Tariceanu, dupa ce a cerut blocarea activitatii DNA: "Am vrut sa atrag atentia ca Parlamentul este o tinta de discreditare"

61833885

Calin Popescu-Tariceanu a explicat de ce a facut un apel catre parlamentarii din ambele Camere "sa refuze a se mai pronunta in vreun fel pana la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA

Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a declarat ca scopul "apelului" sau catre parlamentari de a nu mai vota nicio cerere DNA de ridicare a imunitatii, pana la finalul actualei legislaturi, "nu a fost de a face valuri, ci de a atrage atentia la modul foarte serios ca Parlamentul, de o buna bucata de vreme, este o tinta de discreditare", DNA fixandu-si ca scop "anchetarea cu exclusivitate a membrilor Parlamentului".

"Scopul (apelului - n.r.) nu a fost acela de a face valuri, ci de a atrage atentia la modul foarte serios ca Parlamentul, de o buna bucata de vreme, este o tinta de discreditare. Parlamentul ramane totusi singura institutie realmente democratica a statului, nu numai in Romania, peste tot in democratiile parlamentare. Acest demers de discreditare permanenta poate fi facut in diverite feluri, am vazut in perioada presedintelui Basescu. Acum, mai recent, DNA si-a fixat ca tinta, fara ca cineva sa ii fi alocat aceasta sarcina, anchetarea cu exclusivitate a membrilor Parlamentului, in ultima perioada. Inainte de alegerile locale am vazut ca DNA a facut el selectia inainte de a o face alegatorii. Asta incearca si acum", a declarat Tariceanu, duminica seara, la Digi 24.

El a afirmat ca, "daca era un curs firesc al dosarelor, era timp suficient, dar este vorba despre "dosare care dospesc de ani si ani de zile si la care nu s-a intamplat nimic" pana acum, in preajma alegerilor, cand incep "valuri si valuri de anchete". Presedintele Senatului a mai spus ca nu este normal ca "DNA sa fie cel care decide pe cine scoate din campania electorala inainte de a incepe, in loc ca alegatorii sa decida prin votul lor".

"In ultima perioada avem parte de niste dezvaluiri care ma pun serios pe ganduri (,...) Conducatoarea DNA in momentul de fata apare intr-o cu totul si cu totul alta ipostaza, si nu ma refer la chestiunea plagiatului, ci la legaturile anormale, nefiresti, cu decidentii politici", a adaugat Tariceanu, nominalizandu-i pe Sebastian Ghita si Gabriel Oprea.
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a transmis, duminica, un apel catre parlamentari sa nu mai voteze nicio cerere DNA de ridicare a imunitatii, pana la finalul actualei legislaturi.

”Este binecunoscuta pozitia mea potrivit careia DNA nu mai slujeste de mult Justitia, ci, in spatele paravanului luptei necesare si legitime cu coruptia, a devenit prea adesea un instrument folosit pentru anihilarea adversarilor politici ai celor care dirijeaza pe cai oculte activitatea acestei institutii. Scenariul din campania electorala pentru alegerile locale, cand DNA a scos in public cu surle si trambite mediatice tot felul de dosare inconsistente, motiv pentru care au fost respinse de instante sau despre care nu s-a mai auzit nimic, dar care si-au atins atunci scopul eliminarii din cursa a unor candidati nedoriti si incomozi, se repeta acum inaintea campaniei pentru alegerile parlamentare”, sustine presedintele Senatului, intr-un ”apel catre parlamentari” postat si pe site-ul Senatului.


 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61793663
Calin Popescu Tariceanu face apel la parlamentari sa nu mai voteze nicio cerere DNA pana la finalul actualei legislaturi

Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, face un apel catre parlamentarii din ambele Camere "sa refuze a se mai pronunta in vreun fel pana la finalul legislaturii asupra cererilor venite de la DNA".

61840311
Bloomberg: Vasile Dincu vrea sa fie urmatorul premier. Ce conditii pune pentru a prelua sefia Guvernului

Intr-un interviu acordat publicatiei americane, vicepremierul si-a anuntat dorinta de a fi succesorul lui Ciolos la conducerea Guvernului Romaniei.

61825900
Ciolos nu respinge varianta de a ramane premier: "Voi veni cu o platforma de principii pe care o voi prezenta public"

Premierul Dacian Ciolos a declarat, joi, ca in perioada urmatoare va veni cu o "platforma" de principii si valori care ar putea fi continuate dupa alegeri, pe care o va propune public, iar apoi ar putea sa o discute cu partide precum PNL si USR.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.