Un deputat a publicat o hartă a zonelor unde șefii de poliție nu au pregătire profesională

62066217
Facebook.com

Deputatul USR Claudiu Năsui a publicat pe internet o hartă despre care spune că prezintă judeţele în care şefii de Poliţie ar fi fost numiţi pe criterii politice, fără să aibă pregătire profesională. 

Parlamentarul se arată revoltat de felul în care poliția a cționat în cazul uciderii Alexandrei în Caracal și susține că, de fapt, problema nu a apărut din cauza unui om, ci a întregului sistem. 

”Problema noastră nu este un om sau câțiva oameni, fără de care sistemul ar fi perfect. Problema este întregul sistem. Iar sistemul se apără de fiecare scandal printr-un sacrificiu de formă. Opinia publică e potolită prin demisii. Depinzând cât de groasă e treaba, poate fi o demisie sau mai multe. Dar toate sunt de formă. Dar să nu credeți că cei care pleacă merg în privat să vadă cum e să cauți clienți, să trebuiască să fii responsabil pentru munca pe care o faci. Deloc, de cele mai multe ori cei demiși rămân tot în sistem, doar că merg la altă agenție de stat.” - afirmă Năsui.

De asemenea, deputatul USR susține că, în funcțiile de conducere din Poliția Română se află oameni care au picat examenul de ocupare a postului și care au fost apoi numiți direct, dar și ”prieteni apropiați ai politicienilor corupți” sau ai aparatului de partid, plagiatori și ”oameni acuzați de agresiuni sexuale, abuz de minori, favorizarea inculpaților”.

Mesajul integral al deputatului USR despre funcțiile din poliție:

 

”Bine, bine, stai acolo. Rămâi acolo că îți trimit eu echipaj, dar nu mai ține linia ocupată.”

Aceste cuvinte care ne arată exact cât de jos poate merge dezumanizarea celor plătiți din bani publici.

De ce ajung ei să se comporte așa? Pentru că nu sunt responsabili în fața noastră, ci a politrucilor care îi pun în funcții. De aceea, pentru un politruc se poate trimite un elicopter SMURD când are diaree, dar pentru o fată violată nu se poate ține linia de telefon ocupată. Lucrurile acestea le-am văzut deja în atâtea locuri. Peste tot unde statul ne oferă câte ceva, am văzut cum funcționează.

Problema noastră nu este un om sau câțiva oameni, fără de care sistemul ar fi perfect. Problema este întregul sistem. Iar sistemul se apără de fiecare scandal printr-un sacrificiu de formă. Opinia publică e potolită prin demisii. Depinzând cât de groasă e treaba, poate fi o demisie sau mai multe. Dar toate sunt de formă. Dar să nu credeți că cei care pleacă merg în privat să vadă cum e să cauți clienți, să trebuiască să fii responsabil pentru munca pe care o faci. Deloc, de cele mai multe ori cei demiși rămân tot în sistem, doar că merg la altă agenție de stat.

Dar dacă tot e vorba să fie demisii, atunci hai să ne mai uităm la câțiva mari conducători ai poliției române. Hai să vedem cine sunt conducătorii acestei instituții care trebuie să emane „siguranță și încredere”.

În fruntea poliției avem:

1) oameni care au picat examenul de ocupare a postului, care au fost apoi numiți direct;
2) prieteni apropiați ai politicienilor corupți sau ai aparatului de partid, fidelizați prin chermeze și partide de vânătoare;
3) plagiatori;
4) oameni acuzați de agresiuni sexuale, abuz de minori, favorizarea inculpaților;
5) oameni demiși pentru management defectuos și repuși în aceeași funcție.

Ce e trist este că lista nu se oprește aici. Putem vedea în acest grafic doar cât permite spațiul.

Toate aceste exemple ne arată că oribilele crime de la Caracal se pot repeta oricând, pentru că sistemul favorizează astfel de scenarii. Termenul de ipocrizie este foarte des vehiculat în ultimele zile. Oare cum se cheamă numirea în funcție a unor oameni necalificați, pe salarii grosolane, doar pentru că sunt în partidul potrivit?

De aceea, USR a militat mereu pentru numirea profesioniștilor în toate instituțiile unde a putut să facă acest lucru. Ultima fiind la Banca Națională a României (https://bit.ly/2OpFETn). Dacă vrem cuvântul „depolitizare” să nu rămână doar un cuvânt vid de sens, trebuie ca toate partidele să reziste presiunilor interne de a face numiri politice și să alegem oamenii strict pe criteriul competenței.” - a scris deputatul USR pe Facebook. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62001027
Preşedintele PSD al Camerei vrea să desfiinţeze Comisia Iordache: "Impact public negativ"

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi, că va propune desfiinţarea comisiei speciale privind legislaţia pe justiţie, condusă de Florin Iordache.

62066209
De ce a demisionat ministrul Moga. Buzatu: ”Cred că nu a mai putut rezista”

Vicepreşedintele PSD Dumitru Buzatu este de părere că demisia ministrului de Interne, Nicolae Moga, este o consecinţă a presiunii mediatice şi politice apărute pe fondul cazului de la Caracal.

62058180
Dăncilă, după ce a citit raportul despre Caracal: ”Persoane cu abodare inumană!”

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că va propune pentru dezbatere în şedinţa CSAT de marţi "două priorităţi clare" pornind de la complexitatea situaţiei de la Caracal.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.