(P) AquaKit - Tinerii învață despre ape mai curate
Apa este o resursă vitală, dar și una dintre cele mai vulnerabile în fața poluării și a neglijenței umane.
Într-o țară în care peste 60% din corpurile de apă de suprafață nu îndeplinesc standardele de calitate ecologică, proiectul AquaKit oferă o soluție inovatoare și educativă.
Totodată, România are deschise 37 de dosare de infringement inițiate de Comisia Europeană în domeniul mediului pe teme precum protejarea biodiversităţii, tăierile ilegale de arbori, calitatea aerului şi deşeuri.
Inițiat de Asociația MaiMultVerde în parteneriat cu Banca Comercială Română (BCR), AquaKit încurajează implicarea tinerilor într-un demers de citizen science, transformându-i în mici cercetători care monitorizează calitatea apelor din România.
Despre proiectul AquaKit - educație pentru protejarea apei în România
În 2024, AquaKit a reunit peste 5.000 de elevi din 50 de școli din România, echipați cu 900 de kit-uri special concepute pentru testarea calității apelor de suprafață. Elevii, ghidați de profesori, au analizat atât chimic, cât și microbiologic apele din apropierea comunităților lor. Datele obținute au fost încărcate într-o hartă interactivă disponibilă online, oferind o imagine detaliată a stării apelor din diverse regiuni ale țării.
„Am pornit de la ideea că este necesar să ne implicăm mai activ în educația de mediu. Copiii sunt cei mai potriviți pentru a descoperi și înțelege problemele legate de poluarea apelor. AquaKit le oferă instrumentele și cunoștințele necesare să devină agenți ai schimbării,” explică Alexandra Damian, director de comunicare la Asociația MaiMultVerde, în emisiunea PRO VERDE.
O privire asupra stării apelor din România
Conform Administrației Naționale Apele Române, situația apelor de suprafață din România este alarmantă: 12% dintre râuri și peste 20% dintre lacurile naturale au un potențial ecologic slab sau prost. De asemenea, prezența deșeurilor din plastic și a poluanților chimici, precum nitrații și metalele grele, agravează problema.
„Harta interactivă a proiectului AquaKit evidențiază faptul că zonele din apropierea Dunării sunt cele mai afectate de poluare. Aceasta nu este o coincidență, deoarece fluviul adună poluanți de-a lungul râurilor care se varsă în el”, adaugă Alexandra Damian.
Cum funcționează AquaKit
Fiecare kit AquaKit este un mini-laborator portabil, care include benzi de testare pentru nitrați și nitriți, instrumente pentru identificarea macro-nevertebratelor și un ghid educativ. Elevii, organizați în echipe, se transformă în mici cercetători și testează apele din râurile și lacurile din apropiere. Aceste activități nu doar că dezvoltă abilități de cercetare, ci și stimulează conștientizarea problemelor de mediu.
„Profesorii au fost foarte încântați să participe la proiect. AquaKit a venit ca un răspuns la nevoile lor din Săptămâna Verde, oferindu-le un mod concret de a integra educația de mediu în curriculum”, precizează Alexandra Damian.
Sustenabilitate și implicare din partea BCR
Banca Comercială Română s-a alăturat proiectului AquaKit pentru că sustenabilitatea este un pilon central al strategiei sale de implicare socială. Roxana Marcu, specialist CSR și educație financiară la BCR, subliniază importanța inițiativei: „
„Ne-am alăturat cu drag acestui proiect, convinși că educația despre calitatea apelor de suprafață este esențială. Copiii sunt cei care vor transmite mai departe mesajul despre protejarea mediului, iar AquaKit reprezintă o șansă grozavă de a investi în educația lor și într-un mediu mai curat și sănătos.”
Viitorul proiectului AquaKit
Până la finalul anului, majoritatea datelor culese de elevi au fost centralizate în harta interactivă a proiectului. Rezultatele arată că prezența poluanților este semnificativă în multe regiuni, dar proiectul a reușit să creeze o comunitate de tineri conștienți de aceste probleme și dornici să facă o schimbare.
„Copiii au fost foarte încântați să participe. Am avut evenimente în care au venit și părinții, iar interesul lor a fost extraordinar. Au început să pună întrebări, să analizeze împreună cu cei mici și să înțeleagă mai bine ce înseamnă poluarea apelor”, povestește Alexandra Damian.
Datorită succesului din acest an, organizatorii și partenerii își propun să extindă proiectul în 2025, includând mai multe școli și chiar licee. Numărul kit-urilor va fi crescut pentru a acoperi cererea mare, iar harta interactivă va fi îmbogățită cu noi date.
„Vrem să ducem proiectul și în licee și să atragem o masă mai mare de participanți. Cererea a fost foarte mare, iar semnalele sunt pozitive. Suntem încrezători că AquaKit poate deveni un proiect de referință în educația de mediu din România”, afirmă Alexandra Damian.
Mesajul AquaKit
Pe lângă educație, AquaKit transmite un mesaj clar: protejarea apelor este responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Problemele legate de poluarea apei nu sunt doar ecologice, ci și sociale și economice. Seceta din ultimii ani a demonstrat cât de vulnerabili suntem în fața lipsei de apă potabilă, iar implicarea comunității în inițiative de protecție a mediului este esențială.
“Educația și sănătatea copiilor noștri sunt priorități pentru BCR. Prin această inițiativă încurajăm tinerii șă devină reponsabili și să protejeze una dintre cele mai importante resurse: apa”, concluzionează Roxana Marcu.
Cum te poți implica?
Dacă ești profesor, elev sau pur și simplu pasionat de protecția mediului, poți afla mai multe despre proiectul AquaKit și despre cum te poți alătura inițiativei accesând site-ul oficial: maimultverde.ro/proiectaquakit. Înscrierile pentru 2025 vor fi anunțate pe rețelele sociale ale Asociației MaiMultVerde.
AquaKit este mai mult decât un proiect educativ. Este un exemplu despre cum educația, implicarea și sustenabilitatea pot crea un viitor mai bun pentru comunitățile din România și pentru mediul înconjurător. Alătură-te și tu!
Articol susținut de BCR!