Departe de agitația marilor orașe, mai mulți tineri născuți acolo au ales să se întoarcă la locurile în care au crescut și să le ofere o nouă șansă. Rezultatul este o formă de dezvoltare care pune în valoare natura, oamenii și identitatea.
Aflăm acum, în cadrul campaniei PRO Viitor, povestea unui colț de Oltenie care renaște prin oamenii săi.
Suntem în județul Vâlcea, la Buila-Vânturarița, cel mai mic parc național din România. Este asemănat cu Piatra Craiului pentru creasta calcaroasă, cu Apusenii pentru peșteri, dar și cu Bucovina pentru mănăstiri. Cei 600 de kilometri pătrați includ și 6 localități.
Ușor, ușor, mulți dintre cei născuți aici, dar care au plecat la oraș sau chiar în străinătate, s-au întors acasă. Au transformat casele bătrânești în pensiuni integrate în peisaj.
Corespondent ProTV: ”Aici, în inima Builei și a Olteniei de sub Munte, tradiția încă trăiește printre păduri, mănăstiri și sate vechi. E unul dintre puținele locuri unde trecutul și prezentul se împletesc și unde meșteșugurile își găsesc locul într-o lume tot mai modernă”.
Andrei și Amalia s-au născut și au crescut aici. Andrei e din Vaideeni, un sat de ciobani, și a vrut să ajungă veterinar. Drumul l-a dus însă în București, unde a terminat ingineria. Amalia a crescut într-o familie de crescători de vaci. Amândoi s-au întors acasă și primesc turiști.
Amalia: ”Ea este Nur. Nur în limba arabă înseamnă lumină. A avut în trecut cancer la o copită, care a stagnat. Când am luat-o noi, cumva e și salvată, pe pașaport scria pe abatorizare”.
Andrei: ”Aici a fost grajdul bunicului, pe care l-am dărâmat și l-am refăcut pe ăsta. Am păstrat câteva lemne vechi, asta e șaua de 40 de ani pe care am copilărit și am crescut eu. Întregul proiect încearcă să aducă partea veche din istoria noastră integrată în lumea actuală de astăzi”.
Întregul proiect este o îmbinare între nou și vechi, pe care cei doi l-au gândit împreuna cu un arhitect elvețian. Au pompe de căldură, iar camerele au încălzire în pardoseală. Pe grajd sunt montate panouri fotovoltaice. Cele șase camere care găzduiesc turiștii ajunși la Vaideeni sunt unite printr-un spațiu comun - livingul.
Amalia Handolescu: ”Mâncăm cu toții împreună, cei care ne calcă pragul, dacă nu se cunosc înainte, se cunosc și s-a întâmplat să plece prieteni de aici”.
Andrei Handolescu: ”Vin oameni care iubesc natura, ăsta e singurul nostru criteriu, natura și cu bune și cu rele. Și când plouă, și când ninge, și când e noroi s-o aprecieze”.
Mâncarea o iau din vecini.
”Suntem fii și copii de-ai satului”
Amalia: ”Brânză, carne bună, crescută aici în zonă. Colaborăm cu producători locali, vecinul produce miere, cumpăr miere de la vecinul, am o doamnă în sat care crește găini, cumpăr găini de la dânsa”.
Lângă ei, într-o fostă livadă, îi găsim pe Dragoș, un inginer de căi ferate, și pe Adelina, care este doctoriță. Sunt stabiliți în București, dar vin aici săptămânal.
”Suntem fii și copii de-ai satului. Și plecând la facultăți la oraș, gândul nostru a fost mereu să dăm plus valoare locurilor pe care le-am moștenit și le avem. Și uite așa, sub îndrumarea bunicului, am reușit să facem două căsuțe într-o livadă de meri și pruni, de care să ne bucurăm și noi și oamenii care vin pe la noi”.
Adelina Popescu: ”Simbolul acestor case este de fapt cerdacul - prispa. Și am gândit-o așa din dragostea și respectul cu care ne-au crescut bunicii”.
Locul este off-grid, adică își asigură singuri resursele necesare: energia electrică, prin panouri și apa din puțuri forate. În felul acesta, tehnologiile moderne și-au găsit loc și în vechile sate românești.
Dragoș Popescu: ”Aici avem șura bunicilor, transformată dintr-un fânar vechi al bunicului, lemnele sunt de la fânarul vechi, tratate, numerotate și remontate. Am încercat să păstrăm elementele de la fânar, cum este zăvorul de fânar. Exact cum aveau înainte. Meseriaș am găsit greu să ne facă așa ceva, că au zis că într-o casă nouă, mai pui așa ceva? Da! Este șură și îl punem!”.
Adelina: ”Aici sunt bunicii bunicului soțului. Poza cred că are 200 de ani”.
Peste deal, l-am găsit pe Bogdan Negomireanu. După ani de muncă în Irlanda a creat primul glamping din România accesibil și persoanelor cu dizabilități. Pentru că și-a dorit ca cei aflați în situația lui să aibă un loc în care să se regăsească.
”Vrem un turism de calitate, nu vrem turism de masă”
Bogdan Negomireanu: ”Glamping înseamnă să oferi o cazare la cort în condiții de lux, pentru că au absolut toate facilitățile - băi complet utilate, bucătărie complet utilată, condițiile din cort sunt ca ale unei camere de hotel. Fiecare locație de turism se gândește la costuri înainte de orice, dar în situația mea ar fi fost chiar imposibil să nu-l fac accesibil mie, să nu-l pot folosi eu”.
În special străinii caută astfel de experiențe și vor să vadă cum este viața la țară.
Bogdan: ”Au auzit de Dracula, de Transilvania și cam atât. Și când descoperă locuri de genul acesta sunt absolut fascinați. În urmă cu 10-15 ani, înainte de aderarea la UE, era un sat în care turismul practic nu exista”.
Florin Stoican este directorul geoparcului aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte și unul dintre cei care au reușit să așeze la aceeași masă oamenii din comunitate.
Florin Stoican, președintele Geoparcului Oltenia de sub Munte: ”Dacă mă uit în urmă, când am început proiectele acum peste 20 de ani, când am făcut Parcul Național, de exemplu aici în Costești nu existau locuri de cazare. Acum sunt peste 100, Costești a devenit stațiune turistică. Pentru noi e mult mai important ce se întâmplă în teritoriu, și geoparcul există fără să aibă statulul UNESCO, faptul că o parte din comunitate s-a mobilizat și lucrează împreună, trage împreună la aceeași căruță înseamnă că el există. Vrem un turism de calitate, nu vrem turism de masă și vrem ca din banii pe care oamenii îi lasă petrecând mai mult timp aici să contribuim la prosperitatea oamenilor, la promovarea zonei și la conservarea patrimoniului”.
Cei care ajung în această parte de țară stau în medie 2 nopți.
