În sudul Banatului, vestul şi sudul Olteniei, în Bărăgan şi Dobrogea, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, vântul va avea intensificări temporare. În Capitală, vremea se va răci, iar spre seară va ploua, scrie news.ro.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă duminică, între orele 10.00 şi 23.00, aceasta vizând averse în general moderate cantitativ, instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului.
Ploi și instabilitate atmosferică în mai multe regiuni
Astfel, în special în prima parte a zilei de duminică, în Dobrogea vor fi averse, în general moderate cantitativ, care vor acumula local 15...20 l/mp şi, izolat, peste 30 l/mp. După-amiaza, seara şi la începutul nopţii vor fi perioade cu instabilitate atmosferică local în Muntenia, pe arii restrânse la munte şi izolat în Oltenia. Aceasta se va manifesta prin averse, pe alocuri descărcări electrice şi, izolat, grindină de mici dimensiuni (1...2 cm) şi vijelii (viteze în general de 40...60 km/h). În intervale scurte de timp (1...3 ore), cantităţile de apă vor fi de 15...25 l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare în sudul Banatului, vestul şi sudul Olteniei, în Bărăgan şi Dobrogea, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, dar de scurtă durată şi asociat averselor (viteze în general de 40...50 km/h).
Cum va fi vremea în București
În Bucureşti, vremea se va răci, astfel încât temperatura maximă va fi de 21...22 de grade. Cerul va fi temporar noros şi, mai ales spre seară şi în prima parte a nopţii, vor fi averse (cantităţi de apă în general de 3...5 l/mp) şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.