Propune ore remediale pentru elevii cu medii mici și lecții repetate, nu excursii pentru „Școala altfel” și „Săptămâna verde”.
Măsurile sunt însă criticate de unii specialiști în educație, care spun că nevoie de o schimbare de sistem pentru ca țara noastră să aibă rezultate bune, în timp.
După rezultatele elevilor români la testele PISA - care au inregistrat scăderi la cele trei competențe de bază – Științe, Citire și Matematică - ministrul Educației Mihai Dimian propune clase remediale pentru elevii cu medii mai mici de 7 și cursuri în timpul săptămânilor ”Altfel” și ”Verde”.
Mihai Dimian, ministrul Educației: "Rezultatul de 50% la matematică nu e ceva ce nu am văzut la Evaluarea Națională din 2024, doar că acolo am văzut un 30% pentru că 20% nu s-au prezentat, deci în realitate și ceilalți 20% sunt tot sub nivelul 5. Până să ajungem să vorbim că elevii români nu știu să aplice, constatăm că elevii nu știu. Avem ”Școala altfel” care trebuie să devină școală altfel, nu să facem doar excursii sau alte activități alternative. Nu-mi doresc să-l vedem în mall, în excursii în Dubai și să-i vedem lucrând cu elevii probleme aplicate, ne dorim o modificare a Evaluării Naționale care să țină cont mai mult de profilul elevului și ceea ce urmează să studieze în contiunare".
Ministrul a transmis, de asemenea, că săptămâna aceasta va prezenta un set de măsuri "necesare pe termen scurt și mediu".
Unii specialiștii în educație nu cred însă că aceste măsuri vor avea urmări reale.
”Sistemul preuniversitar românesc este feroce blocat în paradigma comunistă”
Marian Staș, expert în educație: ”Școala altfel” și ”Școala verde” și ore remediale… era să zic ca moldoveanu, ”bă, mă leși?!”. Alea n-au cum să transforme pentru că e vorba de ceea ce înseamnă intervenția profundă structurală de transformare a școlii ca sistem, așa cum fac de pildă școlile-pilot, care își fac propriile planuri cadru. Dacă ne uităm la diverse tipuri de scoruri de la teste, lumea e într-o parte și noi suntem în cu totul alt film. Diagnoza corectă este că în momentul de față sistemul preuniversitar românesc este feroce blocat în paradigma lui comunistă, adică centralizată”.
Acolo unde profesorii au curaj să abordeaze diferit lecțiile sunt și cele mai mari șanse de reușită.
Alina Nicola, profesoară de Limba română: ”Dacă citesc cu ei fragmente în clasă, comentez fragmentele împreună cu ei, dar nu neapărat din punct de vedere literar, ci ceea ce înțeleg ei legat de personajele respective, cum se regăsesc în ceea ce fac personajele, atunci îi apropii puțin de text și apoi îmi e ușor să îi îndrum spre ceea ce au nevoie pentru un examen sau altul”.
Potrivit rezultatelor de la ultima testare PISA, țara noastră a depășit pragul de 50% la analfabetism funcțional la Matematică și se apropie rapid de acest prag și la Citire.