, a declarat miercuri că pacienţii nu au mai venit la consultaţii în Ambulatoriul SCJU, care a fost gol de dimineaţă.
„După prima analiză a zilei de ieri, programul de operaţii a fost amânat, ceea ce nu a fost urgenţă s-a transformat în reprogramare. Astăzi, acelaşi lucru. Ca intervenţii chirurgicale, mai mult de zece intervenţii s-au reprogramat, nu au fost urgenţe, deci nu s-a intervenit. În total, avem câteva sute de reprogramări pe toate specialităţile medicale”, a spus Şandru.
Pe parcursul nopţii, au fost făcute cinci operaţii care au reprezentat urgenţe.
În judeţul Arad, greva generală are loc în toate cele şapte spitale publice. Au aderat la protest peste 1.000 de sindicalişti, însă doar aproximativ 100 de persoane pot protesta zilnic, din cauza deficitului de personal medical din unităţi şi pentru că trebuie asigurată o treime din angajaţi.
UPDATE 12:00 Sindicaliștii atrag atenția asupra deficitului de personal din ATI
Societatea Română de Anestezie-Terapie Intensivă (SRATI) atrage atenția asupra deficitului de personal din secțiile și compartimentele ATI, care afectează capacitatea spitalelor de a asigura permanent și în condiții de siguranță îngrijirea pacienților critici
Sindicaliștii subliniază că informațiile din mai multe unități sanitare evidențiază două probleme distincte:
· numărul posturilor prevăzute în statele de funcții este, în numeroase cazuri, inferior necesarului rezultat din aplicarea normativului;
· dintre posturile aprobate, o parte importantă rămâne neocupată ca urmare a blocării angajărilor.
Pentru funcționarea structurilor ATI, menținerea personalului calificat în sistem și protejarea siguranței pacienților, SRATI solicită autorităților competente:
1. Deblocarea, finanțarea și ocuparea efectivă a posturilor necesare, prin raportare la normativele stabilite de Ordinul ministrului sănătății nr. 1.921/2025;
2. Identificarea și prioritizarea posturilor necesare structurilor ATI, precum și realizarea și publicarea unei situații naționale privind personalul existent, posturile aprobate, posturile vacante și necesarul normat;
3. Garantarea menținerii veniturilor personalului medical, fără diminuări determinate de aplicarea noii legi a salarizării;
4. Stabilirea unui coeficient de minimum 6,00 pentru profesia medicală și de minimum 7,50 pentru medicii din specialitatea Anestezie-Terapie Intensivă;
5. Garantarea unui spor de minimum 40% pentru personalul care își desfășoară activitatea în ATI și menținerea plafonului global al sporurilor din sistemul sanitar la 30%;
6. Calcularea gărzilor prin raportare la salariul de bază prevăzut de noua grilă, cu plata suplimentară corespunzătoare pentru activitatea desfășurată noaptea, în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbătoare legală;
7. Menținerea indemnizației pentru garda la domiciliu la nivelul de 40%, precum și plata integrală a perioadelor în care medicul este chemat efectiv la spital;
8. Menținerea indemnizațiilor lunare pentru efectuarea gărzilor și exceptarea plății gărzilor de la plafonul global aplicabil sporurilor;
9. Organizarea urgentă a unui dialog real, cu participarea Ministerului Muncii, Ministerului Sănătății, organizațiilor sindicale și societăților profesionale și științifice reprezentative.
UPDATE 11:35 Mesajul Sanitas în a doua zi de grevă
Reprezentanţii Sanitas, organizaţia iniţiatoare a protestului, au transmis că medicii, asistentele şi celelalte cadre medicale sunt „mai hotărâţi” şi „mai uniţi”, considerând că revendicările lor sunt „juste”, iar vocea lor trebuie „să se facă auzită”.
„A doua zi de grevă, toţi colegii din ţară suntem mai hotărâţi, mai uniţi! Pentru că revendicările noastre sunt juste şi vocea noastră trebuie să se facă auzită!”, anunţă Sanitas pe pagina de Facebook a organizaţiei.
UPDATE 11:25 Protestele medicilor au ajuns în Parlament
Câțiva medici și asistente au apărut la balcon, în timpul ședinței de plen a Camerei Deputaților. Aceștia au afișat câteva pancarte, cu mesaje precum „Demnitate” și „Grijă pentru oameni”.
