Un proiect de lege prevede dotarea pădurarilor cu arme ”letale sau neletale”, după caz

62085662

Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor a decis, marţi, ca personalul silvic cu atribuţii de pază să fie dotat cu armament de serviciu, letal sau neletal.

Comisia pentru agricultură a dat, marţi, raport favorabil, în unanimitate, unui proiect de lege privind modificarea statutului personalului silvic.

Una dintre modificări prevede că "în exercitarea atribuţiilor de serviciu, personalul silvic cu atribuţii de paza fondului forestier naţional, a fondului cinegetic naţional, a fondului piscicol şi a ariilor naturale protejate are statut special, este dotat cu armament de serviciu letal sau neletal, după caz, şi poate face uz de armă, în condiţiile reglementărilor privind regimul armelor şi muniţiilor".

Un alt amendament adoptat de comisie menţionează că personalul silvic pensionat la vârsta standard beneficiază de o gratificaţie egală cu minimum 5 salarii brute pe ultima lună de activitate, suportată de angajator.

Proiectul de lege a fost adoptat deja de Senat şi urmează să fie supus votului plenului Camerei Deputaţilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
62079005
Kelemen Hunor, după întâlnirea cu Orban: Sunt şanse serioase să treacă acest Guvern
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, că sunt şanse serioase ca Guvernul Orban să treacă în săptămânile care urmează.
62026396
Deputații din Comisia Juridică au respins proiectul USR de desființare a Secției Speciale
Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat marți un raport de respingere a inițiativei legislative a USR privind desființarea Secției Speciale de anchetare a magistraților.
62069117
Dăncilă e nemulțumită de raportul MCV: „Arată discriminare pentru România și Bulgaria”
Premierul demis Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) "arată discriminare pentru România şi Bulgaria faţă de celelalte state membre".