Iohannis nu crede că vom avea un Guvern nou până la Crăciun. Ce spune despre o revenire a lui Orban în Guvern

×
Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că nu ştie ce negociază PNL, USR PLUS şi UDMR în privinţa candidatului pentru mandatul de prim-ministru.

Șeful statului a făcut aceste declarații după ce a plantat un copac la Bolintin Vale, cu prilejul închiderii oficiale a campaniei naţionale de împădurire "O pădure cât o ţară".

Klaus Iohannis a spus că, dacă aceste partide se vor înţelege, va accepta propunerea pe care o vor face, indiferent care va fi această nominalizare: Ludovic Orban, Florin Cîțu sau altcineva.

"Este posibil să se înţeleagă în coaliţia de dreapta şi să vină cu o propunere, asta aştept eu, ca şi preşedinte, să se formeze o majoritate şi să propună un nume. Dacă se înţeleg PNL, USR PLUS şi UDMR şi vin cu o propunere o voi accepta, că este Orban îl accept, că este Cîţu îl accept sau să fie altcineva. Nu ştiu pe cine negociază ei acolo, dar la urmă vor veni să propună ceva. Este prima variantă şi sper să meargă repede mai departe. Să avem puţină răbdare, să urmărim aceste negocieri fără să încerce fiecare să se implice prin articole de presă sau prin intervenţii", a spus președintele României.

Întrebat de jurnaliști dacă vom avea un Guvern instalat până la Crăciun, Klaus Iohannis a răspuns scurt: ”Nu”. Ulterior a revenit cu precizări, la insistențele presei.

”Optimal ar fi să fie instalat noul Guvern imediat după Crăciun, dar vedeți că negocierile sunt negocieri, ele câteodată merg bine și rapid, pe urmă se opresc, iarăși pornesc.Nu cred că este bine să-i împingem prea tare de la spate pe politicieni, pentru a evita greșeile care s-au mai făcut în formarea coalițiilor, să nu se discute problemele sensibile și ele după un timp să ducă la ruperea coaliției. Prefer să discute problemele și cele sensibile să se găsească soluții sau să găsească abordări comune și după aceea să guverneze cu folos pentru români și pentru România” - a spus președintele.

Președintele nu crede că negocierile durează de prea mult timp

 

Președintele Klaus Iohannis nu crede că negocierile politice pentru formarea unui nou Guvern durează de prea mult timp. El spune că este important să nu se repete greșelile din trecut, făcute de alte coaliții guvernamentale.

”Acum, cum suntem în pandemie, am început mai repede consultările, dar sunt lucruri care durează. Nu vreau să repetăm greşelile care s-au făcut în trecut, nu vreau să avem discuţii în contradictoriu şi dăunătoare după formarea Guvernului. Vreau toate aceste lucruri să fie clarificate înainte de formarea Guvernului. Partidele la noi sunt încă în etapa în care învaţă cum se negociază coaliții, cum se negociază portofolii, de ce să nu o spunem pe față, cum se negociază programe de guvernare și așa mai departe. Știți că am mai avut coaliţii şi nu putem spune că au guvernat extraordinar de bine. Deci aceste greșeli vreau să le evite partidele. De aceea nu m-am implicat în negociere. Ce să caute președintele într-o negociere concretă între partide?”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a precizat că deși ”partidele se luptă pentru guvernare”, ”aceasta e esenţa existenţei unui partid, să guverneze, să se lupte să ajungă la guvernare”.

”Dar, pe de altă parte, lucrurile sunt complicate în aceste negocieri. Doar la început pare simplu, dar cum intri în negociere îţi dai seama că sunt viziuni diferite, sunt programe de guvernare diferite, sunt scheme de minister diferite. Şi atunci trebuie să avem suficientă răbdare să așteptăm ca partidele să negocieze aceste lucruri”, a afirmat şeful statului.
 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62163651
Surse: PNL, USR-PLUS și UDMR și-au împărțit șefia comisiilor parlamentare. Florin Roman a anunțat rezultatul negocierilor

PNL a obţinut preşedinţia a şase comisii permanente la Camera Deputaţilor, a anunţat iderul deputaţilor PNL Florin Roman într-un mesaj adresat colegilor de partid.

62164320
De ce s-a retras Moise Guran din USR: "A fost o înțelegere penală între Orban și Nicușor Dan”

Jurnalistul Moise Guran, care în luna ianuarie a anunțat că renunță la cariera din presă pentru a se înscrie în USR, după care s-a răzgândit, a explicat acum care a fost motivul pentru care a luat această decizie.

62122447
Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat noul Parlament pentru luni, 21 decembrie

Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat noul Parlament, ales în urma scrutinului care a avut loc în 6 decembrie,  pentru luni, 21 decembrie.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.