PNL, USR-PLUS și UDMR au ajuns la o înțelegere. Propunerea de premier este Florin Cîțu

62164694

PNL, USR-PLUS și UDMR au ajuns la un compromis pentru formarea unei coaliţii de guvernare.

Astfel, USR-PLUS acceptă varianta cu Florin Cîțu premier și Ludovic Orban șef la Camera Deputaților, în schimbul mai multor ministere, un număr aproape egal cu PNL.

Aceleași surse din coaliție spun că formula de guvern ar fi 8-7-3( 8 la PNL, 7 la USR-PLUS și 3 la UDMR). De asemenea, pe lângă numărul mare de ministere, USR-PLUS ar urma să primească și portofolii importante cu rol de avizare din Guvern. În discuție sunt - finanțare, dezvoltare și justiție, pe care le revendică USR-PLUS.

Nemulţumiri în PNL


În PNL au apărut nemulţumiri cu privire la faptul că Ludovic Orban insistă să aibă funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, iar la negocierile cu USR-PLUS şi UDMR lasă destul de uşor prea multe ministere partenerilor, au declarat surse din partid pentru News.ro.

Totodată, referitor la Ministerul Dezvoltării, preşedintele PNL i-ar fi cerut lui Ion Ştefan să aibă în continuare portofoliul şi în viitorul Guvern, au adăugat sursele citate.

Una dintre variantele de lucru discutate vineri, la negocierile PNL-USR PLUS-UDMR pentru formarea unei coaliţii de guvernare, include opt ministere pentru PNL, liberalii revendică, printre altele, Apărarea, Externele, Finanţele, Justiţia şi Transporturile.

Alte şase portofolii ar urma să revină USR-PLUS, printre acestea aflându-se Educaţia, Sănătatea şi Munca, însă şi USR doreşte Finanţele sau Justiţia. UDMR ar urma să deţină trei ministere, inclusiv Comunicaţiile şi Agricultura, au declarat pentru News.ro surse politice.

Astfel, sursele citate afirmă că PNL revendică Apărarea, Externele, Internele, Justiţia, Dezvoltarea, Transporturilor, Fondurile UE şi Finanţele.

La rândul ei, Alianţa USR-PLUS ar urma să deţină portofoliile Sănătăţii, Educaţiei, Culturii, Energiei/ Economiei, Muncii, Mediului.

USR-PLUS vrea şi Justiţia sau Finanţele, însă PNL nu pare dispus să renunţe la vreunul dintre ele.

UDMR ar urma să aibă ministerele Agriculturii, Comunicaţiilor şii Tineretului şi Sportului.

Negocierile continuă la Vila Lac

 

 

Liderii PNL, USR PLUS şi UDMR au reluat vineri negocierile privind împărţirea funcţiilor din Guvern şi de la conducerea Parlamentului, precum şi pe programul de guvernare.

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat la sosire: ”Va fi fum alb, azi veţi vedea fum alb. Sută la sută, guvernăm”. el a sugerat astfel că discuţiile, care durează de mai bine de o săptămână vor fi un succes.

Întrebat în legătură cu afirmaţiile liderului liberal, liderul USR Dan Barna a replicat în glumă: ”Eu am venit cu rumeguşul în portbagaj”.

Negocierile, intrate în impas după ce Ludovic Orban a propus ca el să fie premier - soluţie contestată iniţial şi în partid şi neagreată de USR PLUS - au fost reluate joi.

Ludovic Orban, Dan Barna şi Kelemen Hunor au dat o declaraţie comună joi după ce au avut o întâlnire în vederea negocierilor pentru formarea unei coaliţii de guvernare. Liderul PNL a spus că cele trei partide au decis să continue discuţiile, liderul USR a precizat că fiecare parte şi-a exprimat mandatul de negocieri şi o anumită flexibilitate, iar liderul UDMR a afirmat că toate soluţiile rămân pe masă din punct de vedere politic.

„Am decis să continuăm discuţiile pentru formarea unei majorităţi parlamentare care să ducă la învestirea unui Guvern. Nu am stabilit un termen limită. Am stabilit să continuăm discuţiile. Vom comunica rezultatul pe măsură ce se ajunge la înţelegere pe diferite teme. Variantele sunt pe masă”, a declarat Ludovic Orban.

„Practic, fiecare dintre partide şi-a exprimat în momentul de faţă mandatul. Suntem din nou la masa negocierii. Mâine vor continua discuţiile şi pe partea politică. În întâlnirea de astăzi fiecare dintre părţi şi-a exprimat o anume flexibilitate pentru a găsi acel tărâm comun prin care să constituim coaliţia. Suntem disponibili să găsim o soluţie care într-adevăr să facă o coaliţie stabilă”, a spus Barna joi după-amiază.

Liderul UDMR Kelemen Hunor a afirmat că toate soluţiile rămân pe masă şi e convins că până la finalul anului acesta vom avea nu Guvern.

„Vom continua aceste discuţii, fiindcă aproape singura soluţie bună pentru România şi sunt convins că, de fapt, este singura soluţie această majoritate formată cu PNL, USR-PLUS şi UDMR. Toate soluţiile rămân pe masă din punct de vedere politic şi vom găsi o echilibrare până la finalizarea negocierilor pe toate palierele - Parlament, Guvern. Sunt convins că, până la sfârşitul anului, vom avea un Guvern funcţional, fiindcă intenţia noastră este să avem o guvernare responsabilă, o guvernare eficientă, corectă şi binele comun să primeze. Restul, totul se poate discuta şi se poate ajunge la o înţelegere. Toate soluţiile rămân pe masă, vom găsi cea mai bună soluţie pentru România”, a adăugat Kelemen Hunor.

Articol recomandat de sport.ro
Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
Citește și...
Scandal la Tulcea, după ce un consilier județean a mers la ședință bolnav de Covid-19

Scandal la Tulcea, din cauza unui consilier județean care a mers la ședință, deși este bolnav de Covid 19 și trebuia să stea acasă în izolare.

Iohannis: Toate restricţiile rămân în vigoare şi de Crăciun, şi de Anul Nou

Restricţiile instituite pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus rămân în vigoare de Crăciun şi de Anul Nou, a afirmat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis. 

PNL, USR-PLUS și UDMR au continuat joi negocierile pentru noul Guvern. Ce strategie are fiecare partid

Între timp, s-au reluat negocierile pentru formarea noului Guvern. Președinții PNL, USR-PLUS și UDMR s-au așezat din nou față în față, la Vila Lac. Tot nu au ajuns la un acord, dar au declarat că vor fi mai flexibili în negocieri.

Recomandări
Sindicatele, nemulțumite și de noua formă a legii salarizării. Proiectul reduce valoarea de referință la 4.000 de lei

Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional resping șinoua formă a proiectului Legii salarizării şi atrag atenţia că documentul este o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni sociale.

Legea integrității se întoarce în Parlament după decizia CCR. De ce amendamentul care îl vizează pe Fritz este constituțional

CCR și-a motivat decizia pentru legea integrității. Magistrații susțin, că amendamentul care l-ar costa mandatul pe Dominic Fritz este constituțional pentru că fapta produce efecte chiar dacă a avut loc înainte de intrarea legii în vigoare.

De la ce ar fi pornit incendiul de la Institutul Clinic Fundeni. Focul a fost stins și nu există victime

Intervenție contra cronometru sâmbătă dimineață la Institutul Clinic Fundeni, din Capitală. Un incendiu izbucnit într-o rezervă din secția de Chirurgie a dus la evacuarea promptă a zeci de pacienți.