UPDATE 10:25 Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Angajații din Sănătate, victime în războiul politic pe legea pensiilor
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) consideră că există riscul ca în acest moment proiectul noii legi a salarizării să fie transformat în „câmp al bătăliilor politice”, iar angajaţii din sănătate să devină „victime” ale acestor bătălii.
Potrivit liderilor sindicali, „problema structurală” a proiectului legii salarizării este că vizează „aproape exclusiv” creşterea salariilor de bază, dezavantajând drepturile aferente condiţiilor de muncă şi permanenţei.
FSSR continuă negocierile pe tema legii salarizării, sindicaliştii menţionând că, dacă acestea nu vor avea rezultatul scontat, nu vor ezita să activeze protestele. Pe de altă parte, Sanitas a intrat n a doua zi de grevă generală pe termen nelimitat.
„În acest moment există riscul ca proiectul noii legi a salarizării, în partea privitoare la angajaţii din sănătate, să fie transformat în câmp al bătăliilor politice. Altfel spus, există riscul ca angajaţii din sănătate să fie ţinta unei ample campanii de dezinformare, ce-i poate transforma în victime ale unei bătălii politice”, transmit sindicaliștii.
Potrivit sindicaliștilor, concentrarea mediatică „exclusiv pe pierderile salariale” riscă să transmită mesajul că acest lucru este tot ce doresc angajaţii din sănătate.
„Un astfel de mesaj este greşit. Angajaţii din sănătate îşi doresc creşteri salariale reale împreună cu o lege echitabilă şi au dreptul legitim la asta. Lupta angajaţilor din sănătate nu este (şi nu trebuie să fie) doar pentru blocarea scăderii veniturilor, ci pentru creşterea reală a veniturilor salariale. Campania mediatică de dezinformare care se derulează în această perioadă utilizează ca armă de luptă amestecul dintre jumătăţile de adevăr (existenţa unor scăderi reale ale veniturilor salariale) cu proiectarea unei serii de pierderi ale veniturilor salariale care nu există în forma actuală a proiectului legii salarizării”, explică sindicaliştii.
Aceştia susţin că, de fapt, pe forma actuală a proiectului de lege, cea convenită în cadrul negocierilor, riscul unor scăderi ale veniturilor salariale vizează sume şi procente mult mai reduse - sumele sunt, cel mai adesea, de ordinul zecilor sau sutelor de lei, iar procentul celor afectaţi este de cca.15% dintre angajaţii din sănătate, acesta fiind „un procent de risc maxim, ce ia în considerare cel mai trist scenariu”.
„Deoarece pentru noi orice risc de diminuare a veniturilor salariale contează, acţionăm pentru eliminarea tuturor acestor riscuri. Deşi nu aveam încă garanţii reale (acestea putând fi furnizate doar de forma finală a legii), nu a existat nici un semn care să arate intenţia celor cu care negociem de-a genera în mod intenţionat reduceri ale veniturilor salariale. (Riscul estimat de noi este determinat - în cea mai mare parte - din modalitate diferită - prudentă, din partea noastră - de a estima impactul prevederilor legale)”, precizează sursa citată.
Potrivit sindicaliştilor federaţiei, „adevărata miză” a proiectului de lege nu este doar evitarea scăderilor salariale, ci o creştere semnificativă a veniturilor salariale pentru cât mai mulţi angajaţi din sănătate.
„Deocamdată Guvernul este victima diferenţei dintre intenţiile anunţate şi efectul real al proiectului de lege. Disponibilitatea de-a înţelege unde greşeşte şi de a corecta erorile sugerează că ar putea face acest lucru până la capăt, eliminând toate prevederile ce riscă să determine scăderi ale veniturilor salariale şi creşteri ale unora dintre ele”, subliniază sursa citată.
„Solidaritatea Sanitară” consideră că există în continuare „o problemă structurală” a proiectului legii salarizării, acesta fiind centrat „aproape exclusiv pe creşterea salariilor de bază, dezavantajând drepturile aferente condiţiilor de muncă şi permanenţei”.
