Senatoarea POT Valentina Aldea a fost ”atacată în plină stradă” și bătută. SURSE: Ar fi fost lovită de o soție geloasă

×
Codul embed a fost copiat

Senatoarea partidului POT Valentina Mariana Aldea afirmă că a fost ”atacată în plină stradă”, bătută, iar mașina i-a fost vandalizată, într-unul dintre ”cele mai grele momente” din viața sa.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, senatoarea susține că a fost lovită ”fără motiv”, ”doar pentru că o persoană cu un comportament profund dezechilibrat” o ”hărțuiește”.

Valentina Aldea afirmă că, deși este parlamentar, ”înainte de asta sunt un om ca toți oamenii”.

Ea lasă să se înțeleagă faptul că ar fi fost bătută de o femeie: ”Vreau să menționez cât se poate de clar, nu am legătură cu această femeie și nu i-am lezat familia niciodată cu nimic.” - precizează parlamentarul de la Partidul Oamenilor Tineri (POT).

De asemenea, senatoarea Valentina Mariana Aldea ține să sublinieze faptul că ceea ce a pățit ”nu este subiect de bășcălie” și anunță că a fost la poliție și a depus plângere, iar ulterior a fost la IML.

Citește și
Radu Miruță
Șeful MApN: „Este de bun simţ ca România să aibă o aeronavă pentru transportul preşedintelui”. VIDEO

„Așa cum am menționat și se vede și pe camerele de supraveghere, eu am fost sunată să cobor și i-am găsit la mașină pe ea și pe el. Nu am coborât împreună.Eu am venit în vizită la o prietenă. El este un prieten”, a mai spus senatoarea pentru Știrile PRO TV.

Mesajul integral al senatoarei POT Valentina Mariana Aldea:

Violența nu trebuie să devină un act de normalitate socială, indiferent împotriva cui este îndreptată. Ieri am trăit unul din cele mai grele momente din viața mea. Am fost atacată în plină stradă, am fost lovită, iar mașina mi-a fost vandalizată. Da, sunt parlamentar, dar înainte de asta sunt un om ca toți oamenii. Din păcate în ciuda faptului că am fost lovită fără motiv, doar pentru că o persoană cu un comportament profund dezechilibrat mă hărțuiește, acesta nu este un motiv să se scrie neadevăruri despre mine.

Vreau să menționez cât se poate de clar, nu am legătură cu această femeie și nu i-am lezat familia niciodată cu nimic. Rog presa să nu mai scrie neadevăruri, pentru că societatea are o responsabilitate uriașă în a preveni și a combate fenomenul violenței. Ce am pățit eu nu este subiect de bășcălie, am fost la poliție și am depus plângere, iar ulterior am fost la IML. Nu vă doresc niciodată să treceți prin ce am trecut eu ieri. Violența nu e un subiect de bășcălie, e un fenomen social grav cu care România se confruntă. Fac apel la atât la presă, cât și la români să luptăm împreună împotriva violenței. Ieri am fost eu, mâine poți fi tu, mama, sora sau fiica ta. Trebuie să oprim orice fel de abuz și de violență în România, iar asta nu este de râs.”

SURSE: Senatoarea Aldea ar fi fost bătută de o soție geloasă

Potrivit unor surse, incidentul despre care vorbește senatoarea POT ar fi avut loc joi seara în București, iar agresoarea sa ar fi soția geloasă a unui bărbat pe care Valentina Aldea îl vizita în acel moment.

Conform surselor citate, femeia furioasă ar fi început să lovească autoturismul senatoarei Aldea, rupând oglinzile și zgâriind caroseria.

De asemenea, soția bărbatului respectiv ar fi lovit-o pe senatoare peste mână cu o bară metalică, după care între ele ar fi urmat o bătaie cu palme și tras de păr.

Ce spune poliția despre acest caz

Comunicatul integral al Poliției Capitalei:

”În urma solicitărilor mass-media referitoare la un incident care a avut loc la o adresă din Sectorul 6, Serviciul Informare și Relații Publice din cadrul Poliției Capitalei este abilitat să comunice următoarele:

La data de 20 noiembrie 2025, în jurul orei 19.30, Secția 22 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, de către o femeie, în vârstă de 38 de ani, cu privire la faptul că o altă femeie ar fi agresat-o fizic și i-ar fi provocat distrugeri la autoturismul personal.

Polițiștii s-au deplasat la adresa indicată, în Sectorul 6, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind totodată identificate și depistate persoanele implicate în incident. Acestea au fost conduse la sediul subunității, în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun.

În urma verificărilor a rezultat faptul că, în timp ce se afla la adresa menționată, femeia de 38 de ani ar fi fost agresată fizic, fiind lovită cu un obiect contondent la nivelul unui membru superior, de către o femeie în vârstă de 43 de ani, între cele două având loc ulterior agresiuni fizice reciproce.

De asemenea, înaintea conflictului, femeia de 43 de ani ar fi provocat distrugeri autoturismului femeii de 38 de ani.

Toate persoanele implicate au fost conduse la sediul secției, acestea formulând plângeri penale reciproce.

Totodată, a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, iar față de femeia de 43 de ani a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

În baza probatoriului administrat, față de aceasta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 22 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere”.

Senatoarea Valentina Aldea, pentru Știrile Pro TV: ”Sunt în spital. Nu mă simt bine. Am fost lovită cu o rangă metalică”

Ulterior, corespondentul Pro TV Constantin Toma a discutat cu senatoarea Aldea, care a afirmat că este internată în spital și că nu se simte bine.

