Theodor Paleologu: Politica din Ucraina, după 1990, seamănă foarte mult cu a noastră. Aceeași corupție, aceeași impostură
Fundația Paleologu propune, în parteneriat cu UNICEF, o serie de clipuri video despre istoria și cultura Ucrainei dedicate românilor și, în oglindă, alte zece clipuri video despre istoria și cultura României.
Fiecare temă este prezentată de profesorul și diplomatul Theodor Paleologu, președintele Fundației Paleologu. Clipurile sunt dedicate celor peste 85.000 de refugiați ucraineni rămași în România.
Politica ucraineană de după căderea comunismului seamănă extraordinar de mult cu politica de la noi, explică Theodor Paleologu. “Aceeași corupție, același traseism, aceeași impostură, diferențe regionale, ca și la noi, un partid de stânga foarte stabil, care întotdeauna a avut peste 30 % din voturi, o dreaptă extraordinar de divizată, cu tot felul de scandaluri, și oligarhi, în Ucraina”.
Din fericire însă, nicio grupare de oligarhi nu a fost suficient de puternică încât să se impună în fața tuturor celorlalte. Practic, acest pluralism al grupărilor oligarhice a salvat într-un fel democrația în Ucraina, pentru că nu a putut apărea o autocrație de tipul celei din Rusia. Și, în sfârșit, foarte important pentru a înțelege politica ucraineană din ultimii 30 de ani, este lupta dintre cei care vor cu Rusia și cei care vor cu Europa, aceștia fiind majoritari.
Pentru că toți președinții Ucrainei au vorbit despre integrare europeană, nu despre NATO. Dar despre Europa, toți au vorbit, chiar și Ianukovici. Să-i luăm însă pe rând pe președinții Ucrainei de după căderea comunismului, începând cu Leonid Kravciuc, un comunist, activist de partid, profesor de marxism-leninist, însă un patriot. Un comunist patriot, care este ales președinte în 1991, organizează referendumul pentru independență, și care are o abordare foarte asemănătoare cu cea lui Iliescu din anii '90. Și anume nu "terapie de șoc", ci trecere lentă de la socialism la capitalism, păstrând chiar anumite elemente de socialism, "socialism cu față umană".
Însă, evident că această abordare nu a avut prea mult succes. Au loc alegeri anticipate, în 1994, în urma unor proteste sociale foarte ample, și câștigă alegerile (Leonid) Kucima, care este un politician din zona de est a Ucrainei. Abordarea lui este una pragmatică - încearcă să fie bine și cu Rusia, și cu Uniunea Europeană.
Asta a fost politica lui Kucima timp de zece ani, din '94 până în 2004: ideea unei "diplomații plurivectoriale", cum îi spunea, adică să mănânce - ca să zic așa- și de la farfuria Rusiei, și de la farfuria Uniunii Europene. Această abordare a fost continuată de (Viktor) Ianukovici, de altminteri. Ianukovici a fost prim-ministru pe vremea lui Kucima, și trebuia să fie succesorul lui Kucima, care în al doilea mandat a fost compromis de o serie de scandaluri de corupție și chiar asasinarea unui jurnalist.
Ianukovici a încercat să câștige alegerile din 2004 prin fraudă. Și, țineți minte, au avut loc niște proteste extraordinare în 2004, care l-au obligat pe Kucima să reia turul doi al alegerilor, care a fost câștigat de (Viktor) Iușcenko, în coaliție cu Iulia Timoșenko - a fost partenera politică, aliata lui politică. Însă foarte repede, la fel ca și anumite alianțe din România, prietenia s-a stricat și Iușcenko - spre revolta multor partizani de-i săi-, l-a numit prim-ministru pe Ianukovici.
Apoi Timoșenko a revenit la putere - e destul de complicată toată această succesiune de alianțe și de guverne. În orice caz, în 2010, Ianukovici câștigă alegerile fără fraudă și, dacă țineți minte, în 2013, cedează unui șantaj foarte brutal din partea lui Putin, și refuză să mai ratifice acordul de asociere cu Uniunea Europeană, despre care vorbise non-stop. El întotdeauna a spus că își dorește asocierea Ucrainei cu Uniunea Europeană, și chiar intrarea Ucrainei în Uniunea Europeană.
În fața șantajului lui Putin a cedat, a renunțat la asocierea cu Uniunea Europeană, și au avut loc faimoasele proteste care au durat luni de zile, din 2013 până în februarie 2014. Și, în 2014, până la urmă Ianukovici a fost alungat de la putere de proteste, iar Rusia a invadat o parte din Ucraina. Asta este istorie recentă - și extrem de importantă-, pentru că nu putem înțelege războiul de acum fără această succesiune de evenimente.
De aceea, trebuie să avem în minte șantajul energetic permanent, exercitat de Rusia asupra Ucrainei, apoi invadarea Donbas-ului, a Crimeei, în 2014, și faptul că întotdeauna Rusia a încercat să influențeze politica din Ucraina. Însă iată că societatea ucraineană a reacționat foarte puternic și, practic, violența rusă a unit națiunea ucraineană, mai mult decât orice altceva.
Agresiunea externă a creat o extraordinară unitate națională și fără îndoială, în momentul de față, parcursul viitor al Ucrainei este către Uniunea Europeană și probabil NATO.
Etichete: theodor paleologu, Ucraina,