„Aşa cum am mai precizat în mod public, din această perspectivă proiectul legii salarizării continuă, din nefericire, politica iniţiată de cei care acum strigă împotriva legii salarizării, cea mai vizibilă intervenţie fiind cea făcută prin OUG nr. 19/2024. FSSR se străduieşte să modifice în cea mai mare măsură posibilă această distorsiune amplificată în ultimii ani şi preluată în proiectul de lege. Ne dorim ca noua lege să asigure în cea mai mare măsură posibilă creşteri ale tuturor categoriilor de venituri salariale, odată cu cele ale salariilor de bază”, precizează sursa citată.
UPDATE 10:00 Mesajul Sanitas la începutul celei de a doua zi de grevă din spitale
Angajaţii din Sănătate sunt în a doua zi de grevă generală pe termen nelimitat, nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării unitare şi de lipsa unui dialog social real. Reprezentanţii Sanitas, organizaţia iniţiatoare a protestului, anunţă că medicii, asistentele şi celelalte cadre medicale sunt „mai hotărâţi” şi „mai uniţi”, considerând că revendicările lor sunt „juste”, iar vocea lor trebuie „să se facă auzită”.
„Federaţia Sanitas a declanşat, marţi, grevă generală în spitale, în semn de protest faţă de proiectul legii salarizării. Potrivit reprezentanţilor federaţiei, pe parcursul protestului vor fi asigurate urgenţele şi cazurile complexe”, a transmis federația sindicală la primele ore ale dimineții.
„Puţine concluzii bune, foarte multe lucruri rămân în continuare în analiză. În opinia noastră, în continuare sunt destule ipoteze care duc la pierderi de venituri pentru colegii noştri. Şi destul de mulţi care vor fi pe acele sume tranzitorii. Asta e concluzia discuţiilor de astăzi. A fost doar o parte tehnică, n-a participat domnul ministru al Sănătăţii, ceea ce înseamnă că nu s-au luat decizii. Am înţeles şi cum susţine Ministerul Sănătăţii parte dintre propunerile noastre, pentru că aşa a fost discuţia ieri, dar în momentul acesta nu există nicio garanţie că aceste lucruri vor putea fi rezolvate”, a declarat Pope la ieşirea de la Ministerul Sănătăţii, conform Agerpres.
Întrebat dacă greva din sănătate va continua şi miercuri, el a răspuns: „În principiu, da, din păcate”.
Potrivit acestuia, „cartea” este acum la partidele politice. „Ştim toţi că acest Guvern nu poate lua decizii (...) şi facem încă un apel la clasa politică, să avem un Guvern cu puteri depline, cu care să putem negocia şi cu care să putem rezolva problemele din sistem” a transmis Pope.
Nemulțumirile sindicaliștilor
Sindicaliștii din sănătate spun că, în forma actuală, legea salarizării ar duce la diminuarea veniturilor, prin scăderea sporului de week-end de la 100% la 30% și limitarea celui pentru condiții deosebit de periculoase la 20%, iar asta doar pentru o parte din angajați.
La finalul zilei, după o ședință extraordinară a guvernului, premierul interimar le-a transmis greviștilor că nemulțumirile lor legate de legea salarizării nu sunt justificate.
„Îmi cer scuze tuturor pacienţilor pentru disconfortul pe care l-au avut ca urmare a acestei greve”, a declarat, marţi seară, la finalul şedinţei de Guvern, premierul Interimar Ilie Bolojan, referindu-se la greva din Sănătate.
El afirmă că greva se bazează pe minciuni şi dezinformare şi a reiterat ideea că niciun venit nu ar scădea în urma adoptării noii legi a salarizării.
„I-asigur de tot respectul meu pe medici, pe asistenţi, pe înfirmiere, pe cei care lucrează din greu în sectorul de sănătate. Consider că această grevă s-a bazat pe minciună şi pe dezinformare, în primul rând cu privire la ceea ce s-ar întâmpla dacă legea salarizării ar fi adoptată”, a mai declarat premierul interimar.
Ilie Bolojan: Dacă s-ar adopta Legea salarizării, niciun salariu în sectorul public nu va scădea
„Dacă s-ar adopta Legea salarizării, niciun salariu în sectorul public, niciun câştig în sectorul public nu va scădea. Dimpotrivă, ca urmare a corectării unor inechităţi, o bună parte din salarii ar trebui să crească, dar în mod evident aceste creşteri de salarii nu pot fi făcute pe bază de împrumuturi. Ele pot fi făcute atât cât permite capacitatea de plată a economiei româneşti, în aşa fel încât să nu ne întoarcem din punctul în care am plecat, iar în anii următori, să avem salarii predictibile, salarii echitabile în sectorul public şi în sectorul privat din România”, a afirmat premierul interimar Ilie Bolojan.
