Virgil Popescu: Mi-au venit informaţii că în mine există persoane care sunt angajate şi nu lucrează

62175155
StirilePROTV

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că a primit informaţii, chiar din rândul minerilor, că sunt persoane care sunt angajate acolo, dar care, practic, nu lucrează în mină şi "care sunt angajate cumva fictiv".

Ministrul Virgil Popescu a declarat, răspunzând unei întrebări, că nu a avut informaţii că evenimentele din Valea Jiului ar fi putut duce la repetarea scenelor de la Mineriade, potrivit News.ro. 

El a spus că politicienii care au mers în Valea Jiului nu s-au dus să rezolve problema, iar spiritele s-au încins.

"Mâine am o întâlnire cu cei de la Mintia, cu preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, cu prefectul, cu sindicatele de la Mintia, pentru a discuta o posibilă preluare a Termocentralei de la Mintia, în aşa fel încât să reuşim să punem din această societate plină de datorii, Complexul Energetic Hunedoara, care practic a fost falimentată cu bună ştiinţă de cei de la PSD, să reuşim să facem două societăţi care să fie viabile, una a administraţiei locale şi una în continuare a Ministerului Energiei", a explicat acesta, la un post de televiziune.

Virgil Popescu a spus că procedura este realizabilă, dar "birocraţia juridică din timpul procedurii de insolvenţă a făcut să dureze procesul atât de mult".

El a adăugat că din extracţia de cărbune nu se pot acoperi toate cheltuielile, arătând că două mine sunt în procedură de închidere, iar două sunt mine viabile.

"Cele două mine în procedură de închidere dorim să le închidem în siguranţă şi, după părerea mea, s-a negociat prost această închidere şi a trebuit prelungită pentru a putea pune în siguranţă. Există un risc de autoaprindere a cărbunelui din interiorul acestor mine şi trebuie să preîntâmpinăm acest lucru", a susţinut Popescu.

"Trebuie curățată compania"

 

Ministrul Energiei a afirmat că trebuie făcută o analiză serioasă şi nu poate spune în acest moment câţi dintre actualii angajaţi vor continua să îşi găsescă un loc de muncă în cele două societăţi.

"Şi în urma acestui protest (...), chiar din rândul minerilor mi-au venit tot felul de informaţii că există persoane care sunt angajate şi care practic nu lucrează în mină şi care sunt angajate cumva fictiv. Aceste lucruri trebuie analizate, trebuie rezolvate şi trebuie curăţată compania de asemenea practici, pentru a putea pune pe o bază solidă", a afirmat Virgil Popescu.

Minerii care s-au blocat în mina Lupeni au renunțat luni seara la proteste și au ieșit din subteran, după ce au aflat că s-a ajuns la o înțelegere cu guvernanții privind plata salariilor.

Minerii au încheiat protestul declanşat în urmă cu şase zile, după ce le-au fost aduse la cunoştinţă prevederile din acordul referitor la plata drepturilor băneşti restante încheiat de liderii lor la Ministerul Muncii.

Articol recomandat de sport.ro
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Citește și...
62175646
Bugetul pe 2021, pe ultima sută de metri. Ce prognoze au economiştii

Legea bugetului de stat intră în această săptămână în dezbaterea aleșilor.

62174479
Guvernul va aloca bani pentru plata drepturilor salariale restante ale minerilor

Guvernul va aloca bani pentru plata drepturilor salariale restante ale minerilor de la Compania Energetică Hunedoara, care vor acoperi plata salariilor pe trei luni şi alte beneficii.

62152049
Circ în Parlament. Premierul Cîțu: ”M-au invitat să vadă cât rezist la înjurăturile lor”

Premierul Florin Cîţu a participat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora prim-ministrului", la solicitarea grupului parlamentar al PSD.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 29 12h49m54s338
„Zici că eram într-un film”. Mărturii cutremurătoare după accidentul feroviar din Spania. Salvatorii caută restul victimelor

Ministrul nostru de externe a anunțat că un român a fost rănit în cumplitul accident feroviar din Spania. A primit îngrijiri medicale, nu este internat, dar urmează să mai fie investigat medical în cursul zilei de joi.

Download
Nava Contship Jet, lovită de trei drone în Marea Neagră, s-a scufundat în largul Bulgariei. Cei 18 marinari sunt nevătămați

Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastelor Bulgariei, s-a scufundat joi dimineață. Cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit EFE.

Tren spania
Ministerul de Externe a anunțat că un cetățean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania. Care e starea lui

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, joi, că un cetăţean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania, în care au fost implicate două trenuri.