USR şi PLUS au fuzionat. Dacian Cioloș: "Suntem de azi un sigur partid"

62091496
Pro TV

Fuziunea dintre USR şi PLUS a fost aprobată, vineri, de către Curtea de Apel Bucureşti, a anunţat alianţa.

"Acesta este singurul proiect politic reformist care s-a construit în ultimii ani în România la care am pus umărul, în ciuda celor care ne-au tot pus piedici la fiecare pas. Este un proiect politic de viitor care are deja în istoric patru campanii electorale duse împreună, cu rezultate bune, un proiect politic în care lucrăm ca o singură echipă de mai bine de doi ani", se arată într-un comunicat transmis de USR PLUS.

Copreşedintele Dan Barna a precizat că decizia de vineri aşază alianţa "în logica unui partid puternic, care a adunat împreună cele mai importante energii de schimbare şi reformă din societatea românească".

"Le mulţumesc colegilor mei din USR şi PLUS care au avut tăria şi înţelepciunea de a trece peste toate dificultăţile inerente pentru a construi o alternativă cu adevărat credibilă pentru ceea ce înseamnă acea Românie modernă şi europeană pe care o aşteptăm. Îi mulţumesc lui Dacian Cioloş pentru echilibrul şi perseverenţa de a fi parteneri în acest proiect şi de a construi împreună o forţă politică credibilă", a declarat Barna, potivit comunicatului citat de Agerpres.

Şi copreşedintele Dacian Cioloş a evidenţiat că, "de mai bine de doi ani, cele două partide, USR şi PLUS, au fost în logica unei singure echipe".

"Suntem de azi un sigur partid, unul puternic, cu cea mai mare dorinţă de reformare a ţării, un partid cu aleşi locali, naţionali, europeni şi cu membri în Guvern. Fuziunea este, de astăzi, definitivă, în ciuda multora care au încercat să împiedice acest moment. Îi mulţumesc lui Dan Barna pentru că am reuşit să aducem proiectul politic în acest punct", a afirmat Cioloş.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62185117
Florin Cîțu, despre problema deceselor invocată de Vlad Voiculescu. ”Îi cer public lui Dan Barna să ne spună dacă știa”

Premierul Florin Cîțu făcut vineri declarații de presă la Cluj Napoca, la scurt timp după atacurile dure lansate la adresa sa de Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății.

62185055
Surse: USR şi PLUS au candidaţi diferiţi pentru Ministerul Sănătăţii: Ioana Mihăilă şi Adrian Wiener

Ioana Mihăilă, în prezent secretar de stat în Ministerul Sănătății, ar putea ocupa funcţia de ministru după demiterea lui Vlad Voiculescu. USR susţine însă un alt candidat.

62185102
Cine e Adrian Wiener, deputatul pe care USR îl vrea la conducerea Ministerului Sănătății

Adrian Wiener, în prezent deputat de Arad, ar putea fi succesorul lui Vlad Voiculescu la șefia Ministerului Sănătății. Acesta este susținut de Uniunea Salvați România (USR).

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.