Scandalul numirilor politice în Apele Române. Iohannis reacționează: ”Este inacceptabil”

62137748
Pro TV

Președintele Klaus Iohannis a reacționat, vineri, la scandalul mediatic provocat de un reportaj care dezvăluia numirile politice făcute de PNL în filialele companiei Apele Român.e

Cel care a lansat acuzații la adresa liberalilor se numește Ovidiu Ianculescu, fost director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș.

Într-un reportaj realizat de Recorder, el a arătat că, după ce conducerea Apelor Române a fost preluată de liberalul Ervin Molnar, i s-a cerut să-și dea demisia. pentru că postul său era promis unui membru PNL.

Ianculescu nu a fost niciodată membru al unui partid politic și și-a câștigat funcția exclusiv pe baza pregătirii profesionale.

După ce a fost întrebat într-o conferință de presă despre acest caz, președintele Iohannis a spus că se va interesa și că va reveni cu poziția sa. Acum, șeful statului a transmis un comunicat prin intermediul Administrației Prezidențiale, în care precizează că respinge ”categoric orice demers de numire în funcții publice a unor persoane care nu întrunesc condițiile cerute de lege”.

Șeful statului mai spune că a discutat cu premierul Ludovic Orban despre ”necesitatea accelerării procesului de audit în sfera administrației publice”.

Mesajul complet al președintelui Klaus Iohannis:

 

”Resping categoric orice demers de numire în funcții publice a unor persoane care nu întrunesc condițiile cerute de lege și nu au experiență în domeniul în care sunt propuse. Este inacceptabil, mai ales în perioada atât de complicată pe care o traversăm acum, provocată de pandemia de COVID-19, ca în poziții importante în structurile centrale sau locale ale administrației să fie promovați oameni mediocri, fără experiență, impostori sau alte persoane care nu dețin calitățile și calificările necesare.

Considerarea recompensei politice drept unic principiu de funcționare a statului este apanajul unei mentalități învechite și reprezintă totodată un afront adus cetățenilor și o frână în dezvoltarea oricărei societăți democratice. Sistemul bugetar nu mai poate fi cadrul în care își găsește facil locul o clientelă politică incompetentă.

Toate partidele trebuie să înțeleagă faptul că statul, prin tot ceea ce întreprinde, se află în slujba cetățeanului. Aceasta este viziunea mea pentru România Normală, proiectul pe care mi l-am asumat și pentru care românii mi-au acordat susținerea lor. Este imperativ ca funcția publică să își recapete credibilitatea și demnitatea, iar acest lucru a început să se întâmple deja, pentru că în administrație sunt promovați și foarte mulți profesioniști, oameni integri și dedicați.

La fel de adevărat este că încă mai există la nivel național excepții, numiri controversate care aruncă o umbră, adesea nemeritată, asupra modului în care diversele instituții își îndeplinesc misiunea publică.

Politicile guvernamentale sunt puse în practică de către autorități și instituții locale, conduse de persoane care aplică, își asumă și răspund, inclusiv în fața legii, pentru aceste decizii. Nu există însă niciun fel de justificare pentru promovarea unor persoane care nu dețin competențele necesare. Cei care nu pot sau nu vor să își îndeplinească atribuțiile nu au ce să mai caute în sistemul de stat.

În urma cazului de la Mureș semnalat de către mass-media, am avut o discuție cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, despre necesitatea accelerării procesului de audit în sfera administrației publice, ca demers absolut obligatoriu pentru reconstrucția României pe baze și valori solide. În acelaşi timp, i-am cerut premierului ca măsurile care se impun în urma acestui proces de audit să fie luate exclusiv pe criterii care țin de competență și respectarea legii”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62158155
Klaus Iohannis a promulgat legea iniţiată de USR pentru simplificarea procesului de înfiinţare al unui ONG

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, informează Administraţia Prezidenţială.

62155462
Prefectul Berbeceanu: Un bărbat condamnat pentru proxenetism a ajuns consilier PSD

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, spune că un bărbat condamnat definitiv pentru proxenetism a fost ales consilier al orașului Geoagiu pe listele PSD. 

62160464
Iohannis: Nu există nicio intenție de a se intra în "lockdown" după alegerile parlamentare

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după o ședință la Palatul Cotroceni, că nu există nicio intenţie de a se instaura un "lockdown" după alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.