Totodată, Bolojan afirmă că, dacă Legea salarizării ar fi adoptată, atunci vor exista şi „nişte provocări” în sistemul medical care nu vor putea fi ocolite.
„Astăzi avem un sistem de salarizare care nu se bazează în principal pe plata serviciilor medicale pe care spitalele le prestează către pacienţi, aşa cum ar fi normal. Cea mai mare parte a plăţii cheltuielilor pe care le fac spitalele, se face prin alocări directe de la Casa Naţională de Sănătate şi două-treimi din salariile care se achită în sectorul public de sănătate vin prin alocări directe şi nu prin plata unor servicii care sunt prestate către pacienţi”, a argumentat Ilie Bolojan.
Premierul interimar a precizat că din acest motiv managerii spitalelor nu au o presiune să adapteze oferta spitalelor, mărimea secţiilor şi tipul acestora la nevoile pacienţilor, având asigurată cea mai mare parte din fonduri.
„Asta înseamnă distorsiuni majore în sectorul de sănătate şi asta înseamnă sume care se cheltuiesc din ceea ce ne putem permite într-o manieră care nu este eficientă. Nu rezolvă nici problemele pacienţilor, dar nici condiţiile mai bune pentru cei care lucrează în sectorul de sănătate. Odată ce legea de salarizare ar fi adoptată vor trebui recalculate tarifele pentru cazurile pe care spitalele le rezolvă, la un nivel mult mai mare decât cel de astăzi”, a afirmat premierul interimar Ilie Bolojan.
Sanitas: Noua lege a salarizării aduce venituri mai mici pentru medici și asistenți
Calculele Sanitas arată că dacă proiectul noii legi a salarizării s-ar aplica în forma actuală ar reduce veniturile medicilor și asistenților medicali. Simulările făcute de sindicaliști indică scăderi de până la 36%.
Cele mai mari pierderi ar apărea în cazul personalului care beneficiază în prezent de un spor pentru condiții de muncă de 85%, dacă acesta ar fi redus la 20%, așa cum prevede proiectul legii salarizării în forma actuală. În această situație, un asistent medical principal cu studii superioare din ATI ar înregistra o scădere a venitului de 17,6%, iar unul cu studii postliceale de aproape 20%, arată Sanitas.
Simulările realizate de federație mai arată că scăderi ale veniturilor ar urma să aibă loc și în cazul medicilor. Un medic primar ar pierde aproximativ 25,5% din venit, un medic specialist aproape 25%, iar un angajat încadrat pe funcția de medic ar putea înregistra o diminuare de 36,6%, potrivit calculelor prezentate de sindicat.
În scenariul în care sporul pentru condiții de muncă este redus de la 55% la 20%, impactul asupra asistenților medicali este mai redus, fiind estimat între 0,5% și 3,3%. În schimb, pentru medici, sindicaliștii estimează în continuare diminuări ale veniturilor, de 6,3% pentru medicii primari, 5,3% pentru medicii specialiști și aproape 25% pentru categoria „medic”.
Un alt punct critic semnalat de Sanitas vizează plata muncii efectuate sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare legală. Conform simulărilor, reducerea tarifului suplimentar de la 100% la 10% ar diminua valoarea acestuia cu aproximativ 76-77%, în funcție de categoria profesională a asistenților medicali.
Documentul mai arată că, inclusiv în cazul asistenților medicali care efectuează 48 de ore de muncă suplimentară în weekend și sărbători legale, veniturile totale ar rămâne sub nivelul actual. Potrivit calculelor, scăderea ar fi de aproape 8% pentru asistenții cu studii superioare și de aproape 10% pentru cei cu studii postliceale.
Federația prezintă și simulări privind medicii rezidenți. În varianta analizată, reducerea sporului de la 85% la 20% ar conduce la diminuări salariale cuprinse între 22% și 25,5%, în funcție de anul de rezidențiat. În situația reducerii sporului de la 55% la 20%, pierderile estimate sunt între aproximativ 7% și 11%.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Articol recomandat de sport.ro