Senator Valentina Aldea: ”Pot să vă spun că am fost agresată fizic, amenințată, deningrată de această femeie. Sunt o victimă, practic, a unei agresiuni reale în care mașina a fost vandalizată. Am făcut o plângere la poliție, urmată de procedurile legale, de un ordin de restricție, inclusiv evaluare la IML. În aceste în aceste condiții pot spune că este regretabil că unele publicații au difuzat informații false, deturnând atenția de la un incident grav, care practic am fost o victimă nevinovată, transformând-o într-o știre senzațională. Rog și fac un apel ferm către toată presa, nu mai dezinformați oamenii! O știre falsă poate chiar afecta vieți, reputații. Și nu mai alimentați violența”.

Reporter: Înțeleg că inclusiv mașina dumneavoastră a fost vandalizată.

Senator Valentina Aldea: ”Da, ulterior eu am găsit-o în parcare vandalizată, în urma unui apel telefonic de la agenții de pază”.

Reporter: Dar ce i-a făcut, mai exact? Adică, cât de mare e dauna?

Senator Valentina Aldea: ”Nu știu cât de mare este dauna. Nu am sunat la CASCO, pentru că sunt în spital. Nu mă simt bine după acest incident. Am fost lovită cu o rangă metalică la mâna dreaptă.”

Reporter: Dar, ea a avut vreo explicație pentru care a făcut acest gest?

Senator Valentina Aldea: ”Această doamnă urmărește de aproximativ doi ani jumătate, în care efectiv nu mă lasă în pace. Mă abuzează, mă simt amenințată. Nu mă simt în regulă.”

Reporter: Ați mai făcut plângeri împotriva ei?

Senator Valentina Aldea: ”Doar o singură plângere am făcut acum un an de zile. A trimis avocatul meu o notificare la dânsa. Am crezut că a terminat orice intenție de a-mi face rău, dar se pare că nu. Dar aș dori să cer în mod special tuturor televiziunilor să nu mă informeze oamenii cu știri false. Sincer, afectează vieți. (...) Să analizăm și să vedem cu adevărat ce s-a întâmplat. Avem camere de supraveghere, avem martori”.

Reporter: Vă e frică acum să mergeți pe stradă după ce vi s-a întâmplat?

Senator Valentina Aldea: Da, sincer da, îmi este.”

Reporter: Înțeleg că ați cerut și un ordin de protecție?

Senator Valentina Aldea: ”Da, am cerut în dimineața aceasta, am cerut când am fost la secția de poliție 22, a cerut un ordin de protecție.”

Reporter: Ea ce explicații avea când vă lovea? Adică, totuși, e brutal. Un atac cu ranga asupra unei femei.

Senator Valentina Aldea: Astea sunt .... Asta au fost situația. Vă mulțumesc mult”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
GALERIE FOTO Voleibalista Rebekka Hauri, apariție într-o emisiune scandaloasă: ”Pregătiți-vă pentru dramă!”
Citește și...
Șeful MApN: „Este de bun simţ ca România să aibă o aeronavă pentru transportul preşedintelui”. VIDEO
Șeful MApN: „Este de bun simţ ca România să aibă o aeronavă pentru transportul preşedintelui”. VIDEO

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a afirmat că este de bun simţ ca România să aibă o aeronavă pentru transportul preşedintelui României şi a precizat că va susţine în Guvern să se aloce fonduri pentru a fi cumpărat un astfel de avion.

Explicația oficială pentru care avionul lui Nicușor Dan a rămas blocat la Paris, deși alte aeronave nu au avut probleme
Explicația oficială pentru care avionul lui Nicușor Dan a rămas blocat la Paris, deși alte aeronave nu au avut probleme

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a explicat joi, într-o conferință de presă, ce s-a întâmplat, de fapt, la Paris cu avionul președintelui Nicușor Dan, care a rămas blocat pe aeroport mai multe ore după summit-ul ”Coaliția de Voință”.  

Conducerea ministerului Sănătății, printre care și Alexandru Rogobete, acuzată că folosește nejustificat avioane militare
Conducerea ministerului Sănătății, printre care și Alexandru Rogobete, acuzată că folosește nejustificat avioane militare

Un membru important al conducerii PNL a lansat acuzații grave la adresa unui ministru PSD, despre care spune că ar folosi ”resurse strategice” pentru ”confortul” sau ”imaginea sa politică”.

Recomandări
The Times: Germania se gândește să trimită trupe în România și în Polonia. Câți soldați ar putea fi desfășurați
The Times: Germania se gândește să trimită trupe în România și în Polonia. Câți soldați ar putea fi desfășurați

Țările europene analizează parametrii unei posibile prezențe militare în Ucraina în contextul negocierilor de pace, reducând semnificativ numărul trupelor și modificând formatul oricărei misiuni viitoare, potrivit The Times.

Diferențele între regiuni se văd și la cumpărături. Ce pun cel mai des în coșuri oltenii, muntenii, ardelenii și moldovenii
Diferențele între regiuni se văd și la cumpărături. Ce pun cel mai des în coșuri oltenii, muntenii, ardelenii și moldovenii

Românii sunt tot mai atenți la cumpărături. În fața prețurilor crescute, aleg mai puțină carne proaspătă, mai multe mezeluri și conserve, multă pâine și produse gata de consum.

Protestele au erupt în Teheran, la apelul prințului moștenitor aflat în exil. Internetul şi telefonia au fost tăiate
Protestele au erupt în Teheran, la apelul prințului moștenitor aflat în exil. Internetul şi telefonia au fost tăiate

Locuitorii din capitala Iranului au strigat din casele lor și s-au adunat în stradă joi seara, după ce prințul moștenitor al țării, aflat în exil, a făcut un apel la o demonstrație în masă, au declarat martori oculari.