Tokes a citat textual, intr-o conferinta de presa, o inscriptie antimaghiara extrem de vulgara

61386826

Eurodeputatul Laszlo Tokes a uimit jurnalistii prezenti la o conferinta de presa dupa ce a spus ca deplange aparitia unor inscriptii sovine si a citat textual doua dintre acestea, una fiind "Afara cu ungurii!", iar cealalta .. extrem de vulgara.

Tokes a citat textual cele doua inscriptii dupa ce a fost intrebat de un jurnalist ce opinie are despre constituirea Consiliului de Onoare al Ordinului "Steaua Romaniei" in vederea retragerii distinctiei ce i-a fost acordata.

Laszlo Tokes a afirmat ca, atunci cand i-a fost decernata decoratia, a considerat acest lucru "drept o recunoastere a rolului Timisoarei" si, in acelasi timp, a rolului sau, insa a spus ca s-a inselat.

"Acum vad ca aceasta recunoastere nu a fost sincera. Eu in 1989 m-am ridicat pe o parte impotriva comunismului, pe de alta parte impotriva asupririi national-comuniste, si uite ca acum sunt facut antiroman. Eu nu sunt antiroman, dimpotriva, am fost primul care in Parlamentul Europei am ridicat cuvantul pentru vlahii din Timoc", a spus presedintele CNMT.

"Ma simt jignit prin aceasta campanie care se duce impotriva mea, dar pe undeva ma gandesc ca aceasta campanie nu pe mine ma descalifica, ci pe cei care au dat comanda, pe Ponta plagiatorul si pe comisia pesedista (Consiliul de onoare al Ordinului Steaua Romaniei - n.r.)", a continuat Tokes.

"Ei fac din mine o imagine de dusman al romanilor in ochii romanilor, si unii chiar cred acest lucru, dar nu eu sunt tinta, ci comunitatea maghiara care doreste autonomia. Vorba aia, bate pastorul si se imprastie turma, cum scrie in Biblie, asa se procedeaza in cazul meu", a spus seful CNMT.

Tokes a vorbit despre "otravirea atmosferei antimaghiare", dand apoi un exemplu concret, si anume ca se inmultesc inscriptiile antimaghiare. El a spus ca la Zalau, pe poarta PPMT, au aparut inscriptii si a citat textual doua dintre acestea, una fiind "Afara cu ungurii!", iar cealalta extrem de vulgara.

"Se duce asa o batalie pe fiecare cuvant... intr-o Europa unita asta este de neinteles", a spus Tokes.

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
61398686
Ministrul Rovana Plumb si-a pus sort si a pregatit sarmale pentru pelerinii de la Iasi
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a participat sambata seara, la Cantina de Ajutor Social din Iasi, la pregatirea sarmalelor care vor fi oferite luni pelerinilor dupa Sfanta Liturghie de la Catedrala Mitropolitana.
61304417
Ponta: Este rusinos ca in Romania sa existe drum national de pamant
Premierul Victor Ponta, a declarat, sambata, in judetul Botosani, ca anul viitor va trebui asfaltat ultimul drum national de pamant din Romania, respectiv DN 24 C Radauti Prut-Manoleasa, apreciind ca este "rusinoasa" aceasta situatie.
61398476
Dragnea, la moastele Sfintei Parascheva: M-am rugat pentru cei care au gandit rau cu dosarul ala
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri seara, la Iasi, dupa ce s-a inchinat la moastele Sfintei Parascheva, ca s-a rugat pentru cei care "au gandit rau" cu dosarul in care a fost trimis in judecata de DNA.