Statul ar putea plăti o parte din facturile de curent pentru biserici și unele companii. Ce prevăd propunerile PSD

×
Publicitate

Statul ar putea să suporte o parte din costurile facturilor de curent pentru biserici, companiile de utilități sau cele care produc medicamente, farmacii și bolnavii care au acasă echipamente medicale.

Sunt propunerile social-democraților, care trebuie însă agreate şi cu premierul Nicolae Ciucă.

Social-democrații susțin că lista beneficiarilor ordonanței privind plafonarea prețurilor din energie trebuie refăcută. Parlamentarii au scris amendamente prin care adaugă noi beneficiari. De exemplu, prețul de un leu pe kilowatt pe oră ar putea să fie plătit de companiile de transport, de farmaciile și depozitele care stochează seruri în condiții de frig, de fabricile de medicamente, de biserici, de școli și spitale de stat sau private.

Virgil Popescu, Ministrul Energiei: „Trebuie să discutăm și cu Ministrul Economiei și cu Ministrul de Finanțe, pentru că nu noi suntem cei care spunem ce industrii trebuie să intre. Ordonanţa a fost făcută exact pe ceea ce s-a discutat în coaliţie”.

Bolnavii care au acasă echipamente medicale ar putea beneficia de un preț de 0,68 de bani

În cazul bolnavilor care au acasă echipamente medicale, prețul ar putea fi de 0,68 de bani. Premierul a cerut o evidență a lor.

Virgil Popescu, Ministrul Energiei: „Ei pot fi ajutaţi prin aceasta ordonanţă sau punctual prin vouchere direct ţintite pentru persoanele respective”.

Aproximativ 2,5 miliarde de lei a plătit statul pentru plafonarea facturilor consumatorilor casnici și companiilor în ultimele 12 luni. Parlamentarii au acuzat Ministerul Energiei că a introdus abia acum plafonarea prețului la kilowat, deși fusese avertizat că furnizorii își vor majora nejustificat prețurile.

Daniel Zamfir, senator PSD: „Consiliul concurenței v-a avertizat sau nu?”

Ce spune secretarul de stat Constantin Ștefan din Ministerul Energiei

Constantin Ștefan, secretar de stat Ministerul Energiei: „Anul trecut, până în martie-aprilie, ne rugăm de toți furnizorii din piață să ne cumpere energia electrică la prețuri de 160 de lei, 300 de lei. Nu a vrut niciun furnizor. Și iată că acești furnizori sunt descoperiți cu 50% şi cumpăra de pe PZU știind că statul o poate compensa”.

De asemenea, ordonanța prevede și plafonarea la cel mult 2% a profitului furnizorilor și producătorilor de energie.

Măsurile suplimentare propuse de PSD trebuie convenite cu liberalii, iar o discuție între cei doi lideri este programată joi dimineață.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62216723
USR a sesizat Comisia de la Veneția din cauza legilor Justiției propuse de ministrul Predoiu
Uniunea Salvaţi România a anunţat, miercuri, că a reclamat la Comisia de la Veneţia cele trei proiecte ale Justiţiei propuse de ministrul Cătălin Predoiu.  
61946118
AUR vrea să interzică utilizarea insectelor în producţia de hrană. Proiectul de lege depus la Senat
Alianţa pentru Unirea Românilor a depus, miercuri la Parlament, un proiect de lege privind interzicerea utilizării insectelor în producţia de hrană pentru populaţia umană.
62212191
Cîmpeanu: Guvernul a aprobat un cuantum minim al burselor sociale pentru elevi în valoare de 200 de lei/lună
Guvernul a aprobat un cuantum minim al burselor sociale pentru elevi în valoare de 200 de lei/lună, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.