Spre deosebire de forma declarată neconstituțională de CCR, amendamentul prevede că soțul, soția, concubinul sau concubina vor depune declarații separate, în nume propriu.

Măsura vizează exclusiv demnitarii aflați în cele mai înalte funcții ale statului – Președintele României, parlamentarii, membrii Guvernului și persoanele asimilate acestora.

„Introducerea obligației de declarare a averii și a intereselor pentru soț/soție și pentru persoanele aflate în relații asemănătoare celor dintre soți cu demnitarii de rang înalt (Președinte, parlamentari, membri ai Guvernului și asimilați) urmărește consolidarea regimului de transparență și prevenirea riscurilor de integritate. În prezent, declarațiile de avere ale titularilor includ, de regulă, doar bunurile proprii și ale copiilor minori, fără o obligație independentă de depunere pentru partenerul de viață. Această situație permite transferul de bunuri sau interese către soț/soție sau partener, diminuând eficiența controlului public”, se arată într-un comunicat de presă.

 Extinderea obligației la aceste categorii (limitate strict la funcțiile de maximă vizibilitate și putere decizională) reduce posibilitatea eludării prevederilor legale prin intermediul familiei, și crește încrederea publică în instituțiile fundamentale ale statului, fără a afecta categoriile de demnitari locali sau alte funcții.

De asemenea, amendamentul prevede ca declarațiile de interese financiare ale soțului, soției sau ale persoanelor aflate în relații asemănătoare celor dintre soți să fie publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI).

În luna mai a anului trecut, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional un articol din Legea nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, care prevede că declarațiile de avere cuprind și veniturile și bunurile soților și copiilor.

Concret, este vorba de art.3 alin.(2) din Legea nr.176/2010, cu următorul cuprins: „Declarațiile de avere se întocmesc pe propria răspundere și cuprind drepturile și obligațiile declarantului, ale soțului/soției, precum și ale copiilor aflați în întreținere, potrivit anexei nr. 1”.

În urma acestei decizii, care este definitivă, declarațiile de avere care se depun la Agenția Națională de Integritate nu mai trebuie să cuprindă bunurile soților și copiilor.

De asemenea, a fost declarat neconstituțional și un articol din Legea nr.176/2010 privind publicarea pe pagina de internet a ANI a declarațiilor de avere și interese.

Art. 12 alin (6) prevede: „Agenția asigură afișarea declarațiilor de avere și a declarațiilor de interese, prevăzute în anexele nr. 1 și 2, pe pagina de internet a Agenției, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepția localității unde sunt situate, a adresei instituției care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum și a semnăturii. Declarațiile de avere și declarațiile de interese se mențin pe pagina de internet a Agenției pe toată durata exercitării funcției sau mandatului și 3 ani după încetarea acestuia și se arhivează potrivit legii”.